Timpul la breaking news

Publicat în Dilema Veche nr. 778 din 17-23 ianuarie 2019
Timpul la breaking news jpeg

De curînd, un canal de televiziune afişa: „Breaking news: iarnă în toată regula“. O fi o glumă? Să fie, în ianuarie, anunţul iernii o ştire care să ne surprindă, să ne cutremure, să „spargă“ cursul timpului cu un neaşteptat eveniment? „Vestea“ ar putea sluji, dimpotrivă, drept figură de limbaj pentru banalitatea timpului comun, pentru curgerea lui previzibilă.

N-a trecut nici o lună de cînd ne uram „An Nou fericit!“ cu toţii şi către toţi, doream ca „noul an să aducă împliniri, bucurie, speranţă, pace“ şi multe lucruri de acelaşi gen. Ce înţelegeam prin asta? Pe ce ne bizuiam? Ştiam doar că n-o să ne meargă mai bine: iarna o să se întărească după sărbători, trenul vieţii de fiecare zi o s-o ia din loc în vechiul stil, atmosfera politică n-o să se însorească. Dragnea-PSD or să-şi continue manevrele de autoprotecţionism bişniţar (îşi fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc „filozofie“ despre „statul paralel“). UE o să se afle mai departe în criză, şi nu doar fiindcă are la preşedinţie România, reprezentată de un PSD ţîfnos neeuropean, ci fiind ameninţată de prosperitatea populismului, de avansul extremismelor. Cît vezi cu ochii, e tare înnorat…

Cu toate astea, scriem şi răspundem la mesaje de „An Nou fericit!“. Ne facem urări la fiecare început de an. E doar o convenţie politicoasă? Expresia unei gîndiri automat deziderative? În fond, la ce timp se referă urările noastre? E clar că nu ne referim la timpul comun, cotidian ori istoric, care curge în legea lui. Oricît l-am sorcovi, nu pare să asculte de urările noastre.

Atunci ce fel de început, ce fel de timp vizăm? Credincioşi ai religiei şi credincioşi ai secularului, toţi invocăm acest „An Nou“, toţi îl dorim fast. Să însemne asta că individul religios, ca şi cel nereligios, creditează – fie şi indirect, aluziv – un altfel de timp, de calitate diferită decît cea a timpului „orizontal“? Cum arată acest altul? Ce fel de realitate are? 

* * *

Discipolul se adresează unui maestru Zen: „Anul vechi a trecut şi a sosit anul nou. Există ori nu există ceva care să nu aibă nici o legătură cu aceste două feluri de an?“ „Da.“ „Adică ce?“ „La începutul anului, lumea întreagă pare înnoită, toate lucrurile spun An Bun“ (cf. D.T. Suzuki, The Zen Doctrine of Non-Mind, 1949).

Se ştie că în culturile vechi existau ritualuri de regenerare a timpului. A timpului cosmic şi a timpului uman. Ciclul vechi, epuizat, trebuia înlocuit de un ciclu tînăr. Sărbătoarea invoca Zeul şi actul lui restaurator care să infuzeze lumii puterea de a se roti din nou. La începutul fiecărui an, în Babilon, recitarea poemului Enuma eliş şi ritua-lul celor douăsprezece zile ale lunii nisan repuneau toate lucrurile în ordine, lumea se năştea din nou, proaspătă, restaurată. O colindă citată de Andrei Oişteanu (Ordine şi Haos, 2004) situează în noaptea de Crăciun „preînnoirea pămîntului“. La un asemenea moment trimite al doilea răspuns al maestrului Zen. La un moment benefic, revigorant, care asigură perpetuarea timpului, repetitivitatea lui, ceea ce permite cosmosului şi omului să dureze înveliţi în timp. Religioşi sau nereligioşi, toţi păstrăm dorinţa acestei perpetuităţi, toţi ne urăm ca plasa temporală – timp cosmic, istoric, uman – să ne poarte în continuare mai departe.

Primul răspuns al maestrului nu se mai leagă însă de continuitate: de continuitatea timpului şi de continuitatea mentalului. Dimpotrivă, vizează ruptura, ieşirea din ţesătura lor. Alternativei formulate de discipol, el îi răspunde „da“. Întreabă-te, îndeamnă maestrul, rămîi în cuprinsul întrebării: există ori nu există ceva care să nu se lege nici de trecut, nici de viitor, de cele două aspecte ale timpului? Persistă în această „poartă“ a mentalului care să te deschidă către transraţional.

