Diverse, stradale…

Publicat în Dilema Veche nr. 972 din 24 noiembrie – 30 noiembrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Pe vremuri, consideram că strada era biroul meu. Și pentru că făceam multe reportaje, și eram mereu on the run, cu ochii cît cepele în jur. Consideram, pe atunci, ca și acum, de altfel, că „oamenii mici” erau cei interesanți. Cei care viermuiau în jurul meu, în jurul nostru pe stradă. Cei care erau asemenea nouă. Cei care eram, de fapt, noi. 

Strada, în sine, era cel mai grozav subiect. Cel mai abordabil, dar și cel mai palpitant. Nu doar pentru că, în anii ’90 și la începutul anilor 2000, totul era nou, totul era la început. Totul se făcea și se desfăcea cît ai clipi din ochi. Ci și pentru că mereu am avut o fascinație pentru strada în sine. Fluxul de oameni, diverși și neașteptați, de acolo mi s-a părut mereu o metaforă a societății în general. De cîte ori înaintam în mulțimea de pe Magheru, pe la trecerea de pietoni dinspre Lahovari, mereu trăiam senzația asta. Și pe cea a primei scene din Closer (2004, Mike Nichols), în care personajele se pierd sau se găsesc (depinde cum pui accentul) în același gen de mulțime. 

Chiar și în anii ’80, cînd strada nu era atît de palpitantă și era puțin probabil să apară ceva nou (cu excepția „trenului galben fără cai”, a Centrului Civic și a Casei Poporului, care se construiau), tot era interesant să mergi pe jos. De atunci, din anii liceului, îmi plăcea să mă plimb, aproximativ fără țintă. Erau, întotdeauna, clădirile. Casele din centru, din zona Ana Ipătescu (Lascăr Catargiu) – Tineretului, pe străduțele din spatele bulevardelor, au fost prima descoperire. În liceu, cu o prietenă și doi prieteni, făceam, serile, un fel de tur care presupunea și un joc: ne uitam pe ferestrele luminate, în casele oamenilor, și ne imaginam lucruri despre locuitorii lor. Cam nelalocul lui, jocul. Și nu chiar atît de neobișnuit. Dar nouă ne plăcea să-l jucăm și pentru că era un exercițiu de imaginație, dar și pentru că așa puteam avea de-a face, indirect, și cu locuitorii orașului. Pentru că pe stradă nu mișunau, la anumite ore, chiar atît de mulți. 

La orele înserării, sigur, era lume care se plimba, dar mai toate, cu excepția restaurantelor și barurilor, se închideau pe ora 16. Nu se putea vorbi de vreo frenezie consumistă, în nici un caz (și așa, bietele magazine erau subaprovizionate). Iar ziua, pînă-n ora 16, lumea era la locul de muncă. Erai obligat să lucrezi, să te duci la serviciu, chiar dacă acolo, uneori, chiar de multe ori, trăgeai mîța de coadă. Îți bifai locul și rolul de cetățean responsabil al Republicii Socialiste România.  

Ți-l bifai, însă, de formă, în parte. Era o societate în care, da, erai încartiruit. Dar se dezvoltaseră nenumărate modalități de eludare la negru, underground, a sistemului. Așa că, de destule ori, erai încartiruit de formă. Între formă și fond se căsca o prăpastie care devenise uzuală. Sigur că și forma în sine era suficient de sinistră și de nocivă. De dragul acestei forme, și nu numai, între orele 8 și 16 oamenii se aflau la serviciu, aveau, n-aveau treabă. Societatea de atunci nu permitea existența șomerilor. Toată lumea avea un loc de muncă și contribuia la bunăstarea generală. A oamenilor muncii de la orașe și sate. 

De fapt, nici asta nu era chiar așa. Tatăl meu vitreg, Lucian, fusese inginer la „Semănătoarea“. După un timp, pur și simplu nu se mai dusese. Nu știu cum rezolvase problema, dacă trecuse în șomaj, știu însă că era toată ziua acasă. Și el ar fi fost unul dintre oamenii cu care te-ai fi putut întîlni pe stradă la orele interzise: ducîndu-se la alimentara din colț să vîndă sticlele și borcanele reglementar adunate.

Nu era, nici pe departe, singurul. Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice. Pe atunci le spuneam, fără milă și nuanțe, „nebuni”. Unii dintre ei te făceau pur și simplu să plîngi, precum doamna în vîrstă, fostă dansatoare, care venea, cu arme și bagaje, pe la catedrala Sf. Iosif. Și pentru că îți împărtășeau, ca la comandă, cînd te apropiai, povestea lor. Era suficientă o privire și se declanșa.

Interacțiunle cu ei și ascultarea poveștilor lor ar putea fi primele mele încercări, neșitute nici chiar de mine, de reportaje. Dar despre asta în următorul articol.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.