Călăreţul de bronz

Am mai avut ocazia să regret că nu se face nimic pentru a regăsi modelul statuii lui Carol I. Între timp, a apărut în Piaţa Palatului (deocamdată, a Revoluţiei, de parcă ar fi una singură) o machetă de probă, supusă unui referendum al publicului. Vă rog să consideraţi rîndurile ce urmează drept unul din bileţelele strecurate în cutia care conţine părerile trecătorilor despre acest monument. Nu putem decît regreta că nu s-a recurs la un sondaj de opinie şi în cazul operei dlui Ghilduş, despre care există unanimitate, dar ea s-a exprimat prea tîrziu, faţă de obiectul erect. Despre oportunitatea reconstituirii statuii distruse de comunişti nu încape îndoială. Problemele care se pun sînt oarecum tehnice şi nu sînt decît două: a) paternitatea lucrării pe care o vedem şi b) amplasarea ei. Din motive obscure, sarcina de a reface statuia i-a fost încredinţată dlui Florin Codre, artist cunoscut, figură simpatică. Rezultatul e dezamăgitor. Dimensiunile mai mari decît ale originalului nu se potrivesc cu profilul clădirii din spate, a Fundaţiei Regale. O serie de detalii (coada calului, coama lui, lipsa şeii şi scărilor) sînt modificate în raport cu originalul, fiind deci intervenţii care-i aparţin sculptorului de astăzi, deşi de importanţă minoră. În aceste condiţii, statuia e un plagiat sau, în cel mai bun caz, o pastişă. Un plagiat nu numai din punct de vedere moral, ci chiar legal, deoarece se încalcă dreptul de autor deţinut de către descendenţii marelui artist croat care a lucrat în 1939. De ce nu s-a reprodus întocmai opera lui Mestrovici, de o valoare recunoscută în istoria artei europene? Greutatea de a răspunde la această întrebare vine din paravanul de ceaţă care a ascuns contactele, cîte şi cum au fost, cu familia Mestrovici. Potrivit informaţiilor comunicate într-o declaraţie pentru Hotnews din partea urmaşilor sculptorului, în cursul anului 2006, Ministerul Culturii, Casa Regală a României şi Ambasada noastră la Zagreb au avut cunoştinţă despre existenţa (şi adresele) moştenitorilor, dar, după ce şi-au manifestat intenţiile cu privire la reconstituirea monumentului, dialogul care abia începuse a încetat. Aşa cum era normal, familia a pus întrebări în legătură cu condiţiile tehnice ale lucrării, dar n-a mai aflat nimic despre acest proiect. S-a răspîndit prin presă, dar mai ales prin "telefonul arab", adică de la gură la ureche, ştirea falsă că moştenitorii hrăpăreţi ar cere o sumă atît de mare pentru consimţămîntul lor, încît trebuie căutată altă soluţie. Dezminţirea zvonului, categorică, poartă semnătura doamnei Rumiana Mestrovici, nora artistului, şi poate fi verificată la adrese precise din Zagreb şi New York. Această situaţie ne îndreptăţeşte să credem că cineva, la Minister sau la Primărie, a găsit că e mai simplu să se ofere o imitaţie în locul originalului care putea fi reprodus întocmai după modelul de ghips din Gliptoteca Academiei Croate. Fie pentru a evita acuzaţia de plagiat, fie pentru a nu pierde o comandă consistentă - mă înţelegeţi? -, un sculptor român s-a apucat să lucreze "în genul lui Mestrovici", aşa încît aluzia istorică există, dar autorul e Florin Codre. Şi, în vremea asta, noi credeam că se mai caută la Zagreb sau la Split macheta originală! La Paris, în curtea Luvrului, s-a adus în 1978 statuia ecvestră a lui Ludovic al XIV-lea, "după Bernini"; nu s-a gîndit nimeni să aplice peste amintirea unei mari opere de artă intervenţii moderne de detaliu. Piaţa este acum ticsită de statui. Dacă am fi avut reproducerea identică a monumentului, era firesc ca el să se întoarcă la locul său, unde sublinia relaţia între Fundaţia Regală şi ctitorul ei. Dacă sîntem siliţi să ne mulţumim cu Codre, în loc de Mestrovici, se poate lua în consideraţie propunerea de a aşeza statuia regelui Carol în Piaţa Victoriei, pe tăpşanul ocupat altădată de Ostaşul Sovietic al lui Baraschi, cu faţa către Calea Victoriei pe care s-au întors în 1878 soldaţii Măriei Sale, care cuceriseră Independenţa. Această idee vine din partea comitetului de experţi care este împuternicit de Ministerul Culturii să avizeze monumentele de for public. Dar ea frustrează nu numai aşteptările vechilor bucureşteni, care ar dori să revadă călăreţul de bronz acolo unde a fost, ci şi socotelile, mai puţin idealiste, ale cui calculează, pentru viitoare blocuri-turn, valoarea terenului din Piaţa Victoriei.