Tibetul şi compasiunea

Publicat în Dilema Veche nr. 218 din 21 Apr 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sus, pe clădiri-simbol ale Franţei şi Americii, pe Notre-Dame, pe Tour Eiffel şi pe Golden Gate, drapele cu cercurile olimpice transformate în cătuşe. Iar pe jos, flacăra olimpică stinsă ori pitită în autobuzul de securitate, condusă din ce în ce mai pe ascuns prin lume, de teama manifestaţiilor de protest la adresa Chinei. Parlamentari, oameni de cultură, gazetari demonstrînd alături de militanţii pro-tibetani; preşedintele Sarkozy condiţionîndu-şi prezenţa la deschiderea Jocurilor Olimpice de liberalizarea politicii chineze în Tibet; preşedintele Bush declarînd că merge acolo ca să ceară dialogul între regimul de la Pekin şi Dalai Lama. Ceea ce trebuia să fie un parcurs internaţional virat în beneficiul regimului comunist al Chinei s-a transformat într-o manifestare tot atît de spectaculoasă împotriva ocupării, vechi deja de o jumătate de secol, a Tibetului şi riscă să devină, potrivit ziarului The Independent, "un traseu al ruşinii". Cei 30.000 de ziarişti care vor fi prezenţi la Jocurile Olimpice vor izbuti cu siguranţă să spargă faţada mediatică a unei politici de tip sovietic, care îmbină, într-o egală brutalitate, autoproslăvirea şi calomnierea, dacă nu pur şi simplu anularea, celui reprimat. Vor pune întrebări şi vor primi mărturii, aşa cum s-a întîmplat de curînd la Lhassa ori la Xiahe, în vestul Chinei, unde cîţiva călugări buddhişti, ieşind din mînăstire, au traversat în fugă piaţa pentru a se adresa unui grup de jurnalişti strict încadraţi de forţele de ordine. "Nu se va arde oare China cu flacăra olimpică?" - se întreabă publicaţia Time. Compasiunea occidentalilor pentru Tibetul invadat în 1959 nu a obosit, ci foloseşte, iată, evenimentul simbolic pe care invadatorul crezuse că îl poate gestiona exclusiv în favoarea sa. E drept că această compasiune are bune raţiuni de a rămîne trează. O întreţin în primul rînd duritatea şi caracterul sistematic al represiunii într-un teritoriu unde ceea ce noi numim religie marchează fiecare act al vieţii individuale şi comunitare. În ciuda terorii, a distrugerilor şi a desfiinţărilor de mînăstiri, a încarcerărilor şi a condamnărilor la exil, practica religioasă nu a putut fi dislocată. Dovadă o imagine din 2001, după ce puterea a fost silită să admită din nou manifestările de credinţă. În pustiul de pavaj al unei pieţe din Lhassa, pe fond plumburiu de blocuri comuniste, un pelerin lungit parcurge cu trupul lui, prin succesive prosternări, drumul spre sanctuar. În martie 2008, au reizbucnit de altfel în tot Tibetul şi chiar în centre universitare din China manifestaţii soldate cu morţi. Compasiunea occidentalilor e întreţinută apoi de prestigiul spiritual al unei tradiţii care pune în practică ceea ce doctrina ei fundamentează prin savante speculaţii metafizice: universala compasiune. În recentul cuvînt prin care Dalai Lama îşi exprimă poziţia faţă de conjunctura actuală, generozitatea şi realismul se îmbină cu o fineţe spirituală absolut stranie pentru lumea condusă de forţă în care trăim. "Cred că tibetanii nu ar trebui să împiedice prin nimic desfăşurarea Jocurilor. E legitim ca ei să lupte pentru drepturile şi libertăţile lor, dar pe de altă parte, ar fi iluzoriu şi zadarnic să întreprindă ceva care ar stîrni ura în spiritul chinezilor. Ar trebui, dimpotrivă, să întărim în inimile noastre încrederea şi respectul pentru a crea o societate armonioasă, la care nu vom ajunge prin forţă şi intimidare... Sînt convins că vom învinge urmînd calea non-violenţei." Ca un şef spiritual izgonit de 50 de ani din ţara lui, asistînd în tot acest timp la