Evenimente care ne-au zguduit

Publicat în Dilema Veche nr. 874 din 7 - 13 ianuarie 2021
Zizi și neantul jpeg

În copilăria mea, anii care veneau, pentru mult timp, păreau la fel și fără evenimente care să ne zguduie. Cu  excepția, totuși, a cutremurului din 1977, care ne-a zguduit, la propriu, viața de toate zilele. Cînd eram mică, mi se părea chiar firesc să nu se întîmple mare lucru ieșit din comun, lumea minusculă și închisă mi se părea singura posibilă: eram cît se poate de mulțumită în căldarea pe ai cărei pereți nici nu putea fi vorba să mă cațăr ca să arunc o privire și unei alte lumi. Acolo era spațiu destul, puteam să mă plimb de colo pînă colo prin apa stătută pe care, desigur, eu n-o percepeam ca atare.

Cutremurul din 1977 a fost primul eveniment important și nefericit pe care l-am trăit. Eram mică, dar mi-l aduc aminte foarte bine. Îmi amintesc înfiorătoarea zguduială pe care nu știam cu ce s-o asociez, mă gîndeam că vecinii fac ceva dubios. Îmi amintesc coborîrea în trombă pe scările blocului pline de cioburi, în beznă, ca într-un coșmar. Precum și mulțimea de oameni în capoate și pijamale adunați în fața blocului, vorbind mai toți odată, într-un ininteligibil zumzet colectiv. Apoi senzația de frică, acută și irațională, pentru prima dată. Care a ajuns, în cele din urmă, să se manifeste ca rîs isteric. Și sentimentul de absurd și neînțelegere pe care l-am avut cînd sunam la unul dintre frații bunicului meu și telefonul suna lung și a gol: blocul se prăbușise... Poveștile de după și apoi situația restaurărilor povestită de inginerul Gheorghe Ursu, disidentul și eroul, care venise la noi în vizită și ne spunea cum stau lucrurile, de fapt.

Am dezvoltat poate prea mult povestea cutremurului, pentru că am vrut să trec în revistă evenimentele ieșite din comun pe care generația noastră, a decrețeilor, le-a trăit. Ideea mi-a venit de la afirmația unui prieten, la începutul pandemiei, că generația noastră, spre deosebire de cele ale părinților și bunicilor noștri, care au trecut prin război și apoi prin închisorile comuniste, nu a prea trăit asemenea momente, ci a avut, în general, o existență pașnică. Pandemia ar fi cumva prima asemenea situație pe care am trăit-o, mai ales pe termen lung și la scară mondială.

Dar, cum spuneam, situații pe muchie de cuțit, pe viață și pe moarte – desigur, altfel –, au mai fost. După cutremur, a fost Cernobîlul. E adevărat, nu l-am trăit chiar din inima lucrurilor. Dar am fost destul de aproape, prea aproape. Și simțeam destul de acut teroarea, amenințarea care plutea în aer. Am simțit-o ca pe o îngrozitoaare arsură în propriul stomac cînd mama ne-a administrat iod nediluat, ca să ne ferească de efecte secundare. Și ca pe o povară a vieții de toate zilele, cînd trebuia să ieșim acoperiți și cu pantofi cu talpa groasă pe care îi lăsam la intrare. Și, mai ales, cînd ștergeam motanul pe lăbuțe cînd se întorcea din peregrinările lui de cartier.

Cel mai important eveniment, de astă dată chiar istoric, al vieților noastre a fost revoluția. Nu numai seara de 21 decembrie, în care puteam cu siguranță să murim, deși pe vremea aceea eram atît de plutitori încît nici nu ne-am dat seama de pericole. Nici numai zilele de după, în care au murit absurd atîția oameni, în care se trăgea de unde nu te așteptai, erai veșnic amenințat și fără apărare, într-un aparent haos în care abia acum se face lumină. Ci și zilele, lunile de dinainte de decembrie 1989, în care se strînsese șurubul atît de tare, lucrurile o luaseră atît de apăsat razna încît parcă simțeai, fără să-ți exprimi asta explicit, că nu se mai poate așa, că o să explodeze buboiul. În care te simțeai tot mai mult ca-n Orwell, fără ca măcar să-l fi citit (eu, una, pe atunci). Cînd îți ajunseseră prea aproape de os frigul și foamea, aproape că te învinseseră. Și, poate mai grav de atît, începuseși (cel puțin eu, studentă fiind) să-ți dai seama de lipsa libertăților, de îngrădirile care nu-ți permiteau să ai opțiuni profesionale reale, să ieși din țară; de faptul că erai supravegheat, că sistemul te pîndea la cotitură ca să nu-l fentezi (de pildă, ca să intri în Partidul Comunist Român sau să devii informator).