Tradiţiile spirituale, filozofiile în majoritatea lor, experienţa directă arată că timpul-succesiune e compact, nu admite rupturi, e de o nesecabilă continuitate. Încotro vrea să îndemne atunci primul răspuns? Probabil spre un prezent care n-are a face cu timpul curgător, spre un „timp din afara timpului“, de ordinul fulgerului, al instantaneităţii, al clipei totalizatoare. Într-o astfel de clipă se reflectă „timpul lui Dumnezeu“, prezentul Lui fără schimbare. E acel punct în care „toţi timpii de-orişicînd sunt timp prezent“, potrivit traducerii lui Coşbuc la Paradisul lui Dante (XVII, 17-18). Se ştie ce cochetă afirmaţie a făcut lui Woody Allen despre eternitate. „Viaţa veşnică ar putea deveni uşor plicticoasă… mai ales spre sfîrşitul ei“. Ne închipuim în genere veşnicia după modelul perpetuităţii, al timpului nostru expandat la infinit. Ceea ce poate părea, într-adevăr, teribil de plicticos. Tradiţiile spirituale ne spun însă că ceea ce experienţa noastră poate sesiza din veşnicie e de tipul clipei fără durată, e de tipul fulgerului transformator. Oricare dintre noi am resimţit asemenea clipe rare care se reped de nicăieri asupra noastră.

Eroul spiritual, ne spun texte ale diferitelor tradiţii, foloseşte „poarta clipei“, se raportează activ la ea. „Iese din timp“ prin această poartă strîmtă, insesizabilă, dintre trecut şi viitor. Un prestigios interpret al simbolismului tradiţional, A.K. Coomaraswamy, trimite în privinţa temei (Time and Eternity, 1947) la mitul symplegadelor, stîncile care se bat în capete, printre care Iason, pe corabia Argo, izbuteşte totuşi să străbată. „Poarta strîmtă“ şi „calea îngustă“ spre Împărăţie, despre care vorbeşte Christos (Matei 5, 14-15; Luca 13, 24), cuprind, şi ele, printre înţelesuri, ideea pătrunderii dincolo de continuitatea timpului muritor. Potrivit unui simbolism universal pentru care Coomaraswamy citează Chandogya Upanişad, spuse ale lui Buddha, date din sufism şi autori creştini, eroul spiritual este „om al clipei“. Pretutindeni, deschiderea înţelegerii verticale, a ochiului contemplativ e descrisă ca petrecîndu-se abrupt, fulgerător, într-o clipă non-temporală. 

* * *

Mai avem acces la o astfel de temă altfel decît livresc? Mai avem vreo legătură cu ea? Fie şi sub o formă „camuflată“, ceva se păstrează. Chiar atmosfera laicizată în care trăim conservă memoria unei „porţi“ care, la conjuncţia anului vechi cu cel nou, ne articulează cu dincolo de timp. Toţi continuăm să petrecem sărbători întinse de la Naşterea la Botezul Domnului, de la Întrupare la Epifanie. Fie că le împlinim religios, fie că le luăm drept sărbătoare de familie ori vacanţă, perioada cu pricina rămîne un altfel de timp decît cel curent. Ceea ce se numeşte Ianua Coeli, „poarta cerului“, poarta solstiţială a anului, continuă să-şi lase urma, în diferite chipuri, în obiceiurile noastre.

Ianua Coeli marchează o „deschidere a cerurilor“. E calea pe care energiile divine reinfuzează timpului şi cosmosului putere. Dar e totodată poarta prin care timpul omului e deschis/atras spre Prezentul divin. În analiza pe care o dedică Epifaniei în tradiţia liturgică răsăriteană, P. André Scrima (Biserica liturgică, Humanitas, 2005) arată cum imnografia sărbătorilor desfăşoară somptuos cele două înţelesuri, cele două sensuri ale „porţii“.

Tema „porţii“ continuă să modeleze ritmul anului nostru, continuă să ne interpeleze cu sensurile ei. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: Adorația păstorilor de Gerard van Honthorst, wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.