Greenaccord 2014 (5): Mica infracţionalitate la Napoli

Alexandru-Radu SĂVULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 591 din 11-17 iunie 2015
Greenaccord 2014 (5): Mica infracţionalitate la Napoli jpeg

Fiindcă hotelul nostru era destul de departe de gară, şi pentru că eram trei persoane, cu ceva bagaje pe deasupra, la plecarea din Napoli am chemat un taxi. Ca să evităm circulaţia din centru, am decis să o luăm pe autostrada Capodichino. La punctul de taxare, lîngă automatul de bilete, în picioare, o tînără cerşetoare aştepta restul de cinci cenţi pe care-l dă aparatul dacă introduci monede de un euro – biletul costă 95 de cenţi. În timp ce demara, şoferul taxiului mi-a spus, mulţumit că-i lăsase ei cei cinci cenţi: „Am făcut bine, nu-i aşa?“ 

Cînd am ajuns în centru, după ce ne-am lăsat bagajele la Gara Centrală, am plecat într-o plimbare pe jos. Imediat ce am trecut de piaţa Giuseppe Garibaldi, pe Corso Umberto I am dat peste o aglomeraţie de oameni care vindeau nimicuri pe trotuar, un fel de talcioc de zori de duminică. „Fii atentă la rucsac“, i-am spus prietenei care-şi purta rucsacul pe spate. Cînd am ieşit din înghesuială, după numai cîţiva metri, fermoarul rucsacului ei era larg deschis. Nu avusese nimic în el, deci nici nu avea ce să-i lipsească. Eu îmi ţinusem rucsacul în mînă. 

Era firesc ca bogăţia, opulenţa chiar a Napoli-ului să atragă de-a lungul timpului tot felul de cuceritori (ostrogoţi, bizantini, arabi, germani, unguri, spanioli, francezi sau austrieci, între alţii). Ajuns, în secolul al XVII-lea, al doilea cel mai populat oraş european (după Paris), Napoli a rămas pînă astăzi, cu cei circa patru milioane de locuitori ai săi, unul dintre cele mai mari centre urbane mediteraneene şi probabil unul dintre cele mai dezvoltate. 

Asta îl face să fie o ţintă permanentă pentru feluriţi emigranţi aflaţi în căutarea unei vieţi mai bune. Nu e ceva nou, dat fiind că acum circa trei mii de ani oraşul a fost chiar fondat de emigranţi (colonişti greci, de la care vine şi numele originar de „Nea Polis“, în traducere „Oraşul Nou“). 

Emigranţii de astăzi sînt însă în mare parte refugiaţi economici sau politici. Unii provin din Europa de Est, în special din România şi din Balcani. Alţii, din întreg bazinul mediteranean, în primul rînd din nordul Africii şi Orientul Apropiat, zone lovite de conflicte interminabile. În fine, sînt şi din cei sosiţi din lumea largă, din America de Sud pînă la îndepărtata Chină. Unii se integrează bine în colorata societate a Italiei de Sud. Alţii însă, nu. 

Datorită amestecului de rase, dar şi agitaţiei continue a oamenilor de aici, am văzut Napoli-ul ca pe un fel de Cairo european. Poate este o comparaţie nepotrivită, pentru că, în afară de viermuiala de oameni de toate formele şi culorile aflaţi în căutarea unui mod de supravieţuire care nu întotdeauna este uşor de găsit, există şi un mare rafinament şi o mare eleganţă în viaţa acestui oraş istoric, totodată şi mare centru turistic. 

Fiindcă am ajuns la turişti, aceştia (mulţi în orice perioadă a anului) se află în general sub protecţia nenumăratelor patrule de poliţie, fie pe jos, fie în maşină, care nu lipsesc din aeroport, gară sau din locuri ca Via Toledo, în centru, sau Via Partenope, în golf. Patrulele sînt în general formate dintr-un bărbat şi o femeie, ca să pară mai prietenoase, şi încearcă să fie foarte vizibile, ca să descurajeze mai degrabă decît pentru a interveni. Pe măsură ce te depărtezi însă de zonele turistice, poliţiştii se răresc şi e bine să fii atent pe unde-ţi ţii portofelul.

