Bucureşti retro
Ce-mi plac ghidurile turistice! Cele vechi, care păstrează imaginea unui oraş care nu mai există sau care s-a mutat în altă ţară. Întind mîna spre un raft din bibliotecă şi scot Călăuza pentru Brasso-Braşov şi împrejurimi din 1915. În altă parte era - unde l-am pus? - un ghid franţuzesc al Poloniei, din care afli ce tramvai să iei de la gară, cînd ajungi la Lwow, şi la ce cofetărie să te opreşti. Între timp, oraşul a devenit sovietic, apoi ucrainean, iar cofetăria sigur nu mai există. Cele două volumaşe cu coperte roşii sînt ghidurile, în ruseşte, pentru Crimeea şi Odesa din 1912. În greceşte şi cu traducere franceză, ghidul din 1899 al Greciei descrie o Atenă pe care n-am recunoscut-o nici acum 40 de ani. Un ghid ilustrat din 1925 îţi oferea Parisul în opt zile şi încă o zi la Versailles: este cel pe care tata l-a luat în buzunar cînd a plecat acolo ca student. Un manual de călătorie pe care-l deschid astăzi este al doamnei Olga Greceanu şi se cheamă Bucureştii, cu lista străzilor, în ordine de la Aleea A la Aleea Zorilor. În 1929, Capitala noastră era "un oraş strălucit, bogat în construcţii, înfloritor, unde abundă instituţiile publice şi culturale". Cel puţin aşa zice prefaţa. Trecînd peste primele pagini, destul de naive, despre originea şi istoria poporului român, cititorul păşeşte pe urmele unui străin care îşi descarcă în Gara de Nord bagajele vămuite la frontieră sau pe peron, la sosire. La ieşirea din Bdul Dinicu Golescu îl aşteaptă taxiurile sau, mai ieftine, trăsurile cu un cal. Tramvaiele aveau atunci două clase. Pe strada mea, Bdul Lascăr Catargiu, treceau liniile 11, 15, 17, 19, 20 şi 23, între care, la mijloc, fusese, străjuită de două şiruri de plopi, o alee pentru călăreţi, aşa cum, zilele astea, se pregăteşte pe trotuar o alee pentru biciclişti. Vizitatorii de peste hotare găseau în această cărţulie adresele legaţiilor şi consulatelor de care aveau nevoie, deschise două-trei ore zilnic, şi aşa prea mult pentru Bolivia sau Luxemburg. Oaspetele străin era invitat să-şi aleagă un hotel de lux, "cu tot confortul modern", dar cu preţuri în consecinţă, ori unul de clasa I, din cele de pe Bdul Elisabeta sau Calea Victoriei. Cele de clasa a II-a şi a III-a erau treisprezece la număr, jumătate din ele pe Calea Griviţei. Din restaurantele şi bodegile bucureştene sînt menţionate aici doar cele mai importante: zece din prima categorie, şapte din cealaltă. Birturile din mahalale nu erau pe această listă oficială, dar atrăgeau şi clientelă străină, amatoare de exotism balcanic ieftin. Partea cea mai interesantă din informaţiile adunate în carte se referă la viaţa culturală a oraşului. Autoarea, fiind o pictoriţă talentată, a înregistrat expoziţiile artistice care se ţineau din octombrie pînă în iunie, semnalînd, dintre grupurile implicate, pe "sur-realiştii" de la Contimporanul şi Societatea femeilor artistice (tendinţa nouă). Marea distracţie era cinematograful: şapte săli numai pe Bdul Elisabeta şi încă unsprezece prin alte colţuri ale Capitalei. Ziarele se vindeau pe stradă, zece dimineaţa, patru seara. Ultima oră, titlul piesei lui Sebastian, era chiar numele unui ziar de "informaţiuni politice, critice şi literare". Oraşul avea atunci treisprezece librării şi opt anticariate. Ba găsim aici chiar "orele cînd se pot cerceta bibliotecile". Asemenea biblioteci deschise publicului în fiecare zi erau la Arhivele Statului, la Academie, la Comisia Monumentelor Istorice, la cele două Fundaţii Regale, la Institutele Economic şi Social, ba chiar la Muzeul "Toma Stelian", de curînd deschis la Şosea, unde se păstrau cele 15.000 de volume de drept care fuseseră ale juristului donator al clădirii (astăzi, sediul PSD). Orarul muzeelor şi al colecţiilor (de pildă, Simu, Kalinderu şi încă una, risipită ca şi celelalte şi mai uitată decît ele, a lui Al. Cantacuzino) arată că bucureştenii beneficiau de un climat intelectual care a format o generaţie remarcabilă, ai cărei ultimi reprezentanţi erau printre noi pînă nu demult.
