Evaziuni

Publicat în Dilema Veche nr. 890 din 29 aprilie - 5 mai 2021
Evaziuni jpeg

Filmele care rulau pe bulevard, pe vremea lui Ceaușescu, erau, de cele mai multe ori, de aventuri. Filmele de aventuri de pe vremea aceea erau aproape cuminți, aș zice, comparativ cu cele de azi.

Totul se desfășura într-un ritm mult mai domol, deși, sînt sigură, pe atunci era considerat alert. Nici vorbă de atîtea și de atît de diferite efecte speciale, erau cîteva, dar cumva consacrate, cam știai la ce să te aștepți: protagoniștii se alergau, la un moment dat, urmăritor și urmărit, pe jos. Coborau și urcau scări, eventual rulante, săreau de pe o bandă pe alta, se urcau pe acoperișuri, ajungeau pe străduțe și în fundături și intrau prin bucătăria restaurantelor, ieșeau pe ușa din spate, se pierdeau prin mulțime, eventual prin diverse parade ocazionale ca să scape. Se mai urmăreau apoi frenetic cu mașinile. Și, în caz că se prindeau, urma cîte o scenă de bătaie, cu puțin box, puțin kung-fu, totul, de multe ori, pe marginea unui acoperiș sau pe vreun tren, în așa fel încît unul dintre protagoniști să fie mereu gata să se prăbușească.

Lucrurile erau simple și din punct de vedere moral, în general: bunii erau buni și răii erau răi, la modul cel mai simplu și direct. Dilemele morale erau minime, eram atît de siguri că schema care ni se oferă va funcționa, încît aproape că nu ne mai puneam probleme de nici un fel. Nici măcar cînd răii, la sfîrșit, erau de multe ori omorîți – ajunsese să ni se pară firesc. La fel de firesc cum mama vitregă era legată de coada calului și plimbată așa prin toată împărăția în poveștile copilăriei. Iubirea se dovedea și ea confortabilă: eroina era, de obicei, cea care trebuia salvată, frumoasă în sens clasic. Îl prefera întotdeauna pe eroul mai nonconformist, dar moral, în detrimentul răului mai bogat și mai așezat.

Era o lume simplă, ca-n basme aproape, pe care voiam s-o revăd mereu. Îmi doream ca, în timp ce-mi rodeam sandvișul adus de acasă (semințe n-am încercat) și-mi ridicam picioarele ca să mă feresc de șobolani, să știu că lumea e un loc simplu, bazat pe reguli uneori stupide, dar certe. Asta în opoziție mai curînd subconștientă cu lumea reală în care trăiam: cea a unei societăți absurde, totalitare, în care se-ntîmplau lucruri fără nici un sens, în care mințeai și erai duplicitar de mic.

Treptat, însă, mi-am format un alt tip de ideal eroic. Am învățat să apreciez altfel de eroi și eroine. Cred că filmele anilor ʼ90 m-au adus mai curînd pe calea asta. Dar se coceau în mine asemenea preferințe încă din anii ʼ80. Impulsionate de filmele de la Cinematecă din vremea aceea. Acolo chiar aveai ocazia să te formezi, să vezi toată istoria cinematografului și să ieși din schema reductivă a filmelor de pe bulevard. Fellini, Antonioni, Bergman, Truffaut, Tarkovski, Mihalkov, Wajda, Forman au fost doar cîțiva dintre regizorii care mi-au deschis mintea și simțurile la vîrsta adolescenței. Și care mi-au marcat definitiv modul în care privesc existența și ce-mi doresc de la ea. Care m-au învățat să gîndesc, să-mi pun întrebări, să am, măcar cît de cît, simțul umorului și al ironiei, să simt dedesubturile și subtilitățile situațiilor, să înțeleg ce e cu imaginația... Să am o idee ce-nseamnă bun gust și prost gust. Ce e un simbol și cum să-l interpretezi. Că important e să știi cîteva lucruri despre contextul în care a fost făcut un film, despre curentul căruia îi aparține, să ai măcar o brumă de cultură generală.

Școala bulevardului combinată cu cea a Cinematecii și cu cea Disney din copilărie mi-au îndreptat preferințele spre o anumită intrigă: cea de evaziune. Încă de pe vremea Cinematecii, unul dintre filmele mele preferate era Bonnie și Clyde (1967, Arthur Penn). Sigur, nu-mi plăcea în mod special că Faye Dunaway și Warren Beatty jefuiau bănci. Și cu atît mai puțin că omorau oameni. Dar mi se părea formidabil cum găsiseră ei o cale să scape din lumea lor strîmtă și să fugă într-una aparent mai mare. Să-și ia cîmpii. Să evadeze. Să se revolte împotriva tabuurilor.

Probabil că tot acest imaginar evazionist i se datorează lumii închise a României comuniste în care trăiam. În care singurele soluții posibile de schimbare a perspectivei, de eliberare, pînă la urmă erau cele legate de evadare. Erau excluse lupta dreaptă, revolta directă. Adică erau posibile, dar cu consecințe dezastruoase pe care trebuia să ți le asumi. Adolescentă fiind, nu-mi spuneam explicit toate aceste lucruri, dar le simțeam. Și de-asta îmi alegeam, instinctiv, filmele cu evadări. Din cele de la Cinematecă, preferatele mele erau filmele lui Antonioni, Aventura, Noaptea, Eclipsa și Deșertul roșu. Din cele ale „Tinerilor furioși”, Billy Liar (John Schlesinger, 1963), cu Julie Christie și Tom Courtenay. Iar din cele cu antiutopii și evaziuni la altă scală, era Fahrenheit 451, (François Truffaut, 1966), tot cu Julie Christie.

Abia după 1989 aveam să descopăr filmele evazioniste ale epocii mele, cele care mi-au devenit un soi de profesiuni de credință. Dar despre ele într-un articol viitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.