martirizarea poporului său, să păstreze neabătut un discurs în care compasiunea e la fel de intensă ca şi seninătatea faţă de toţi oamenii pare pentru lumea noastră aproape suprafiresc. Ca forţa brută să fie respinsă cu aceeaşi hotărîre pe scena istoriei şi înăuntrul inimii e aproape un miracol, căci principiile par să se coboare într-adevăr din cerul lor şi să lucreze sub ochii noştri: în politică, ca şi pentru perfecţionarea omului lăuntric, aşadar în chip universal. Ca Dalai Lama să îşi declare hotărîrea de a lucra pentru un Tibet cu statut de netă autonomie, în cadrul Chinei, ţine de o gîndire liberă în aceeaşi măsură de resemnare şi resentiment. Neîndurătorul examen al imediatului, buddhismul lui Dalai Lama îl trece cu o rară superioritate. Dar despre ce fel de compasiune şi de seninătate este vorba aici? În stare să reziste la ororile istoriei şi la catastrofele fiecărei vieţi, ele sînt atitudini dificil de obţinut fiindcă tind să disloce individul din orizontul său familiar, să îi amplifice fiinţa, smulgînd-o condiţionărilor curente şi, pînă la urmă, oricăror condiţionări. Pentru Buddha, a trata suferinţa umană înseamnă a-i depista cauzele ultime şi a le reteza. Nu o greşeală anumită sau hazardul, nu răutatea celuilalt sau crimele puterii sînt rădăcinile nenorocirii, ci unanima alipire de aparenţe, de "curentul formelor". În realismul ei, nici o tradiţie spirituală nu gîndeşte căutarea sensului şi eliberarea de suferinţă într-un orizont strict omenesc şi mundan, primindu-şi soluţia în planul de fiinţă unde sîntem obişnuiţi să ne mişcăm. Boddhisattva - cel în care compasiunea şi cunoaşterea îşi ating vîrful - îşi amînă intrarea în nirvana nu numai din compasiune pentru toate fiinţele, pentru a le uşura eliberarea. O face şi pentru a-şi anula ultima pulsiune individuală, setea lui, ca entitate particulară, de armonie şi de nirvana, pentru a depăşi ceea ce se numeşte "buddha-pentru-sine". Creştinismul nu propune, nici el, consolări mai uşoare. Cînd Christos cere să-ţi iubeşti aproapele şi chiar vrăjmaşul, el nu urmăreşte doar să instaureze o morală nobilă, liberă de mecanica plăţii şi a răsplăţii. Urmăreşte în primul rînd să actualizeze în fiinţa umană dimensiunea ei universală. Cel puţin aşa interpreta Meister Eckhart cuvintele christice. Cîtă vreme nu resimţi interesele şi destinele celorlalţi în acelaşi mod cu ale tale, nu te afli, spunea el, într-o atitudine cu desăvîrşire dreaptă: fiindcă particularul tău, viziunea ta particulară obliterează universalul din adîncul fiecărei fiinţe. În aceste condiţii, chiar căutarea lui Dumnezeu riscă să arunce asupra Lui o umbră limitativă. Îl gîndeşti pe el, Universalul concret însuşi, "ca pe o lumînare de care te serveşti pentru a căuta altceva", de ordin particular. Iar reducîndu-l pe El la un asemenea statut, adumbreşti şi realitatea creaturii. Căci fără rădăcina ei, cuprinsă în Universalul divin, spune Meister Eckhart - în concordanţă de altfel cu buddhismul -, creatura este neant pur. Animaţi de dimensiunea universală din adîncul lor, sfinţi sau mistici ai tuturor tradiţiilor au dorit să se dea pe ei înşişi drept "jertfă de substituţie" pentru nenorocirile oamenilor, să stingă focul infernului cu lacrimile lor de compasiune; au vorbit despre o "milă infinită". Dar ea viza creatura în destinul ei complet, cu traseul ei terestru şi cu participarea ei la Realul absolut care o dezmărgineşte. Noi, oameni comuni, presimţim ceva din această dezmărginire atunci cînd ne copleşeşte suferinţa unei fiinţe apropiate sau cînd, în legătură cu suferinţele îndepărtate ale tibetanilor, auzim un discurs precum cel al lui Dalai Lama.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.