Un prieten roman (adică din Roma), care a studiat la Napoli timp de mai mulţi ani, mi-a spus că ţine întotdeauna o bancnotă de 5 sau de 10 euro într-un buzunar, la îndemînă. Dacă este atacat într-o zonă izolată sau întunecoasă, scoate bancnota, spune că n-are alţi bani şi speră să fie lăsat în pace. „Iar dacă hoţul nu se mulţumeşte cu atît“, adaugă el, „trebuie să fii prevăzător, să nu-ţi ţii niciodată toţi banii într-un singur loc.“ E clar că italienii – naţiune bogată, dezvoltată – au o abordare „înţelegătoare“ a micii infracţionalităţi, empatizează cu emigranţii săraci veniţi din tot felul de locuri bătute de soartă. Asta nu înseamnă însă că problema nu există, şi nici că se va rezolva de la sine. 

La revenirea din plimbarea duminicală, în drum spre gară, aveam să trec pe acelaşi Corso Umberto I. Între timp se făcuse mai tîrziu şi apăruse şi poliţia. Un agent în civil pe jos, urmat de o maşină cu girofar, îi invita pe vînzătorii ambulanţi să plece. Aceştia se prefăceau că-şi strîng lucrurile, dar îşi reluau locurile imediat ce poliţia se îndepărta. Ca să nu trec prin aceeaşi îmbulzeală de mai înainte, am traversat pe partea cealaltă, unde aveam să dau însă peste o îmbulzeală şi mai mare. Oricît de repede am încercat să trec prin ea, tot am simţit că de trei ori cineva a încercat să-mi umble în rucsac, pe care-l ţineam de data aceasta la spate, fiindcă aveam mîinile ocupate cu ce cumpărasem de la piaţă. De cîte ori mă întorceam spre hoţ să-i arăt că-l simţisem, îl vedeam pe acel bărbat, aparent obişnuit, care-şi scotea repede telefonul mobil şi se prefăcea că e profund adîncit în conceperea unui mesaj text… Cînd am ieşit din marea de oameni, fermoarele rucsacului meu erau toate larg deschise. Hoţul fusese probabil dezamăgit că nu găsise în tot rucsacul decît un caiet de notiţe, un creion şi o gumă, de care nu s-a atins. Actele, banii şi telefonul mobil le ţineam în buzunarele interioare ale hainei.

P.S. Am decis să ilustrez acest articol nu cu un hoţ de buzunare, care cu greu cred că s-ar fi lăsat imortalizat de mine, ci cu un scuter legat cu un lanţ cît braţul de gros, ca dovadă că napolitanii get-beget ştiu că paza bună trece primejdia rea. 

Alexandru-Radu Săvulescu, de formaţie geofizician, este eseist şi fotograf. 

Foto: A.-R. Săvulescu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Când sunt prinşi la furat, un student e dat afară, un ministru face legile Educaţiei, iar un premier conduce guvernul. În România condusă de Iohannis şi PNL
În orice altă ţară civilizată, suspiciunile de furt intelectual care planează asupra ministrului Cîmpeanu şi asupra premierului Ciucă ar fi condus la demisia acestora din funcţiile publice pe care le deţin, până la lămurirea suspiciunilor.
Puscas
George Pușcaș joacă pentru națională sau pentru el? Declarații impertinente și bucurie exagerată
”Tricolorii” au obținut o victorie frumoasă contra Bosniei, dar, per total, rămânem cu amărăciunea unei retrogradări istorice în eșalonul 3 al fotbalului european.
chimcomplex Foto Chimcomplex
Concedieri colective la Chimcomplex. Care este motivul
Chimcomplex va demara un program de disponibilizare colectivă care vizează 396 de angajaţi ai societăţii, informează compania printr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.