Trei istorii pontificale
Am fost martorul a trei pontificate: Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc. Trei personalități cum nu se poate mai diferite, care au păstorit Biserica catolică în vremuri dominate de schimbări cruciale. Lumea noastră s-a oglindit în ei (și în votul cardinalilor electori), așa cum învățătura lor s-a răsfrînt asupra vieților noastre, producînd efecte nu mereu conștientizate, dar greu de negat. Întrucît am petrecut aproape patru ani în preajma lui, ca ambasador al României la Sf. Scaun, l-am cunoscut cel mai bine pe Papa Karol Wojtyla, între timp ridicat la „gloria altarelor“. El a marcat tot secolul 20 printr-un pontificat îndelungat, prefațat, la Cracovia, de lupta sa anticomunistă, ca apărător al libertății creștinilor polonezi. Trecerea din Est în Vest și de la postura de cardinal la demnitatea de „urmaș al Apostolului Petru, Vicar al lui Christos și slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu“ i-a conferit grandoare istorică, tocmai pentru că, pe vremea și prin lupta sa, ajutată de o întreagă pleiadă de lideri occidentali conservatori (deci anticomuniști), URSS a pierdut mai întîi bătălia morală cu valorile democrației, pierzînd-o în final și pe cea politică. Ți-e greu să nu recunoști că a fost un om providențial, a cărui lucrare pastorală și tenacitate spirituală au contribuit la prăbușirea unui sistem totalitar, vinovat de captivitatea în gulagul bolșevic a (cel puțin) două generații. Cei de vîrsta mea rețin super-vedetizarea mondială de care a avut parte Ioan Paul al II-lea, secondat de figurile de acum mitice ale unor Ronald Reagan, Margaret Thatcher, Helmut Kohl și – în celălalt colț al ringului – Mihail Gorbaciov (printr-un soi de ironie ciudată, ultimul e și singurul încă în viață).
A urmat Benedict al XVI-lea, impozant teolog și fost gardian al doctrinei catolice, german sec și spirit raționalist, aflat cumva la antipodul predecesorului său slav, și foarte conservator. Evident, priza lui la publicul global a fost mai modestă, însă opera sa teologică și neobișnuita decizie de a se retrage din scaun l-au profilat major, asigurîndu-i o bună posteritate. N-am înțeles de ce a renunțat la pontificat (pentru că trăiește și azi, monahal, într-o clădire din Grădinile Vaticanului), însă e sigur că n a făcut-o gratuit, în pofida valului de speculații care i-a însoțit decizia. Un fapt e sigur: după Wojtyla, magnetismul comunicării sociale pontificale a intrat într-o relativă eclipsă, tocmai pentru că Europa se reunificase, pentru că America devenise liderul necontestat al întregii lumi (pornite aparent spre democratizate) și pentru că trăiam cu sentimentul așezării, lăsînd în urmă amintirile urîte și neliniștile trecutului recent.
Scutită de tensiunea maniheistă a Războiului Rece, lumea creștină era cumva pregătită pentru Papa Francisc, primul latino-american ajuns pe tronul petrin, un iezuit argentinian, cu obîrșii italiene, om de o cuceritoare jovialitate, obișnuit cu o viață simplă, pe care a adus-o cu el de la Buenos Aires la Roma. Au început însă alte lupte, de data aceasta interne, și legate de confruntările mai mult ideologice decît spirituale care agită în prezent lumea euro-americană. Tocmai acutizarea lor i-a făcut pe mulți să-l perceapă pe actualul Suveran Pontif ca „stîngist“, mai ales prin comparație cu atît de „reacționarul“ Ratzinger! Ceva e adevărat aici, în sensul că toți episcopii latino-americani (și cu atît mai mult cei din ordinul iezuit) au o rutină tiermondistă și cochetează, obligați de propriile experiențe, cu feluritele versiuni ale cripto-marxistei „teologii a eliberării“. Dar s-a mers cam departe cu această etichetare sumară. Papa Francisc e la fel de atent cu doctrina ca și înaintașii săi. E însă un om care vrea să umple golul dintre Biserică și științe, dintre viața cotidiană reală și imaginarul dogmatic al creștinului „exemplar“. El nu face atît concesii, cît adaptări realiste, într-o lume (egalitară) care nu mai suportă „privilegiile“ și caută ceva „nou“, fără să știe prea bine încotro se îndreaptă.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
