Un nou chip al laicităţii

Publicat în Dilema Veche nr. 743 din 17-23 mai 2018
Un nou chip al laicităţii jpeg

Dă Franţa – ori cel puţin preşedintele ei – un chip cu totul nou laicităţii sale? O laicitate nu neutru respectuoasă faţă de religie, ci doritoare de dialog, solicitantă faţă de credinţă? În 9 aprilie, la Collège des Bernardins, Emmanuel Macron a ţinut un discurs-program înaintea episcopilor francezi. Unii l-au numit „atac la adresa laicităţii“, alţii l-au socotit „istoric“. Oricum, acest discurs a trecut – mlădios, dar decis – peste o seamă de tabuuri „sacrosancte“ ale secularizării. Într-un stil ales, marcat de citate din patrimoniul intelectual al Franţei, pe un ton-aripă, el a pledat pentru un umanism spiritual necesar întregii societăţi. Iată cîteva puncte.

Raportul public-privat. Emmanuel Macron a susţinut apăsat că oamenii de credinţă care lucrează pentru binele comun o fac – îmbinat – în numele valorilor republicane şi al angajării lor religioase. Pentru o mulţime de francezi, cele două dimensiuni, spunea el, nu pot fi separate. Ele fac parte din metabolismul fiinţei lor, nu numai private, ci şi sociale. L-a invocat desigur pe Arnaud Beltrame, militarul care, în serviciul public, a dus această conjuncţie de devotamente pînă la sacrificiu. Potrivit lui Macron, angajarea creştină nu are a se manifesta în societate printr-un filtru civic neutralizant al specificităţii sale. Ea contribuie tocmai cu trăsătura ei aparte la organismul social. Îi aduce acestuia substanţa, ştiinţa ei, îndelung experimentată, despre uman.

Distincţia între privat şi public privitor la religie capătă astfel nu doar o nuanţă, ci o reorientare. S-a vorbit chiar despre o „schimbare de paradigmă“. Credinţa nu e de lăsat acasă, de reţinut în domeniul convingerilor intime sau al comunităţii de cult. Macron a declarat, împotriva unor clişee secularizante, că – în spaţiul public – credinţa/credinţele religioase nu pot fi înlocuite de o „religie de stat“. Nici modelul mai recent, prin care anumiţi cercetători descriu faptul religios contemporan, anume „publicizarea unui privat“ – presiune a convingerilor religioase pentru a-şi apăra interesele în spaţiul competitiv al societăţii mari – nu ar fi, în acest caz, adecvat. Credinţa era recunoscută ca aducîndu şi „înţelepciunea“, devotamentul, simţul pentru libertate, energia benefică într-o lume răscolită de crize, contradicţii, violenţă. Era îndemnată la dialog cu statul. Ba chiar era chemată să asume responsabilităţi politice.

Aşadar nu o laicitate mefientă faţă de religii. Nu una reticent respectuoasă faţă de ele. Nici chiar o laicitate ospitalieră faţă de religii. Macron propune o laicitate fidelă sie însăşi, dar interesată de religie, în dialog cu posibilităţile ei specifice. Potrivit lui, credinţa face parte – e de dorit să facă parte – din „sevele“ care să hrănească organismul social.

Nevoia de transcendenţă. Mai îndrăzneţ chiar, el a rostit de la înălţimea funcţiei sale termeni precum „absolut“, „transcendenţă“, „sacru“. I-a invocat drept termeni capitali pentru oamenii de credinţă, dar importanţi pentru mult mai mulţi, poate presimţiţi de orice fiinţă umană în al său „tremur“ lăuntric. Căutarea unui sens al vieţii, a miezului persoanei fac parte din structura umanului. Într-o societate absorbită de temporal, destructurată de relativism, spunea el, aceste căutări trebuie susţinute şi de politic. „E o urgenţă pentru politica noastră de astăzi să-şi regăsească înrădăcinarea în problema omului sau, pentru a vorbi împreună cu Emmanuel Mounier, a persoanei… Or, nu e cu putinţă să îna­intezi pe această cale fără a întîlni catolicismul care, de secole, adînceşte neobosit această interogaţie. Îşi adînceşte propria interogaţie în dialog cu celelalte religii.“

