Timpuri noi
Scriam într-o carte despre singurătatea în mulțime. Formula surprinde noua noastră condiție socială: comunicare continuă, dublată prin distanțare și autoprotecție. În vechea lume – pre-Internet –, cercul social era limitat la „familie și prieteni“, adică la circa 50 de persoane, frecventate față-n față, cînd și cînd, potrivit unei rutine de tabieturi protectoare, fără surprize. Acum, a fi prezent înseamnă a trece prin rețelele de socializare, care fac din noi cetățeni virtualmente globali. Concret, rămînem – vrînd, nevrînd – locali, însă raza de (inter)acțiune primește extensii cîndva imposibile. Celălalt s-a virtualizat. Apare și dispare, e acolo și aici, activ și evanescent, posibil și facultativ. Prețul derealizării aproapelui e propria derealizare, căci orice schimb presupune simetria. Evident, vestigiile „preistoriei“ ne împing, tot mai rar, spre întîlniri directe, la un pahar de vin sau chiar o masă amicală, ajutîndu-ne să retrăim plăcerea taclalelor fără miză practică. Regula e totuși solitudinea conectată.
Așa se explică, bunăoară, faptul că, de cînd au devenit inteligente, telefoanele noastre nu ne mai servesc pentru convorbirea clasică: un sondaj recent arăta că un american mediu vorbește cam 12 minute pe lună. Mecanismul care a transformat „telefonul“ într-un terminal de comunicare permanentă, dar ecranată, pare destul de transparent: cu cît comunicăm mai intens, cu atît dorim să evităm stresul de contact direct. Și chiar așa este: dacă mă sună cineva și răspund apelului, sînt obligat să mă pun la dispoziția interlocutorului, să accept că (pentru a rămîne politicos) nu pot stopa cînd vreau dialogul. Mai mult, nu-i văd figura, nu-i pot citi emoțiile, n am cum să-i parez eventuala duplicitate și sînt obligat să decid sau să accept ceva pe loc, fără deliberările care mi-ar putea fi (mai) favorabile. În anumite situații, o convorbire poate lua o turnură conflictuală, care te irită și te descumpănește, stricîndu-ți „ziua“. În brava lume nouă, aplicațiile de mesagerie au rezolvat asemenea surse de neliniște. E drept, te deranjează să vezi că X a primit mesajul tău (bifat pe ecran) și n-a binevoit să răspundă imediat: ai vrea și confortul distanței, și pe cel al ecoului dialogic. Dacă lași aceste mici neplăceri deoparte, obții însă ce-ți dorești, fără cuvinte inutile (precum introducerile curtenitoare și frazele de încheiere) și chiar rezolvi o problemă sau alta, fără alte bătăi de cap.
E clar că noua eră e abia la început. Sîntem în pragul unei schimbări de lungă durată, care va „augmenta realitatea“ pe măsură ce o transformă (cu fiecare dintre noi cu tot) într-o realitate secundă, fantomatică. Treptat, noile tehnologii vor modifica ambientul uman, prin integrarea pe o platformă virtuală aflată deocamdată în construcție. Mutațiile din sfera economică (robotizarea) se vor asocia cu facilitățile de comunicare de care vorbeam, lărgind sfera tele-muncii. Multe aplicații separate migrează spre noile sisteme de operare (iOS 11), iar asistenții personali de tip Siri (deși cel oferit de Google pare mai popular deja) vor deveni componentele unui alt standard profesional, în aproape orice domeniu. Noi și terminalul nostru inteligent vom funcționa ca un tot: mini-companii care scanează acte originale, preiau forța juridică a semnăturii electronice, plătesc facturi, rezervă bilete, hoteluri și (la urma urmei) orice tip de serviciu online. Ne așteaptă tot mai mult timp liber, într-o bulă unde semenii sînt deja abstracții semiotice. Pe scurt, noile tehnologii ne impun povara unei eliberări condiționate. Fiind pretutindeni, ajungi nicăieri. Faci tot mai mult, într-un timp tot mai scurt, iar răgazul obținut e monitorizat prin satelit, într-o imensă rețea de bănci și producători care știu unde ești, îți bombardează subliminal (prin reclame personalizate) apetitul de consum, dirijîndu-te spre propriile tale opțiuni, deja cunoscute celor care vor să ți le verifice, pentru ca tu să faci actul consumului perfect programabil. Pînă una-alta, ne legănăm în iluzia că mai avem de ales.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
