Timpul la breaking news

Publicat în Dilema Veche nr. 778 din 17-23 ianuarie 2019
Timpul la breaking news jpeg

De curînd, un canal de televiziune afişa: „Breaking news: iarnă în toată regula“. O fi o glumă? Să fie, în ianuarie, anunţul iernii o ştire care să ne surprindă, să ne cutremure, să „spargă“ cursul timpului cu un neaşteptat eveniment? „Vestea“ ar putea sluji, dimpotrivă, drept figură de limbaj pentru banalitatea timpului comun, pentru curgerea lui previzibilă.

N-a trecut nici o lună de cînd ne uram „An Nou fericit!“ cu toţii şi către toţi, doream ca „noul an să aducă împliniri, bucurie, speranţă, pace“ şi multe lucruri de acelaşi gen. Ce înţelegeam prin asta? Pe ce ne bizuiam? Ştiam doar că n-o să ne meargă mai bine: iarna o să se întărească după sărbători, trenul vieţii de fiecare zi o s-o ia din loc în vechiul stil, atmosfera politică n-o să se însorească. Dragnea-PSD or să-şi continue manevrele de autoprotecţionism bişniţar (îşi fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc „filozofie“ despre „statul paralel“). UE o să se afle mai departe în criză, şi nu doar fiindcă are la preşedinţie România, reprezentată de un PSD ţîfnos neeuropean, ci fiind ameninţată de prosperitatea populismului, de avansul extremismelor. Cît vezi cu ochii, e tare înnorat…

Cu toate astea, scriem şi răspundem la mesaje de „An Nou fericit!“. Ne facem urări la fiecare început de an. E doar o convenţie politicoasă? Expresia unei gîndiri automat deziderative? În fond, la ce timp se referă urările noastre? E clar că nu ne referim la timpul comun, cotidian ori istoric, care curge în legea lui. Oricît l-am sorcovi, nu pare să asculte de urările noastre.

Atunci ce fel de început, ce fel de timp vizăm? Credincioşi ai religiei şi credincioşi ai secularului, toţi invocăm acest „An Nou“, toţi îl dorim fast. Să însemne asta că individul religios, ca şi cel nereligios, creditează – fie şi indirect, aluziv – un altfel de timp, de calitate diferită decît cea a timpului „orizontal“? Cum arată acest altul? Ce fel de realitate are? 

* * *

Discipolul se adresează unui maestru Zen: „Anul vechi a trecut şi a sosit anul nou. Există ori nu există ceva care să nu aibă nici o legătură cu aceste două feluri de an?“ „Da.“ „Adică ce?“ „La începutul anului, lumea întreagă pare înnoită, toate lucrurile spun An Bun“ (cf. D.T. Suzuki, The Zen Doctrine of Non-Mind, 1949).

Se ştie că în culturile vechi existau ritualuri de regenerare a timpului. A timpului cosmic şi a timpului uman. Ciclul vechi, epuizat, trebuia înlocuit de un ciclu tînăr. Sărbătoarea invoca Zeul şi actul lui restaurator care să infuzeze lumii puterea de a se roti din nou. La începutul fiecărui an, în Babilon, recitarea poemului Enuma eliş şi ritua-lul celor douăsprezece zile ale lunii nisan repuneau toate lucrurile în ordine, lumea se năştea din nou, proaspătă, restaurată. O colindă citată de Andrei Oişteanu (Ordine şi Haos, 2004) situează în noaptea de Crăciun „preînnoirea pămîntului“. La un asemenea moment trimite al doilea răspuns al maestrului Zen. La un moment benefic, revigorant, care asigură perpetuarea timpului, repetitivitatea lui, ceea ce permite cosmosului şi omului să dureze înveliţi în timp. Religioşi sau nereligioşi, toţi păstrăm dorinţa acestei perpetuităţi, toţi ne urăm ca plasa temporală – timp cosmic, istoric, uman – să ne poarte în continuare mai departe.

Primul răspuns al maestrului nu se mai leagă însă de continuitate: de continuitatea timpului şi de continuitatea mentalului. Dimpotrivă, vizează ruptura, ieşirea din ţesătura lor. Alternativei formulate de discipol, el îi răspunde „da“. Întreabă-te, îndeamnă maestrul, rămîi în cuprinsul întrebării: există ori nu există ceva care să nu se lege nici de trecut, nici de viitor, de cele două aspecte ale timpului? Persistă în această „poartă“ a mentalului care să te deschidă către transraţional.