Și apoi, noaptea de 21 decembrie în sine: sentimentul înălțător pe care, probabil, n-o să-l mai trăiesc niciodată, exaltarea amestecată cu inconștiența fericită: te simțeai nemuritor, moartea nu conta, nu te putea ajunge, deși vedeai explicit cum se murea în jurul tău. Fuga, ca prin vis, din piață, după 12 noaptea, pe bulevardul Carol, ca să supraviețuiești, dar, în același timp, incapabil să percepi primejdia reală. Sentimentul de incredibilă solidaritate cu cei prezenți acolo.

Și, deloc în ultimul rînd, datorită eroilor de la revoluție, privilegiul de a începe o viață liberă. Pe care să ți-o poți planifica, în care să poți alege ce vrei să faci. După ce am trăit înainte – un mare privilegiu. Așa că nu ne putem plînge că nu am avut parte și noi, decrețeii, de cîteva evenimente zguduitoare în neînsemnatele noastre vieți. Pînă ca mizerabilul 2020 să vină peste noi cu pandemia lui. Ceea ce nu ne împiedică să ne dorim un 2021 mai șters și mai lipsit de șocuri și apocalipse.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Am cîntat Go West la Moscova
Îmi tot fuge gîndul la fata deloc înaltă din Ucraina, care m-a oprit zîmbind pe holul Teatrului Bolșoi și mi-a făcut poze în timp ce imitam balerinele. Sper că va dansa toată viața, așa cum a visat.
Zizi și neantul jpeg
Balonzaid
Odată intrată în grupul de școlari și protejată de el, din potențială Scufiță Roșie deveneai pitic.
965 18 Adina jpeg
Pisicile și oamenii lor
Așadar sînt foarte mulți oameni care se adună în jurul acestor pisici ale nimănui – de la cei cărora „li se face milă”, ca mie, și se îndură să adopte, la donatori, la oengiști și la doctori.
965 19 Stela jpg
„Vizitatorii vin la MARe ca să se simtă bine, nu ca să își îndeplinească o îndatorire” – interviu cu Erwin KESSLER, directorul MARe/Muzeul de Artă Recentă –
Vizitatorii vin la MARe ca să se simtă bine, nu ca să își îndeplinească o îndatorire, o corvoadă culturală, din spectrul instruirii obligatorii.
p 20 WC jpg
Despre Marin Tarangul: cum începe lectura
Despre Marin Tarangul a scris Andrei Pleșu două propoziții care m-au făcut să nu mă las pînă nu îl citesc în întregime.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Francisc și Clara
Într-o istorie a prieteniilor spirituale, Francisc și Clara au o întîietate necontestată.
640px Bucharest city jpg
Zgomotul curățeniei
Dacă ne uităm în Planul de acțiune pentru aglomerarea București disponibil pe versiunea veche a site-ului Primăriei Municipiului București, observăm că măsurile sînt direcționate către zgomotul generat de traficul rutier, feroviar (tren, tramvai), aeroportuar și industrial.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O cercetătoare vorbește despre emoțiile animalelor și spune că cimpanzeii sînt capabili să se împace după ce au avut o dispută. Asta schimbă cu totul perspectiva asupra semenilor noștri care rămîn supărați ca văcarul pe sat.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.

Adevarul.ro

Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea / Foto Arhiepiscopia Romano-Catolică
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, dumincă, în Capitală
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organizează, duminică, tradiţionala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei.
Spitalul de Copii Galaţi FOTO Adevărul
VIDEO Incendiu la Spitalul de Copii din Galați. Zeci de pacienți și angajați, evacuați din clădire
Un incendiu a izbucnit joi, 6 octombrie, la Spitalul de Copii din Galați. Pacienții din mai multe saloane au fost evacuați. Fumul gros a fost ieșit din bucătăria unității medicale.
Scoala distrusa in regiunea Herson FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Kievul anunță eliberarea a 400 de kilometri pătrați din regiunea Herson. Tensiuni în Rusia din cauza mobilizării
Este a 224-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Forțele armate ucrainene au reușit să recucerească mai multe localități din regiunea Herson.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.