Un fenomen al tradiţiei

Publicat în Dilema Veche nr. 642 din 9-15 iunie 2016
Un fenomen al tradiţiei jpeg

A fost o vreme cînd creştinismul răsăritean îmi stîrnea nedumerirea. Citeam expuneri despre o tradiţie de excepţională calitate contemplativă şi intelectuală, în care liturgicul – cu limbajul lui foarte rafinat – oferă o cale teologală, o teologie în act, în care arta sacră e cifrul somptuos al unei lumi transfigurate. Însă aceste trăsături – de Duh şi de aur – erau de găsit mai ales în cărţi şi în muzee. Cînd era să practici tradiţia, cînd mergeai la realitatea din teren, în biserici, lucrurile arătau puţin alt­fel: sacrul răsăritean era de multe ori camuflat sub straturi de arhaicitate şi folclor, sub sentimentalisme pioase şi zdravene utilizări identitare. Tradiţia părea că devenise un strălucit, mult lăudat trecut. Care trecea greu către noi, cei de astăzi. Dar am întîlnit apoi şi locuri de unde ea avea vigoare expresivă: de pildă, predicile Părintelui Galeriu, la biserica Silvestru, de asemenea riguroasa graţie liturgică de la biserica Stavropoleos, vegheată de părintele Iustin Marchiş şi de comunitatea sa. Existau, desigur, multe alte asemenea nuclee.

În 1993, cînd l-am întîlnit, părintele Scrima a fost, în primul rînd, pentru mine, un fenomen al tradiţiei. O „arătare“ a vitalităţii, a prospeţimii ei. A fost argumentul – întrupat într-o persoană – că statura (contemplativă, intelectuală, liturgică) a creştinismului răsăritean poate fi accesibilă în timpul de faţă, potrivit mijloacelor, culturii, aşteptărilor, înţelegerii omului de astăzi.

Am asistat „pe viu“ la un mod eficace de a interoga tradiţia, de a te înscrie în ea, de a trăi în familiaritatea adevărului ei transtemporal. Monah şi profesor de ştiinţe religioase, Andrei Scrima (1925-2000) era cineva în care cunoaşterea spirituală şi cunoaşterea intelectuală se îmbinau în mod firesc, fertil. Avea şi îndrăzneala căutării şi luciditatea ei. Era la fel de sensibil la exigenţele şi la bucuria Duhului.

În 1996 a apărut, la Humanitas, Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană. Acolo părintele Scrima reconstruieşte hermeneutic experienţa grupului de la Antim, mediul în care se formase în anii ’40-’50 ai secolului trecut. Avem astfel mărturia unui episod aparte în modernitatea românească: un cerc de studiu şi prietenie spirituală care se angajează, existenţial şi intelectual, pe linia foarte veche a tradiţiei contemplative răsăritene. Dar care aduce pe această linie şi referinţele, şi disciplina, şi întrebările, şi creativitatea formaţiei moderne.

În prefaţa volumului, Andrei Pleşu îi face părintelui un fermecător de ascuţit portret. Indică, de asemenea, noutatea demersului său: inventivitatea limbajului, îmbinarea hermeneuticii teologice cu vibraţia culturii înalte, deschiderea spre celelalte religii datorată fidelităţii fără greş faţă de ortodoxie, pe scurt „sentimentul proaspăt al originarului, reaşezarea liberă în spaţiul tradiţiei“.

Un exemplu: cînd vorbeşte despre tema binecuvîntării, părintele Scrima aminteşte înţelesurile termenului în limbile europene şi în limbile monoteismelor (greaca, latina, ebraica, araba). Vorbeşte apoi despre semnificaţia cosmologică a binecuvîntării în religiile abrahamice şi în gîndirea Indiei (e cuvîntul lui Dumnezeu care confirmă şi deschide posibilităţile lumii: „gramatică a consimţămîntului divin la manifestare, liberă de acum în structurile şi ritmurile sale“). Urcă apoi la tema unirii între Logosul întrupat şi cruce, care reorientează lumea spre destinul ei transfigurat. Încheie cu menţiunea lui Christos în cheia de boltă a bisericii, cel ce susţine şi atrage la sine totul: nu „Atotputernic“, ci „Atotţiitor“, Omnitenens, nu Omnipotens. Adaugă, pentru acest sens, un poem al lui Rilke: „…Şi totuşi, e întotdeauna cineva / A cărui suavă mînă / Universalei căderi stavilă pune“.

Care e beneficiul unui asemenea demers? E întîi faptul că ni se propun marile dimensiuni ale temei, structura ei de sens, amploarea ei. E apoi bucuria intelectuală a asocierilor expresive, care fac să „scapere“ înţelesurile. Bucuria de a asista la desfăşurarea acestor înţelesuri prin jocul referinţelor încrucişate, al unor depărtări sondate pînă în zona convergenţei lor. Şi nu e doar o bucurie intelectuală, ci una propriu-zis spirituală: tema îşi arată calibrul metafizic, îţi propune să intri în spaţiul ei de sens, să înaintezi reflexiv în acest spaţiu. În sfîrşit, axa interpretării nu lasă îndoială că ea e făcută din interiorul tradiţiei ortodoxe, că autorul e cineva angajat integral în dinamica acestei tradiţii. Şi, aşa fiind, arată că această tradiţie are capacitatea de a recunoaşte manifestările Spiritului dincolo de graniţe confesionale ori culturale, că e în stare de ceea ce aş numi o „universalitate de comprehensiune“. În reuniunile Antimului se întîmpla ca unul sau altul dintre prieteni să citeze un poet mistic persan ori un pasaj din Upanişade, ceea ce stîrnea reticenţe din partea călugărilor mai tradiţionalişti. Părintele Benedict Ghiuş, stareţul Antimului, a replicat: „Cînd cineva vorbeşte aşa despre Dumnezeu, cum pot să nu-l ascult?“ Cum poţi pune limite – limite umane, oricît de respectabile – manifestării de sine a divinului?

Mai e ceva. Există variante „păstrătoare“ şi există variante „creatoare“ de trăire a tradiţiei. Primele sînt atente la a menţine forma/formele tradiţiei în cauză. Fidelitatea înseamnă pentru ele neschimbare, repetiţie a unui dat, înăuntrul căruia sensul poate rămîne subînţeles, protejat, trăit, dar poate rămîne şi necercetat, închis, redus la interpretări diminuante. Variantele „creatoare“ socotesc că Cel care a depus în acele forme sensul îi cere omului cercetarea, interogaţia, interpretarea care să urce înţelesurile către sursa lor. Variantele creatoare iau seama la noutatea mesajului pe care îl poartă tradiţia, la actualitatea lui inalterabilă, care se oferă spre cercetare fiecărei persoane, fiecărei vremi. Producînd crize, reamenajări mentale, „istorie accelerată“, modernitatea a tulburat calmele albii ale păstrării. Şi astfel ea obligă aproape tradiţiile spirituale să se concentreze pe creativitate, pe fidelitatea faţă de substanţa lor de adîncime. „De acum înainte“, spunea undeva părintele Scrima, „trebuie să treci prin cunoaştere ca să poţi păstra conţinutul credinţei. Nu mă refer, desigur, la ortopraxie, ci la credinţă în conţinutul ei de sens şi de viaţă mereu amplificat.“

Grupul de la Antim avea această atitudine. Format acolo, Părintele Scrima a mers pe calea ortodoxiei cu bucuria fidelităţii creatoare. Iată de ce el poate avea calitatea unui „fenomen al tradiţiei“.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.