Tema persoanei – în nobleţea, căutarea şi fragilitatea ei –, temă spirituală, în fond, era invocată drept punct în care converg creştinismul, religiile în diversitatea lor, filozofia şi, în fond, „grija“ umanului unanim (fără ca libertatea conştiinţei să fie lezată). Comentînd discursul, Eric Vinson, politolog specizat în cercetarea faptului religios, vorbea despre o „decompartimentare“ a spiritualului. Acesta era repropus ca temă care nu priveşte doar sănătatea individului, ci şi a societăţii. În cuvintele lui Macron răzbătea acea întrebare a Simonei Weil: „O fărîmă de supranatural nu e oare, pentru o societate, de ordinul necesităţilor vitale?“

Un dialog al interogaţiilor. În sfîrşit, un alt punct remarcabil al discursului priveşte o foarte veche temă: cea a raportului între religie şi stat, între autoritatea spirituală şi guvernarea temporală. Recunoscută în dimensiunea ei non-temporală, „intempestivă“, Biserica e invitată, tocmai datorită perspectivei ei specifice, la dialog cu gestionarii politici ai temelor şi crizelor de societate. Dar – şi aici intervine noutatea – dialogul acesta nu e conceput ca un dialog al „puterilor“: putere de stat în dialog de putere cu puterea eclezială. Macron invita la un dialog al interogaţiilor, nu al sentinţelor, un dialog al umilităţilor conştiente că nu deţin soluţii, ci aproximează, rafinează drumul spre soluţie. „Schimburile noastre nu trebuie să se întemeieze pe soliditatea anumitor certitudini, ci pe fragilitatea a ceea ce ne pune întrebări şi, cîteodată, ne descumpăneşte. Trebuie să îndrăznim să ne întemeiem relaţia… pe împărtăşirea interogaţiei…“

Referindu-se la una din temele în care Biserica Catolică se investeşte astăzi – cea a problemei migranţilor –, Macron onora grija ei pentru cei fără apărare, fără voce, vulnerabili. Dar, pe de altă parte, spunea el, politicul, ca şi Biserica, trebuie să aibă grijă în aceeaşi măsură de capacitatea de primire a societăţii franceze, de coerenţa ei, de propriii cetăţeni, de propriii vulnerabili. Politicul, ca şi Biserica, sînt nevoiţi să lucreze cu tensiunea unor cerinţe opuse, în „intervalul“ lor, să „frămînte lutul“ contradictoriu al temporalului.

Vorbind despre interogaţia şi umilitatea căutărilor în dialog, pe de o parte, despre asumarea tensiunii, a contradicţiei, pe de altă parte, Emmanuel Macron nu propunea oare un stil neobişnuit astăzi, un fel de stil „spiritual“ atît politicului, cît şi Bisericii?

Dincolo de aripa sa, discursul însuşi, s-a spus, pune cîteva întrebări. „Decompartimentînd spiritualul“, Macron s-a adresat nu credinţei, nici creştinismului, ci catolicismului. Celelalte religii au fost adăugate ca un refren civilizat. Punînd accentul pe „înrădăcinarea politicului în problema persoanei“, el s-a adresat nu conştiinţelor, ci de la instituţie la instituţie: a vorbit Bisericii, ceea ce însemna Bisericii Catolice. Sigur că istoria Franţei e îndelung legată de prezenţa formativă a catolicismului, că celelalte confesiuni şi religii au aici o prezenţă mai recentă. Dar dacă „naţiunea franceză“ îşi recunoaşte „particularitatea de a gîndi universalele“ o va face oare ea în dialog preferenţial cu catolicismul, el însuşi aflat într-o reflecţie asupra sensului catolicităţii sale?

Oricum, discursul preşedintelui francez merge cu o admirabilă îndrăzneală pe calea nuanţei, a interogaţiei, a unui „umanism realist“. Dislocă tabuuri ce păreau de neclintit, are aripă spirituală şi intelectuală. Are curaj. Are stil. Şi e nevoie de stil în lumea noastră, măcinată de multe feluri de vulgaritate. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.