Familii şi dispariţii

Publicat în Dilema Veche nr. 650 din 4-10 august 2016
Boli și viruși jpeg

Familia e, în jurul tău, mai ales cînd ești mic, și adolescent, chiar tînăr, un soi de zid. Între tine și restul lumii, lume care pare sau poate fi ostilă: cu zidul ăsta, contează mai puțin. Zidul poate fi din cărămizi mari și roșii, din nuiele sau chiar din paie (vezi casele celor trei purceluși). La un moment dat, odată cu trecerea timpului, zidul începe să se prăbușească. Sau doar să se deterioreze. În el apar ochiuri tot mai mari, ferestruici prin care la început vezi exteriorul, poetic: un petic de cer, o floare care crește colo, un pom dincolo. Ele pot fi interpretate așa atîta timp cît rămîn niște simple ochiuri în țesătură. Dar, cu timpul, se lărgesc exagerat, obscen aș zice, permițînd lumii exterioare să pătrundă tot mai mult dincolo de zid: o vezi, auzi, începi s-o simți, s-o miroși. În final, aceasta vine de-a dreptul peste tine. Zidul pică și aceasta năvălește, copleșitoare și tumultuoasă, peste tine, cel veșnic nepregătit. Așa se întîmplă, cred, cînd te maturizezi de-a binelea. Cînd îți pleacă odraslele. Și, mai ales, cînd îți mor părinții. Sentimentul de neant, de-a dreptul, e aproape o senzație fizică. 

Am resimțit toate astea cu ocazia unei noi morți în familie. A murit cineva de care nu eram atît de apropiată, dar care își aducea și el contribuția la zidul respectiv, fie el de paie sau cărămidă. Moartea și golul pe care îl lasă, mai ales cînd disparițiile se repetă, la intervale relativ scurte, pot deveni covîrșitoare. Precum un sac al lui Moș Crăciun plin cu pietre de moară pe care trebuie să-l cari în spate pînă la sfîrșitul propriei vieți. 

Cînd aveam 16 ani, cineva m-a chemat din oră, la liceu fiind, ca să-mi spună ceva. Să-mi dea o veste. În uniformele terne de atunci, în fața cancelariei, am primit-o: murise tatăl meu. De atunci încolo, cînd colegele mele se mai învoiau, în fața aceleiași cancelarii, de-a lungul timpului, cu formula magică și, desigur, inventată: „Învoiți-mă vă rog și pe mine, mi-a murit bunicul… etc.“, mi se strîngea de fiecare dată inima. 

Tatăl meu era centrul lumii copilăriei mele. De fapt, el inventase acea lume. O lume în care totul se putea, se construia, în care realitatea era doar o componentă, iar ficțiunea și mitul o depășeau. Un univers în care toleranța prima, totul se rezolva cu vorba bună, oamenilor li se explica, înțelegeau și așa făceau. Care funcționa și care a ținut atît cît a ținut și tatăl meu (nu că valorile ei s-ar fi prăbușit și ele, doar că niciodată nu le-am mai simțit pe toate așa, adunate, una peste alta). 

Bunica mea, a cărei dispariție a urmat, era reprezentanta lumii domestice și conservatoare, ea fiind casnică o viață și crezînd în valorile confortabil numite tradiționale, de genul cumințenie, virtute, liniște exagerată. Toate acestea avuseseră o influență nocivă asupra mamei mele, generînd o stare conflictuală. În ce mă privește, cu o generație-tampon între noi, și vremurile tot evoluînd, efectul nu a mai fost același. Da, bunica mea îmi spunea sau, mai curînd, mă sfătuia să nu plec din casă, dacă s-ar fi putut, niciunde, pentru că, pînă la urmă, totul e periculos: dar eu nu luam lucrurile astea ad litteram, ci ca pe un îndemn la moderație. Plecam, dar nu atît de mult, și mă întorceam la ore rezonabile. Ea nu se supăra pe mine, pentru că mă iubea și vedea și simțea că mie-mi place, în egală măsură, și să hălăduiesc prin orașul comunist, și să stau cu ea. Să stau și să arunc un ochi, din culise, asupra lumii ei politic corecte avant la lettre: ea strîngea, dintotdeauna, în bucătăria ei, toți defavorizații, oameni, printre altele, cu probleme psihice, bătrîni, săraci etc., îi omenea și stătea de vorbă cu ei, fără vreo urmă de dispreț. Din bucătăria ei am învățat diversitatea lumii și că nimeni nu-i mai prejos decît celălalt, că vîrsta e o prejudecată, iar dizabilitățile – un ghinion. O singură hibă a avut educația ei: avea un cui împotriva bărbaților și m-a învățat mereu să „nu-i las să profite de mine“. N-am crezut eu așa ceva, dar ceva-ceva din educația asta ostil-puritană s-a lipit și de mine, mai ales într-o epocă dificilă, în care să rămîi însărcinată prea devreme ar fi fost o dramă. 

Bunicul meu, plecat mult mai tîrziu decît tata și bunica, ar fi putut părea, la o primă vedere superficială, întruparea lumii practice. Dar nu era doar atît, ci mult mai mult. El a fost, de fapt, un fel de înger păzitor. În hai­nele lui de curte, pe care unii le-ar numi jerpelite, deși mie nu mi se păreau așa, pentru că erau foarte curate. Cu bascul lui gri spălăcit și cu găurele pe cap, el m-a susținut ani la rînd, tăcut și prezent. Vorbea numai cînd avea ceva de spus, simțea cînd chiar aveam un necaz și niciodată, absolut niciodată nu m-a lăsat la greu. Era mereu acolo pentru mine: cu bani, cartofi prăjiți, afecțiune și umanitate. 

Poveștile disparițiilor nu se opresc aici. Ele vor mai continua, inclusiv cu unele controversate: și cînd se duce cineva cu care nu ai avut relații chiar idilice, tot e dureros și schimbător de drumuri.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?