Zarva extremelor

Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Zarva extremelor jpeg

Ne paşte oare o schimbare de „paradigmă“ socio-politică, ba chiar mentală? Prost e faptul că lucrurile nu se petrec cu binişorul, prin ajustări îndreptăţite, prin mersul inerent societăţii. Ci exploziv, ca un bal al extremelor. Trilurile obsesive ale hipercorectitudinii politice au sfîrşit prin a stîr­ni, în reacţie, fanfara dreptei dure, a unui „tradiţionalism“ reinventat. Litania multiculturalismului a provocat, prin opoziţie, marşul naţionalismelor care ameninţă să şubrezească uniunea europeană. Ţopăitul relativist – în care tema adevărului, a valorilor, a universalului se face zob – a stîrnit, în replică, tropăitul înregimentării sub „valori“ şi „adevăruri“ ţepene, dictate de scenarii, frici, sloganuri de partide radicale.

Iar zarva extremelor tinde să anuleze sunetul elitei, funcţia ei de a orienta – nu manipula – spiritele. O extremă pune la zid atenţia faţă modele, fie ele mari figuri ale culturii occidentale ori intelectuali publici. Condamnă admiraţia sub vina că ea ar stînjeni libertatea individului de rînd, că i-ar jigni autonomia. Au în schimb succes electoral bufonul care se visează salvatorul unei Americi „amărîte“, „defectate“, iar la noi corupţii, penalii. La balul extremelor, individul e „eliberat“ de lecţia elitei – care îl îndeamnă să se raporteze la ierarhii calitative, să cîntărească realist lucrurile, să-şi angajeze responsabilitatea în faţa lor. Aşa că riscă să lunece spre o contra-elită populistă, care îi „gîdilă“ frustrările, iluziile, iresponsabilitatea.

Are credinţa ceva de spus în faţa unei crize unde ciocnirea discursurilor radicale, alăturea cu realul, e mai gravă încă decît situaţia din teren, ea însăşi foarte complicată? Poate că ar fi cîte ceva.

În primul rînd, credinţa nu are ea de apărat prestigiul ierarhiilor calitative? Nu are ea de reamintit consistenţa valorilor, universalitatea lor? Pentru credinţă, şi persoana, şi lumea au drept miez o scară calitativă, o verticală orientată spre Suprem, susţinută de el. Aşa fiind, credinţa refuză relativismul uniformizant, pulverizarea adevărului. În aceeaşi măsură refuză închiderea adevărului în limite regionale, plasarea lui sub o umbrelă izolaţio­nistă. Drept urmare, ea îndeamnă omul – fiecare om – să-şi antreneze discernămîntul, cel spiritual în primul rînd, dar şi cel responsabil faţă de comunitate şi de lume. „Deosebirea duhurilor“ care lucrează înlăuntrul şi în afara noastră, luciditatea, veghea minţii se numără printre exigenţele credinţei. Iată de ce noţiunea de model, de elită, de îndrumător e aici importantă. Cum arată ea? Ce defineşte, de pildă, o figură esenţială a elitei religioase: părintele spiritual? Ce fel de autoritate are el? Pe cazul religios se pot surprinde bine trăsăturile definitorii ale oricărei elite autentice.

Este părintele spirtual un „stăpînitor de adevăr“, care dictează adepţilor o reţetă de viaţă, care le retează reflexivitatea, care le „rezolvă“ căutarea şi astfel le-o anulează? Stînjeneşte el originalitatea discipolului, dezvoltarea, unicitatea persoanei lui? Admiraţia faţă de maestru interzice ucenicilor să judece cu mintea lor, să fie răspunzători faţă de ierarhiile calitative ale lumii?

