Fără cale de întoarcere
Ce-a făcut Europa în ultimul an? 2005 a fost un an cu multe dureri de creştere pentru Uniunea Europeană. De la referendumurile pentru Tratatul Constituţional din Franţa şi Olanda, un lung lanţ de evenimente au ridicat foarte serios problema supravieţuirii construcţiei europene. S-au detaşat trei formule alternative: blocarea extinderii, scindarea Uniunii între est şi vest sau chiar pierderea dimensiunii politice. Ieşirea cea mai comodă din impasul creat de eşecul Tratatului Constituţional a fost acuzarea proaspătului proces de extindere cu 10 noi state, cu costurile aferente. Această abordare a creat nevoia unei "perioade de pauză" a extinderii, pentru absorbirea noilor veniţi şi pentru a regîndi procesul integrării pe mai departe. S-a vorbit chiar despre nevoia de a plasa un viitor posibil val de extindere după aflarea unei soluţii finale în arhitectura constituţională europeană. Nici unul dintre aceste scenarii nu a putut fi validat ulterior. Ba, mai mult, singurul compromis pentru deschiderea negocierilor cu Turcia nu a fost blocarea extinderilor viitoare ci, dimpotrivă, începerea negocierilor cu o altă ţară, Croaţia. Este de aşteptat ca procesul să fie mai îndelungat, criteriile să fie respectate cu mai mare stricteţe, iar severitatea Comisiei să crească. Însă aici gradul de sofisticare al instituţiilor europene şi inerţia imensului mecanism birocratic nu pot lucra decît în favoarea procesului de extindere. La limită, cel mai prost scenariu susţine că Franţa şi Germania ar putea chiar părăsi Uniunea, dacă pătrund aici Ucraina şi Turcia, state care, împreună cu România, Polonia şi ceilalţi aliaţi ai "noii Europe" din zona occidentală ar putea decide orice, fără a ţine cont de motorul franco-german, într-o Europă cu o decizie luată prin vot majoritar şi nu prin consens. Nu cred că Europa se va scinda, dimpotrivă, Marea Britanie pare tot mai apropiată de Franţa şi Germania - şi prin prisma preşedinţiei Uniunii din acest semestru - iar Uniunea ca întreg pare mai conştientă de nevoia de a renunţa la compromisuri legate de principiile şi valorile sale constitutive. Uniunea Europeană ar fi în pericol de a se destrăma doar cînd procesele de convergenţă şi criteriile de integrare continuă a societăţilor statelor europene membre nu ar mai fi respectate sau direcţiile de evoluţie ar deveni divergente. Or, integrarea europeană reală este din ce în ce mai profundă, astfel că nici ratarea Tratatului Constituţional, nici problemele unor lideri transferate la nivelul Uniunii, nici vina dată pe costurile extinderii sau problemele de buget nu sînt argumente serioase astăzi pentru a presupune o ruptură. Este cert că instalarea Angelei Merkel în fotoliul de cancelar va reorienta politica externă a Berlinului spre reconstrucţia relaţiei cu Statele Unite şi pe trimiterea în derizoriu a troikăi Berlin-Paris-Moscova. Sînt deja semne clare ale încheierii toleranţei oficialilor europeni faţă de Rusia democraţiei dirijate, toleranţă pînă acum proporţională cu cantităţile de petrol şi gaze exportate de Moscova spre Vest. În fine, varianta unui blocaj al dezvoltării politice şi chiar punerea în dificultate a uniunii economice din cauza nerespectării Pactului de Stabilitate de către Germania, Franţa sau Italia, ba chiar şi de alte state din "miezul" Europei, nu este credibilă. Costurile unui proces de blocare sau de disoluţie europeană sînt atît de mari încît nici un lider european nu poate să şi le asume. Apoi, o Europă completă nu poate fi decît una cu Balcanii de Vest, cu ţările caucaziene, Republica Moldova şi Ucraina, cu Belarusul democratic şi cu o a treia generaţie de relaţii cu Federaţia Rusă. Proiectul european nu se poate realiza mîine. Din contră, timpul pentru negocierea şi respectarea capitolelor de aderare se va dilata din ce în ce mai mult, din cauza nevoii de întărire a criteriilor de aderare şi a gradului mic de convergenţă al ţărilor aspirante cu Uniunea Europeană de astăzi - politic, economic, instituţional. Însă nu există cale de întoarcere. România a intrat deja în ultima turnantă. Pînă la integrarea reală mai este cale lungă, iar costurile sînt departe de a fi fost estimate real şi prezentate transparent. Dar, dacă nu se produce vreo catastrofă - război, mineriadă, prăbuşirea statului - drumul este astăzi ireversibil, iar data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea ţării noastre la UE - irevocabilă. Important este ce vom face a doua zi după admitere, care este rolul pe care dorim să ni-l asumăm şi cît vom putea să influenţăm politicile europene la Răsărit, să ne legitimăm interesele în această regiune şi să demonstrăm partenerilor noştri că este în interesul general al Uniunii să-şi asume politicile propuse.
