Gestul Oanei Stancu şi credibilitatea jurnalismului – interviu cu Cristina GUSETH

În presa din România s-au folosit, de mai multe ori, linşaje mediatice. Personaje publice din toate sferele: cultură, politică, justiţie, social. Acum cîteva săptămîni însă, în siajul scandalului evacuării televiziunilor trustului Intact de către ANAF, atacurile mediatice cu iz de şantaj au luat proporţii nebănuite. După ce mitingul celor solidari cu situaţia Antenelor a fost ironizat de mai ­mulţi jurnalişti din România, inclusiv de Dan Tăpălagă, într-un articol apărut pe HotNews, o angajată a trustului a adresat o scrisoare publică fiicei acestuia, un copil de zece ani. Opinia publică a reacţionat vehement, în special pe reţelele de socializare, gestul fiind aspru condamnat şi de către societatea civilă. Valentin Jucan, membru CNA, a solicitat CNA să discute eventualele încălcări ale Legii audiovizualului şi ale prevederilor din Codul audiovizual referitoare la protejarea interesului superior al minorului. Judecătorul Cristi Danileţ a sesizat cazul Instituţiei Avocatul Copilului. Centrul pentru Jurnalism Independent, ActiveWatch, Convenția Organizațiilor de Media au transmis un comunicat cu titlul „Copiii nu au ce căuta în bătăliile mediatice ale adulților“. Despre acest caz, cît şi despre uzanţa linşajelor mediatice în presa din România, am discutat cu Cristina Guseth, directoarea Freedom House România, unul dintre ONG-urile care au criticat gestul jurnalistei.

Au fost voci care au luat apărarea Oanei Stancu, pentru scrisoarea pe care a adresat-o unui minor, cu intenţia clară de a lovi în tatăl acesteia, jurnalist, motivînd „libertatea de expresie“.

Cred că ar trebui să definim, la început, ce mai înţelegem, în România, prin libertatea de expresie.

Pe cît de simplu, pe atît e de greu de explicat şi de asumat acest concept. Libertatea de expresie este limitată de dreptul la demnitate al celuilalt şi presupune responsabilitate legată de demnitatea celor cărora te adresezi. Oprobriul public nu este suficient, cred că publicul este prea tolerant în această zonă. La noi, libertatea de expresie a suferit o influenţă, ca să nu-i spun malformaţie, după ce au început să apară rezultate din combaterea corupţiei. Există o legătură între ceea ce s-a întîmplat în ultima perioadă, şi vorbesc despre ultimii ani, şi faptul că patroni de presă au fost inculpaţi şi condamnaţi. Atunci, unele instituţii de presă, prin unii oamenii care lucrează acolo, au devenit extrem de virulente, vehemente, agresive, şi agresivitatea aceasta s-a manifestat în atacuri de joasă speţă împotriva unor oameni care au susținut instituțiile anticorupție, iar uneori s-au extins împotriva celor apropiați acestora. Semnalul a fost unul clar: după ce au fost atacaţi Andrei Pleşu sau Horia-Roman Patapievici, oricare dintre noi este o victimă uşoară. Iar unii dintre ziariştii din aceste instituţii – subliniez „unii“, pentru că nu toţi sînt implicaţi în lupta de apărare a mogulilor – s-au erijat în vîrfuri de lance, lansînd atacuri la persoane.

Mai vorbim, în acest caz, de presă sau mai degrabă de propagandă?

În nici o situaţie nu mi se pare normal ca, lucrînd într-un trust de presă, să preiei politica patronului întru apărarea patronului. Singurul patron al ziaristului este publicul – ceea ce se pare că mulţi uită sau se prefac că uită. Jurnalismul nu e o meserie uşoară. Vine la pachet cu multe restricţii, condiţionalităţi şi responsabilităţi. O poţi pierde foarte uşor, dacă te duci pe drumul propagandei. Iar libertatea de expresie este o problemă care ţine şi de conştiinţă şi profesionalism. Se poate întîmpla să greşeşti, să nu fi verificat destul de bine, dar în cazurile astea trebuie să îţi asumi greşeala, nu să continui cu motivaţii de genul celor pe care le‑a adus Oana Stancu ca să îşi apere gestul, susţinînd că a fost o neînţelegere, că ea chiar voia să îi facă un bine acelui copil. În acest caz s-a coborît o treaptă pe care nu o bănuiai că există. Dar se pare că de fiecare dată acest gen de pseudojurnalişti mai găsesc o treaptă, reuşesc să mai coboare încă una. Freedom House a reacţionat, la fel cum au făcut şi multe alte ONG-uri, deşi de la CNA avem slabe speranţe de răspuns. Cred însă că trebuie să existe o reacţie pentru ca, în momentul în care vor mai coborî o treaptă, să ştie că sîntem aici.

