Smerenia ca surpriză

Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Cum am trăit Păltinișul jpeg

 Oricine are o anumită obișnuință cu sensibilitatea creștină știe că aceasta pune mare preț pe smerenie. Un cuvînt parfumat și aparent învechit, care ne transmite sugestii patericale, patristice, poate christice, pentru cei ce-și amintesc purtarea Mîntuitorului, așa cum e descrisă în Evanghelii. Dar în viața de zi cu zi? Firește că există creștini care-și cultivă grădina sufletească, sădind acolo planta fragilă a smereniei. Rostul ei clasic în definirea personalității spirituale ne cam împiedică să-i găsim echivalentul „laic“, într-o societate tot mai secularizată. Potrivit tradiției, smerenia denotă conștiința propriei mărginiri în raport cu Dumnezeu. Rudolf Otto amintea de un așa-numit „sentiment al stării creaturale“: recunoști, rațional, că nu ți-ai dat singur viață, că existența însăși e ceva mai mare decît tine. Admiți „locul“ tău, obiectiv modest, în decorul uriaș al universului. Dar asta poate admite și cel necredincios, fără să resimtă „smerenie“ în fața realității adînc misterioase care ne include pe toți, mai presus de un „credo“. Smerenia pretinde însă o mărturisire de credință. Ea rămîne intim legată de relația cu Dumnezeu, cu acel radical Altul, care, deși întrupat în Hristos – și reprezentat iconic – rămîne ireductibil la judecățile umane.

Smerenia mizează pe paradoxul manifestării prin estompare. Dacă e prea vizibilă, începe să fie suspectabilă de poză și etalare fariseică. Trebuie deci să fie insesizabilă? Nu, pentru că atunci n-ar mai avea caratele duhovnicești pe care i le atribuim. Ea se înrudește mai curînd cu delicatețea sufletească: o atitudine moderată, discretă, care nu invadează pe nimeni, renunță la morga didactică și se abține de la verdictele tranșante, fără să se instaleze în ambiguitate sau relativism etic. Smerenia lucrează mai curînd prin efectele decît prin premisele sale. De pildă, cînd asistăm la un gest de veritabil altruism, percepem simultan smerenia autorului său, care se pune în umbră pentru a-și pune semenul în centrul atenției. Un om realmente smerit cultivă, de asemenea, autoironia. Nu se ia în serios, nu-ți face capul mare cu virtuțile sau pretențiile sale. Acceptă că, în tragicomedia condiției postparadisiace, omenescul are ceva derizoriu, căci stă sub semnul greșelii și al aproximației. Din acest unghi, smerenia antrenează eroismul unei lucidități menite să refuze preeminența omului într-un univers teocentric. Ea afirmă că progresul uman presupune „ascultarea“ față de o instanță transcendentă. Văd smerenie și în agnosticismul omului de știință: el are bunul-simț de a recunoaște că nu poate produce dovezi ale inexistenței lui Dumnezeu, chiar dacă stadiul prezent al științelor tari pune în criză narațiunile teologice moștenite. Nu e smerit numai omul simplu, care se deșteaptă, întrucît nu se supraestimează, ci fiecare persoană pentru care less is more.

Adevărul e că smerenia s-a rărit dramatic. Sîntem mereu mai individualiști, narcisici și egocentrici, iar prețul plătit nu e numai alienarea printre numeroasele noastre iluzii, ci și singurătatea în mulțime, care ne apasă tot mai dureros. În acest ceas de sofisticată decadență postmodernă, intuim avantajele smereniei tocmai pentru că-i pătimim absența. Ca orice vehicul spiritual, ea nu angajează niște abstracțiuni valabile pentru terți, ci doar pe cei dispuși să o asume ca fapt lăuntric. Nu poți da dovezi de smerenie în rețelele de socializare, ci mai degrabă în spațiul meditației, acolo unde te situezi necomplezent, observîndu-ți cu amărăciune neîmplinirile atît de limpede opuse minciunilor pe care ți le servești îndeobște. Oricît de discontinuă, experiența smereniei e și un soi de resetare salutară a tot ce ești, în detrimentul a ceea ce presupui că ești. Am primit, recent, o carte de la un călugăr athonit: nu mi-a scris nici un mesaj separat, nici o dedicație (deși el fusese implicat în traducerea și editarea critică a textului). Iată smerenia la lucru: o faptă bună care umblă despuiată prin lume, măsurîndu-se prin ea însăși. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Scandalul Dorian Popa versus restaurantul care l-a refuzat pe Cheluțu. „Ne criticați fără să ne cunoașteți” | adevarul.ro
Personalul restaurantului din Turda despre care vloggerul Dorian Popa a spus că nu l-a primit în incintă pe Cheluțu, câinele său, le-a dat replica artistului și fanilor săi.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.