Tradiţiile spirituale, filozofiile în majoritatea lor, experienţa directă arată că timpul-succesiune e compact, nu admite rupturi, e de o nesecabilă continuitate. Încotro vrea să îndemne atunci primul răspuns? Probabil spre un prezent care n-are a face cu timpul curgător, spre un „timp din afara timpului“, de ordinul fulgerului, al instantaneităţii, al clipei totalizatoare. Într-o astfel de clipă se reflectă „timpul lui Dumnezeu“, prezentul Lui fără schimbare. E acel punct în care „toţi timpii de-orişicînd sunt timp prezent“, potrivit traducerii lui Coşbuc la Paradisul lui Dante (XVII, 17-18). Se ştie ce cochetă afirmaţie a făcut lui Woody Allen despre eternitate. „Viaţa veşnică ar putea deveni uşor plicticoasă… mai ales spre sfîrşitul ei“. Ne închipuim în genere veşnicia după modelul perpetuităţii, al timpului nostru expandat la infinit. Ceea ce poate părea, într-adevăr, teribil de plicticos. Tradiţiile spirituale ne spun însă că ceea ce experienţa noastră poate sesiza din veşnicie e de tipul clipei fără durată, e de tipul fulgerului transformator. Oricare dintre noi am resimţit asemenea clipe rare care se reped de nicăieri asupra noastră.

Eroul spiritual, ne spun texte ale diferitelor tradiţii, foloseşte „poarta clipei“, se raportează activ la ea. „Iese din timp“ prin această poartă strîmtă, insesizabilă, dintre trecut şi viitor. Un prestigios interpret al simbolismului tradiţional, A.K. Coomaraswamy, trimite în privinţa temei (Time and Eternity, 1947) la mitul symplegadelor, stîncile care se bat în capete, printre care Iason, pe corabia Argo, izbuteşte totuşi să străbată. „Poarta strîmtă“ şi „calea îngustă“ spre Împărăţie, despre care vorbeşte Christos (Matei 5, 14-15; Luca 13, 24), cuprind, şi ele, printre înţelesuri, ideea pătrunderii dincolo de continuitatea timpului muritor. Potrivit unui simbolism universal pentru care Coomaraswamy citează Chandogya Upanişad, spuse ale lui Buddha, date din sufism şi autori creştini, eroul spiritual este „om al clipei“. Pretutindeni, deschiderea înţelegerii verticale, a ochiului contemplativ e descrisă ca petrecîndu-se abrupt, fulgerător, într-o clipă non-temporală. 

* * *

Mai avem acces la o astfel de temă altfel decît livresc? Mai avem vreo legătură cu ea? Fie şi sub o formă „camuflată“, ceva se păstrează. Chiar atmosfera laicizată în care trăim conservă memoria unei „porţi“ care, la conjuncţia anului vechi cu cel nou, ne articulează cu dincolo de timp. Toţi continuăm să petrecem sărbători întinse de la Naşterea la Botezul Domnului, de la Întrupare la Epifanie. Fie că le împlinim religios, fie că le luăm drept sărbătoare de familie ori vacanţă, perioada cu pricina rămîne un altfel de timp decît cel curent. Ceea ce se numeşte Ianua Coeli, „poarta cerului“, poarta solstiţială a anului, continuă să-şi lase urma, în diferite chipuri, în obiceiurile noastre.

Ianua Coeli marchează o „deschidere a cerurilor“. E calea pe care energiile divine reinfuzează timpului şi cosmosului putere. Dar e totodată poarta prin care timpul omului e deschis/atras spre Prezentul divin. În analiza pe care o dedică Epifaniei în tradiţia liturgică răsăriteană, P. André Scrima (Biserica liturgică, Humanitas, 2005) arată cum imnografia sărbătorilor desfăşoară somptuos cele două înţelesuri, cele două sensuri ale „porţii“.

Tema „porţii“ continuă să modeleze ritmul anului nostru, continuă să ne interpeleze cu sensurile ei. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: Adorația păstorilor de Gerard van Honthorst, wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.