Sînt aceste atacuri o formă de şantaj mediatic?

Atacul contra lui Tăpălagă a avut loc în clipa în care au apărut nişte informaţii despre cum obţine avantaje în detenţie Voiculescu. A urmat acel miting al susţinătorilor Antenelor, despre care a scris Tăpălagă – articol despre care ei susţin că ar fi lezat demnitatea persoanelor în vîrstă. Drept care li s-a părut normal să îi atace copilul, punîndu-l în lumina reflectoarelor. Pare că sîntem pe front, e ca o luptă, dar nu mai vorbim despre o luptă de la egal la egal. Atunci, da, cînd îţi arată că atacurile pot fi îndreptate către familie, e uman să îţi pui problema să nu mai reacţionezi ca să nu le dai muniţie, dar asta ar fi o alegere greşită, pentru că acest gen de atacuri îşi găseşte muniţie din orice. Pot ataca pe orice subiect. Încearcă să intimideze luarea de poziţie, să pună pumnul în gură presei care îi taxează, să te facă să îţi fie frică să vorbeşti, iar aceasta, da, este o formă de şantaj. Pentru că miza acestor linşaje mediatice e faptul că oamenii nu mai au curaj să reacţioneze din teamă.

Cum se poate totuşi sancţiona un asemenea atac?

Din păcate, asta e mai mult o întrebare retorică. CNA-ul este instituţia în măsură să sancţioneze. Dar CNA-ul nu funcţio­nează. Şi îşi permite să nu o facă. Pentru că nu există nici o urmare a faptului că cei din CNA nu îşi fac treaba. Pe ei nu-i sancţionează nimeni pentru că nu reacţionează. Aşa că nu-ţi mai rămîne decît instanţa, dar datul în judecată pentru calomnie e o practică destul de restrînsă în societatea din România. Şi nici nu poţi ajunge cu toate problemele în instanţă. Deci pe ei nu-i afectează în nici un fel. Şi atunci oricine poate spune orice. Televiziunile îşi iau libertatea în toate direcţiile, pentru că nu riscă nimic. Urmează întrebarea logică: dacă nu rişti, de ce n-ai face-o? Nu ai face-o dacă ai avea responsabilităţi şi respect pentru ceilalţi. Dacă ar fi funcţionat CNA-ul şi ar fi aplicat amenzi pentru derapajele grave din presă (amenzi care pot urca şi pînă la 200.000 de lei), aceste atacuri ar fi fost descurajate. Din păcate, CNA-ul nu dă amenzi, dimpotrivă, în cadrul instituţiei sînt angajaţi oameni extrem de apropiaţi de aceste grupuri de presă.

Care ar fi pericolele linşajelor mediatice?

Linşajele mediatice îşi pun amprenta asupra libertăţii presei şi a libertăţii de expresie, două concepte care la noi nu sînt dublate de responsabilitate şi sînt folosite de multe ori pe post de armă. Cînd se fac asemenea linşaje mediatice, se încearcă de fapt o suprimare a libertăţii de exprimare. În multe cazuri din presa din România, ziaristul îşi asumă direcţia pe care i-o dă redacţia. Într-o anumită măsură, acest lucru este firesc, dar cred că la noi se depăşeşte această graniţă în care ziaristul are libertatea de conştiinţă şi înţelege o linie pe care o duce ziarul. Cred că am depăşit însă graniţa asta şi ziariştii acceptă uneori mai multe compromisuri decît este normal din partea unor instituţii de presă. Nu-i poţi cere unui om să fie erou, ci să se gîndească la această meserie ca la o meserie pe care poţi să nu o mai faci la un moment dat. Iar asta dictează pînă la urmă şi publicul în faţa căruia, dacă începi să îţi pierzi credibilitatea, trebuie să accepţi că locul tău nu mai e în presă.

Publicul, însă, pare că acceptă aceste linşaje…

Din cîte am văzut, este vorba despre un public destul de mic…

Credeţi că derapajele de presă se vor accentua acum, în acest an electoral?

Aici s-a produs o schimbare. Derapajele din presă, linşajele mediatice au mai mult de-a face cu ceea ce se întîmplă acum în justiţie, nu în plan politic. Presiunea s-a mutat, de cîţiva ani, înspre condamnări şi înspre acţiunile de recuperare a bunurilor dobîndite prin infracțiuni. Acolo este durerea cea mai mare. Din punctul ăsta de vedere, justiţia penală a fost povestea de succes a României în ultimii ani. Iar zbaterea trustului Intact a fost legată mai mult de confiscarea produsului infracțiunii şi nu atît de mult de condamnare.

a consemnat Stela GIURGEANU

Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.