Lucrurile stau tocmai dimpotrivă. În imaginea lui exemplară, maestrul nu are doar prestigiul superiorului. Portretul său se construieşte pe îmbinarea între autoritate şi colaborare. Ceea ce predă maestrul ucenicului este tocmai lucrarea de sine, îmbunătăţirea de sine. Cu grade de experienţă diferite, şi unul, şi celălalt tind spre acelaşi reper care îi surclasează infinit pe amîndoi. Apoi, maestrul nu face decît să trezească ochiul spiritual al discipolului. E de la sine înţeles că cel din urmă trebuie să-şi parcurgă propriul drum, să-şi realizeze propria preschimbare. În varianta lui bună, maestrul e o transparenţă către Învăţătorul divin. El intervine doar cît e strict necesar pentru a-şi ghida ucenicul. Fiind o figură a dinamicii spirituale, e formativ în primul rînd prin propriul demers şi abia apoi prin discurs, prin lecţia pe care o predă.

Christos, în calitate de Învăţător divin, se prezintă pe sine nu numai drept dominus (Ioan 13, 13), ci mai ales drept călător de urmat. Se califică pe sine drept „uşă“ (Ioan, 10, 7-9), drept cale (Ioan 14, 6). Cognitiv şi existenţial, Logosul întrupat e un trimis, un „pedagog“ care călăuzeşte sufletul. „Transparentul Cuvînt“, aşa îl numeşte Clement Alexandrinul pentru a-i arăta caracterul vectorial, faptul că El îndreaptă spre adîncul dumnezeirii.

Dacă Învăţătorul divin însuşi îşi afirmă vectorialitatea, ce postură are învăţătorul uman faţă de discipolii săi? În cazul că s-ar limita la rolul de dominus, cerîndu-le numai supunere faţă de persoana sa, el ar risca să devină o mască pe chipul fără margini al adevărului. La limită, ar deveni pentru ei un ecran, i ar împiedica să străvadă către ţinta care îi convoacă. „Dă-te la o parte!“, i-ar putea striga discipolii exasperaţi.

Or, lucrurile nu stau aşa. În imaginea lor exemplară, maestrul şi discipolul încep prin a avea o relaţie ierarhică, însoţită subiacent de o potenţială colegialitate. Actualizarea acestei colegialităţi e rodul unei relaţii izbutite. Un învăţător priceput se străduieşte să-şi conducă cu autoritate elevii către condiţia de colaboratori. Se străduieşte să facă din ei soţi de drum. Se aşteaptă ca propriul mers să fie întărit de avîntul şi de creativitatea lor, să devină călătorie umăr lîngă umăr. Un mare hermeneut ca Origen, de pildă, nu se consideră deţinător de adevăruri în privinţa sensului Scripturii. E un om cu ştiinţa cercetării, nu un posesor de certitudini pe care să le impună celorlalţi. Are mereu grijă să se păstreze ca „transparenţă“ între discipoli şi Cuvîntul pe care îl interpretează. Prin comentariile sale le oferă „prilejuri de contemplaţie“, care să-i stîrnească să se confrunte ei înşişi, direct, intim cu Cel care dă sens Scripturii. Într-un pasaj citat de Henri Crouzel, Origen defineşte astfel oficiul de hermeneut: „Omul sugerează cîteva idei. Să ne gîndim, de pildă, la Pavel dîndu-i învăţătură lui Timotei: Timotei primeşte de la Pavel îndrumări şi merge el însuşi la sursa adevărului din care a venit Pavel; se împărtăşeşte din ea şi Timotei devine egalul lui Pavel“.

La Cina de Taină, cînd îi hrăneşte cu învăţătura sa pe ucenici pentru a-i antrena în propria ascensiune, Iisus marchează tocmai trecerea lor la condiţia de intimi. „De acum nu vă mai zic slugi, […] ci v-am numit prieteni“ (Ioan 15, 15). 

***

Cam aşa arată autoritatea părintelui spiritual, figură a elitei religioase. Credinţa îndeamnă fiecare om să-şi ascută judecata, să-şi amplifice înţelegerea, la limită să tindă spre condiţia de „prieten al Logosului întrupat“. Iar strădania de limpezire a minţii se referă desigur la realul transcendent, dar şi la realul imediat. Credinţa pune puternic tema persoanei şi a responsabilităţii ei faţă de amîndouă. În Occidentul de azi, ameninţat de balul extremelor, ea poate fi una dintre instanţele care reamintesc exigenţa discernămîntului. Poate pune în conştiinţa noastră un echilibru vertical, din care să judecăm realist criza în care ne aflăm. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.