Academia, stejarii şi Holocaustul

21 februarie 2013
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Cu ani în urmă, prins în vreo polemică din acele vremuri, am scris în Dilema un text ce-a necăjit cîţiva membri ai Academiei Române; mi-aduc aminte că regretatul Florin Constantiniu mi-a vorbit despre poveste la cîţiva ani distanţă şi, dacă nu mă înşel, dl Eugen Simion mi-a bătut la un moment dat un apropont.

Scriam atunci (cred, prin 1999 sau 2000), printre altele, că în curtea Academiei sînt mai mulţi corcoduşi decît stejari. La drept vorbind, chiar aşa şi era: curtea AR avea corcoduşi cît cuprinde, pe sub care vieţuia un familion respectabil de cîini ai nimănui, hrăniţi din mila lucrătoarelor şi din resturile de covrigi ale celor ce veneau la Biblioteca AR. Se înţelege, trimiterea mea la corcoduşi vs stejari n-a fost luată în termeni botanici, ci la scară umană etc.

Dar, cum toate păcatele ni le plătim în viaţă fiind, în anii ce au urmat am înregistrat cu plăcere transformarea admirabilă a curţii AR, odată cu noua construcţie modernizatoare. La drept vorbind, e o plăcere azi să ajungi în aria venerabilei noastre Academii şi a bibliotecii aferente. Mai mult: pus în situaţii oficiale eu însumi, am conlucrat bine cu dnii Eugen Simion şi, mai apoi, Ionel Haiduc – actualul preşedinte al forului. Indiferent de convingeri şi dincolo de specializările fiecăruia, nu m-am îndoit de buna credinţă a unor astfel de oameni – şi sper că şi reciproca e validă. Se cuvine, aşadar, în termeni dendrologici, să fac rectificarea: azi, în curtea Academiei Române sînt mai mulţi castani şi alţi arbori nobili decît corcoduşi – cu siguranţă.

Tocmai pentru că apărarea renumelui Academiei naţionale e o misie de onoare pentru un intelectual angajat, cutez aici cîteva idei despre o cuvîntare recentă din Aulă a dlui Vladimir Iliescu, profesor de origine română stabilit în Germania. Nu-l cunosc (din viaţă sau din cărţi) pe dl Iliescu; mă rezum, aici, la cîteva observaţii pe marginea intervenţiei sale. Fac precizarea că, din cîte ştiu, Academia n-a fost prin ceva implicată în intervenţia cu pricina.

Din păcate, alocuţiunea dlui Iliescu, departe de a lămuri ceva, a sporit ceaţa – oricum, intervenţia n-avea legătură cu evenimentul la care s-a produs (din 14 februarie a.c.). Apar acolo idei curate („istoricii sînt conştiinţa unei naţiuni“, „adevărul e mai presus de toate“ ş.a.) şi divagaţii bizare („ca mulţi cernăuţeni arieni, am învăţat idiş„ etc.), miza fiind – spune dl Iliescu – abordarea unor probleme ce ne „frămîntă“, dintre care una ar fi „o minciună enormă, pe plan cosmic“: anume, că România ar fi pe harta Holocaustului din anii celui de-al Doilea Război Mondial. Teza dlui Iliescu e aceea că în România „au fost persecuţii“ împotriva evreilor, soldate cu 100-120.000 de morţi, dar „nu a fost Holocaust – dovadă cei peste 300.000 de evrei care au scăpat.“

Cu un ton de o relaxată superioritate, dl Iliescu s-a dorit a fi omul şcolit venit de departe pentru a lămuri, definitiv, o problemă gravă. N-a reuşit. Dimpotrivă. Domnia sa a reluat teme vînturate în primii ani ’90 (asocierea cu Holocaustul „ne face rău în străinătate“, „România e declasată“ etc.) şi în care azi un spirit lucid nu mai crede. E un fapt că în anii războiului, pe teritoriul României sau în aria de acoperire a autorităţilor române, s-au comis împotriva evreilor români (şi nu numai) fapte ce intră în geografia amplă a Holocaustului. Cei ce neagă aceasta pierd din vedere sensul larg al definiţiei Holocaustului (alţi istorici preferă termenul restrîns de Shoah, anume pentru calvarul evreiesc). Dar, indiferent cum le-am numi, cei ce neagă prezenţa României pe acea hartă – de la legislaţia şi pogromul antievreieşti şi pînă la deportarea evreilor şi a ţiganilor – nu reabilitează bunul renume al României, ci mai rău fac. Nu pentru că ar exista vreo cabală misterioasă ce ne-ar persecuta dacă nu ne pocăim, ci pentru că demnitatea unei naţii derivă tocmai din puterea de a-şi analiza istoriografic greşelile. Tocmai pentru că a fost un timp în care unii semeni şi concetăţeni au avut de suferit pe criterii rasiale, a discuta cu onestitate aceste lucruri nu-nseamnă pocăinţă, ci izbăvire. Iar schimbînd termenii, nu schimbăm realitatea: au murit oameni.

Cît priveşte ideea dlui Iliescu că „persecuţiile“ merg pînă la 120.000 de morţi, după care Holocaustul ar începe de la o cifră mai mare... mă scutesc a o comenta, e penibilă. La fel şi gluma de final, de înfiinţare a unui „club al antisemiţilor filosemiţi“ – o glumă nereuşită. E de mirare că cei 30 de ani petrecuţi în Germania de dl Iliescu nu l-au învăţat că prezenţa în Aula unei Academii naţionale îl obligă pe un intelectual să fie bine înarmat (cu logică şi argumente) atunci cînd se aruncă asupra unui subiect sensibil.

Altfel, nimic nu e mai hazliu (în dendrologie) decît un corcoduş cu pretenţii de stejar.

Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Printre cele mai recente cărţi publicate: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.