Caligrafia – un soi de lumînare

Publicat în Dilema Veche nr. 534 din 8-14 mai 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Zilele trecute. La o discuţie cu prieteni dragi. Subiect: caligrafia, ca disciplină de studiu în şcoala elementară. Replica din care ne-am luat: „Cînd a intrat în clasa I, fiica noastră ştia deja să scrie şi să citească. Am vorbit cu învăţătoarea şi am decis să sărim peste linioare şi bastonaşe. N-avea nici un rost, erau un efort inutil şi o pierdere de vreme…“ Evident, s-a vorbit şi despre faptul că astăzi aproape nimeni nu mai scrie de mînă, că tastatura egalizează democratic abilităţile caligrafice ale tuturor, şi că importantă e substanţa, conţinutul a ceea ce scrii, nu tortura linioarelor şi a bastonaşelor. 

Există o euforie sănătoasă a progresului tehnologic; un elan al cercetării, al descoperirii, al punerii sub semnul întrebării, al chestionării resorturilor care ne fac să fim aşa cum sîntem. „Cercetătorii britanici“ sau cei americani, alături de confraţii lor de pe toată planeta, nu sînt doar personaje de bancuri contemporane, ci şi o veritabilă avangardă a gîndirii umane, un soi de reprezentanţi ai noştri, ai tuturor, în prima linie a împingerii frontierei cunoaşterii spre spaţii nebănuite chiar şi cu o zi înainte. După cum e normal, nimic din dimensiunile acestor descoperiri nu rămîne fără efect în felul nostru de a vedea lumea. Dar, în acelaşi timp, ştim deja că există şi efecte perverse, că relativismul joacă un rol important în felul în care stabilim ordinea lucrurilor, că dezvrăjirea e o urmare firească a ritmului descoperirilor. Evident, nu introducem în discuţie indivizi care le spun copiilor că-i aduce barza, alţii care le spun că Dumnezeu îi pedepseşte pe rockeri şi-i trimite în Iad, rătăciţi care mutilează fiinţe umane în spiritul unei tradiţii, sau cetăţeni împătimiţi clinic de ideea că epilarea inghinală şi lucrul pe computer sînt uneltirile de căpătîi ale Necuratului.

Dar euforia progresului, ca o maşină de recoltat foarte eficientă, adună uneori doar un anumit fel de grăunţă, aruncînd în balotul de paie lucruri care nu sînt deloc lipsite de utilitate. Da, sigur, lumea se îndreaptă, pentru moment, spre exprimarea prin intermediul tastaturii. A pierde vremea cu bastonaşe şi linioare, la şcoală, pare, la prima vedere, în cel mai bun caz, o naivitate. Însă lucrurile nu stau tocmai aşa. Formarea scrisului e un act de mare profunzime. E cultivarea primară a noţiunii de proces, de evoluţie, pas cu pas, spre desăvîrşirea unei facultăţi fundamentale a fiinţei umane – exprimarea şi transfigurarea lumii. Nu competiţia în clasă, nu concursul depăşit, pe care îl cîştigă cei care scriu foarte frumos sînt esenţa caligrafiei ca obiect de studiu în şcoala primară. Ci procesul în sine al naşterii scrisului, învăţarea în trepte a ajungerii la un rezultat, care exprimă o formă a manifestării eului fiecăruia. Dacă bastonaşele şi linioarele sînt predate ca o corvoadă, ca o plictiseală, ca un chin prin care trebuie să treacă toţi copiii, caligrafia sigur că va fi privită ca o tîmpenie inutilă. Dar dacă ea va fi văzută ca un dans pe hîrtie, ca un proces al învăţării unor paşi care ne poartă spre o altfel de întîlnire cu noi înşine, lucrurile se schimbă radical.  

Sigur că există tentaţia de a aduce în discuţie orice, de la shodo, arta caligrafiei japoneze, pînă la măreţia pictogramelor încifrate, de la magia cuvîntului scris de mînă, pînă la efemeritatea cosmică a mandalei desenate în nisip. Dar bastonaşele şi linioarele de la şcoală, deşi se înrudesc cu marile exemple spectaculare de mai sus, se situează într-o zonă de nevoie elementară a fiinţei, pregătind paşii spre zonele mai spectaculoase. A învăţa faptul că scrisul e un proces, nu o mecanică venită de nicăieri, joacă un rol vital în relaţia fiecăruia cu sine şi cu ceilalţi. Pînă la banalizarea scrisului şi transformarea lui într-un instrument de comunicare, ceea ce internalizezi pe parcusul procesului învăţării e ceva vital pentru fiinţa umană. E un prim pas al procesului autoreferenţialităţii. Un proces complicat, care se desfăşoară în timp, fără să ştii, fără să-ţi dai seama. Un text scris de mînă e un obiect care e contemplat, mai întîi, de către cel care l-a scris. Dar contemplarea nu are o singură direcţie. Şi textul scris se uită la cel care l-a produs. Acest joc esenţial pentru fiinţa umană nu se poate juca pe computer.  

Nu vreau, sub nici o formă, să intru în rolul retrogradului care cere întoarcerea la pana muiată în călimară. Vreau doar să amintesc faptul că un computer folosit de către o fiinţă fără însuşiri e doar un obiect, ca oricare altul. Însă unul folosit de către o fiinţă care a evoluat – învăţînd, în primul rînd, cine este şi de unde vine – devine un instrument sublim al cunoaşterii. Exemplele din categoria „Lasă-mă, nene, cu scrisu’ de mînă! Nimeni nu mai scrie aşa. Contează ce scrii, nu cum scrii cu pixu’. Sînt atîţia mari scriitori care scriau ilizibil…“ sînt doar mici teribilisme ale unei copilării pe care, de fapt, am pierdut-o. Toată povestea lumii noastre tehnologizate de la ora asta vine din învăţarea şi asumarea jocului cu noţiunile elementare. Numai că tehnologizarea descurajează, paradoxal, interioritatea. Există o frică de interioritate pe care o mascăm cu maratoanele exteriorităţii.

Caligrafia, ca disciplină de studiu la şcoala elementară, e ca o lumînare. Fără să ştim, exact aşa e. Rezultatul ei final, scrisul de mînă, e unul dintre foarte puţinele lucruri cu care rămîne fiinţa umană din contemporaneitate, cînd i se ia curentul electric. Nu panica ridicolă a faptului că rămînem fără curent e cheia de gîndire în acest caz, ci megadependenţa noastră faţă de obiectele care se bagă în priză. Deprinderea scrisului de mînă este o parte a esenţei ideii de proces. O idee pe care am uitat-o. Cine are curiozitatea de a se uita în jur va vedea imediat efectele acestei uitări. 

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.