Ultimul Wajda

Publicat în Dilema Veche nr. 706 din 31 august – 6 septembrie 2017
Cum am trăit Păltinișul jpeg

Longeviv și fertil, Andrzej Wajda ne-a dăruit un film testamentar, realizat în 2016: Powidaki (tradus în engleză After Image), care a rulat discret și la noi, prin cîteva cinematografe de nișă. L-am văzut la MȚR, cu 25 de oameni în sală. Nu voi insista pe înzestrările de cineast ale lui Wajda, ilustrate printr-o întreagă operă de acum confortabil situată alături de creațiile unor Tarkovski, Bertolucci, Zeffirelli, Bergman sau Alain Resnais. Un regizor stăpîn pe arta sa, european și 100% polonez, capabil să opereze în registrul simbolic fără să cadă în predică și să sondeze psihologia personajelor sale fără trucuri de psihanaliză ieftină. Un umanist pe fundal creștin, apărător al libertății expresive și filozof al imaginii. Mă voi concentra mai curînd pe alegerea lui finală: biografia unui mare pictor și teoretician avangardist strivit de regimul comunist.

E vorba despre Wladyslaw Strzeminski (1893-1952), născut la Minsk, afirmat la Vilnius, instalat la Varșovia și conectat, prin profesorul său Malevitch, la mișcarea europeană de avangardă, altfel spus la acea generație de după Primul Război Mondial, care a fantasmat în termenii constructivismului (și sub umbrela a numeroase manifeste estetice radicale) pe seama unei lumi noi, distruse de propria ei întrupare (nazismul și comunismul). Artiști admirabili, originali, nebuni după viață, profeți juvenili și anxioși ai unei mutații istorice pe care au sperat să o modeleze vizionar, dar care a sfîrșit prin a-i distruge, fie prin droguri și alcool, fie în fălcile de fier ale revoluției bolșevice sau prin lagărele naziste. Dacă secțiunea occidentală a mișcării de avangardă s-a mai putut salva – prin secta centrifugală a suprarealismului sau prin mutarea în America –, partea ei est-europeană a fost rapid măturată în gulaguri și îngropată sub dogmatismul realismului socialist, așa cum s-a întîmplat și cu eroul lui Wajda. Un om și jumătate, dar și o jumătate de om fizic: luptase în Primul Război Mondial în armata țaristă, pierzîndu-și o mînă și un picior după explozia unei mine. Strzeminski (admirabil jucat de către Boguslaw Linda) e surprins de bolșevizarea Poloniei în calitate de profesor la Universitatea din Lodz. Și pentru că Polonia a fost – dincolo de desființările sale periodice – o mare vatră de cultură și aristocrație, cu o clasă de mijloc solidă și o cultură patriotică a libertății (sprijinită pe catolicism), povestea degradării sociale la care este expus artistul nu seamănă cu barbaria comunizării României: poate tocmai natura ei perversă, mai „soft“, face lașitatea celor care participă la marginalizarea lui Strzeminski cu atît mai odioasă. El nu e, cum se întîmpla cu securiștii români, umflat noaptea, judecat sumar-parodic și încarcerat în zeghe, cu supe de linte și interogatorii bestiale, ci supus ordaliilor excluderii sistematice, de față cu oameni jenați să devină complicii acestei porcării: o funcționară care-i comunică decizia de concediere îl întreabă, puțin snob, dacă într-adevăr l-a cunoscut pe Marc Chagall…

Aruncat de colo-colo, în slujbe derizorii și absurd-umilitoare, artistul, netratat de tuberculoză și obligat să facă foamea (pe lîngă suferința provocată de moartea fostei soții și aliate întru avangardă), își dă duhul într-un spital sordid, pe care fiica sa îl vizitează după ce trupul tatălui fusese evacuat: ea se reculege lîngă un pat metalic, pe care zace zbîr­cit un cearceaf mizerabil, care aduce a giulgiu christic. În tot filmul, dușmanul de clasă face stîn­ga-împrejur pe cîrjele sale de lemn, pentru a închide ușile compromisului: i se propune „totul“, în schimbul acceptării regimului comunist (și a imperativelor estetice staliniste), fiind întrebat ce oferă în schimb: „nimic“, răspunde pictorul… Powidaki transmite parabolic un mesaj mereu valabil: omul e liber, artistul e zero dacă nu își rămîne fidel, demnitatea înfrînge mizeria oportunismului, valoarea supraviețuiește vicisitudinilor istorice. Wajda se poate lipsi de o reverență postumă: el merită să fie iubit și revizitat, cu sentimentul fraternității. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.