Academia, stejarii şi Holocaustul

21 februarie 2013
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Cu ani în urmă, prins în vreo polemică din acele vremuri, am scris în Dilema un text ce-a necăjit cîţiva membri ai Academiei Române; mi-aduc aminte că regretatul Florin Constantiniu mi-a vorbit despre poveste la cîţiva ani distanţă şi, dacă nu mă înşel, dl Eugen Simion mi-a bătut la un moment dat un apropont.

Scriam atunci (cred, prin 1999 sau 2000), printre altele, că în curtea Academiei sînt mai mulţi corcoduşi decît stejari. La drept vorbind, chiar aşa şi era: curtea AR avea corcoduşi cît cuprinde, pe sub care vieţuia un familion respectabil de cîini ai nimănui, hrăniţi din mila lucrătoarelor şi din resturile de covrigi ale celor ce veneau la Biblioteca AR. Se înţelege, trimiterea mea la corcoduşi vs stejari n-a fost luată în termeni botanici, ci la scară umană etc.

Dar, cum toate păcatele ni le plătim în viaţă fiind, în anii ce au urmat am înregistrat cu plăcere transformarea admirabilă a curţii AR, odată cu noua construcţie modernizatoare. La drept vorbind, e o plăcere azi să ajungi în aria venerabilei noastre Academii şi a bibliotecii aferente. Mai mult: pus în situaţii oficiale eu însumi, am conlucrat bine cu dnii Eugen Simion şi, mai apoi, Ionel Haiduc – actualul preşedinte al forului. Indiferent de convingeri şi dincolo de specializările fiecăruia, nu m-am îndoit de buna credinţă a unor astfel de oameni – şi sper că şi reciproca e validă. Se cuvine, aşadar, în termeni dendrologici, să fac rectificarea: azi, în curtea Academiei Române sînt mai mulţi castani şi alţi arbori nobili decît corcoduşi – cu siguranţă.

Tocmai pentru că apărarea renumelui Academiei naţionale e o misie de onoare pentru un intelectual angajat, cutez aici cîteva idei despre o cuvîntare recentă din Aulă a dlui Vladimir Iliescu, profesor de origine română stabilit în Germania. Nu-l cunosc (din viaţă sau din cărţi) pe dl Iliescu; mă rezum, aici, la cîteva observaţii pe marginea intervenţiei sale. Fac precizarea că, din cîte ştiu, Academia n-a fost prin ceva implicată în intervenţia cu pricina.

Din păcate, alocuţiunea dlui Iliescu, departe de a lămuri ceva, a sporit ceaţa – oricum, intervenţia n-avea legătură cu evenimentul la care s-a produs (din 14 februarie a.c.). Apar acolo idei curate („istoricii sînt conştiinţa unei naţiuni“, „adevărul e mai presus de toate“ ş.a.) şi divagaţii bizare („ca mulţi cernăuţeni arieni, am învăţat idiş„ etc.), miza fiind – spune dl Iliescu – abordarea unor probleme ce ne „frămîntă“, dintre care una ar fi „o minciună enormă, pe plan cosmic“: anume, că România ar fi pe harta Holocaustului din anii celui de-al Doilea Război Mondial. Teza dlui Iliescu e aceea că în România „au fost persecuţii“ împotriva evreilor, soldate cu 100-120.000 de morţi, dar „nu a fost Holocaust – dovadă cei peste 300.000 de evrei care au scăpat.“

Cu un ton de o relaxată superioritate, dl Iliescu s-a dorit a fi omul şcolit venit de departe pentru a lămuri, definitiv, o problemă gravă. N-a reuşit. Dimpotrivă. Domnia sa a reluat teme vînturate în primii ani ’90 (asocierea cu Holocaustul „ne face rău în străinătate“, „România e declasată“ etc.) şi în care azi un spirit lucid nu mai crede. E un fapt că în anii războiului, pe teritoriul României sau în aria de acoperire a autorităţilor române, s-au comis împotriva evreilor români (şi nu numai) fapte ce intră în geografia amplă a Holocaustului. Cei ce neagă aceasta pierd din vedere sensul larg al definiţiei Holocaustului (alţi istorici preferă termenul restrîns de Shoah, anume pentru calvarul evreiesc). Dar, indiferent cum le-am numi, cei ce neagă prezenţa României pe acea hartă – de la legislaţia şi pogromul antievreieşti şi pînă la deportarea evreilor şi a ţiganilor – nu reabilitează bunul renume al României, ci mai rău fac. Nu pentru că ar exista vreo cabală misterioasă ce ne-ar persecuta dacă nu ne pocăim, ci pentru că demnitatea unei naţii derivă tocmai din puterea de a-şi analiza istoriografic greşelile. Tocmai pentru că a fost un timp în care unii semeni şi concetăţeni au avut de suferit pe criterii rasiale, a discuta cu onestitate aceste lucruri nu-nseamnă pocăinţă, ci izbăvire. Iar schimbînd termenii, nu schimbăm realitatea: au murit oameni.

Cît priveşte ideea dlui Iliescu că „persecuţiile“ merg pînă la 120.000 de morţi, după care Holocaustul ar începe de la o cifră mai mare... mă scutesc a o comenta, e penibilă. La fel şi gluma de final, de înfiinţare a unui „club al antisemiţilor filosemiţi“ – o glumă nereuşită. E de mirare că cei 30 de ani petrecuţi în Germania de dl Iliescu nu l-au învăţat că prezenţa în Aula unei Academii naţionale îl obligă pe un intelectual să fie bine înarmat (cu logică şi argumente) atunci cînd se aruncă asupra unui subiect sensibil.

Altfel, nimic nu e mai hazliu (în dendrologie) decît un corcoduş cu pretenţii de stejar.

Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Printre cele mai recente cărţi publicate: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.