Singurătăţi care ies în pieţe

Publicat în Dilema Veche nr. 780 din 31 ianuarie – 6 februarie 2019
Singurătăţi care ies în pieţe jpeg

În fenomenul „vestelor galbene“, episcopatul francez a văzut mai ales o revoltă împotriva lipsei de dialog. Necomunicare între categorii sociale fragile şi guvernanţi, dar şi fracturi în sînul societăţii, aglomerare de „insule“ care se ignoră, nu se iau în seamă, nu se înţeleg. „Societatea noastră crapă din neputinţa de a ne asculta unii pe alţii, de a vorbi, de a fi ascultaţi“, declara Monseniorul Olivier Ribadeau-Dumas, purtătorul de cuvînt al Conferinţei episcopilor Franţei (Le Figaro, 25.12.2018). Biserica, spunea el, îşi propune să contribuie, prin credincioşii şi parohiile ei, la a crea spaţii de întîlnire, atmosfera unor schimburi, locuri de refacere a ţesutului social.

E drept că ceea ce izbeşte la „vestele galbene“ sînt amărăciunea insurgentă împotriva unui stat socotit nu îndeajuns de asistenţial, populismul (de care beneficiază Frontul Naţional), violenţele (în faţa lor un mare număr de francezi susţin legi anti-casseurs, fără a reduce deloc fenomenul la erupţiile de sălbăticie spectaculoasă). În spaţiul public, se discută, se fac analize, se avansează explicaţii de diferite calităţi şi genuri. Guvernanţii renunţă la anumite taxe, propun măsuri, asigură fonduri. Nu s-ar spune că „vestele galbene“ nu sînt ascultate. Însă protestatarii cer nu atît să fie ascultaţi, cît ca guvernanţii să asculte de ei, să facă politica dictată de „popor“ (adică de grupurile insurgente?). Dificultăţile socio materiale care au putut stîrni protestul sînt reale; discursul, pretenţiile, temperatura protestului riscă să pună în cauză principiile democraţiei reprezentative.

Dincolo de toate astea, fenomenul face să erupă (din nou) o problemă veche a societăţilor occidentale tîrziu moderne. Problema singurătăţilor. Nu e vorba numai despre grupuri defavorizate, care au sentimentul că sînt lăsate în seama nimănui. E vorba despre indivizi, despre un număr din ce în ce mai mare de oameni înghiţiţi de izolare, inutilitate, uitare, oameni care par să nu mai conteze pentru nimeni. Evident că cei mai loviţi sînt cei modeşti, nevoiaşi, provinciali: bătrîni (tot mai mulţi dat fiind că speranţa de viaţă a crescut semnificativ în Occident), pensionari, văduvi, şomeri, marginali.

Printre „vestele galbene“ care şi-au petrecut noaptea de Crăciun în pieţele oraşelor se aflau o mulţime de asemenea oameni. Însetaţi de convivialitate, de solidaritate caldă, fericiţi să facă sărbătoarea împreună, unii dintre ei evocau vechile locuri de întîlnire din micile comunităţi, alţii socoteau că mişcarea lor reface o comunitate ideală care depăşeşte individualismul rece al societăţii de astăzi.

Într-adevăr, destructurarea mentalităţii şi a comunităţilor tradiţionale a scos foarte adesea omul actual din textura protectoare a vechilor solidarităţi, din reţeaua vieţii laolaltă transmisă din generaţie în generaţie. Se adaugă, mai nou, delocalizarea culturilor şi a religiilor, mondializarea, migraţia. Toate acestea pe lîngă autonomia cu care modernitatea l-a obişnuit pe individ, pe care cîteodată i-a impus o. Condiţiile socio-culturale ale modernităţii tîrzii produc destulă singurătate în planul concret al existenţelor. În Franţa, lupta împotriva ei a devenit, de altfel, un obiectiv bine stabilit. În 2011, programul „toţi împotriva singurătăţii“ a fost declarat „mare cauză naţională“ (cf. George Minois, Histoire de la solutude et des solitaires, 2013).

Dar ce înseamnă în fond să fii singur? De la experienţa comună la reflecţiile filozofilor, singurătatea înseamnă să nu mai fii privit de ceilalţi, de nimeni. Nu mai există cineva care să-ţi recunoască calitatea de persoană, care să-ţi ofere propria ta imagine, de persoană, reflectată în ochiul celuilalt. Cei din jur te privesc ca pe un lucru sau ca pe un nimic. Nu te mai văd. Te trec cu vederea. A-l privi pe un nenorocit ca pe o persoană, spunea Simone -Weil, echivalează cu un sacrament. Îi recunoşti, îi redăruieşti identitatea oglindită în ochiul, în comportamentul tău. La fel, Nikolai Berdiaev socotea că „eul aspiră să fie auzit, să fie privit… nu într-o oglindă, ci într-un alt eu, într-un tu, printr un act de comuniune“.

În spaţiul credinţei, această comuniune prin privire e amplificată dincolo de eul indivizilor. Rădăcina persoanei umane este, pentru credinţă, chipul divin imprimat în inima profundă. Mai adînc decît individul, ea vede în fiecare om un Chip unic, care transpare în specificitatea ireductibilă a persoanei. Către el încearcă privirea să străbată atunci cînd îl priveşte pe celălalt, pe fiecare om. Pentru remediul singurătăţii, religia aduce / ar putea aduce aşadar nu numai o caldă convivialitate umană, ci şi conştiinţa demnităţii transcendente a umanului: atenţia faţă de acel unic Chip care se ascunde în fiecare şi dă condiţia ultimă de convergenţă a persoanelor. 

* * *

În lumea tîrziu modernă, singurătatea a ajuns să fie considerată un rău, un duşman de combătut, o degradare, o anomalie. E doar îndurată, sufocantă, strivitoare. De temut, de evitat, de vindecat. Nu îşi pierde oare ea astfel o dimensiune, o aripă? Deşi puţine, n-au dispărut cu totul vocile care amintesc cealaltă faţă a singurătăţii: cea necesară, asumată, activă, fertilă. Singurătatea drept condiţie a vieţii interioare, a concentrării libere de agitaţia efemerului, a întîlnirii cu propria unicitate. În fond, a te rupe din plasa convenţiilor şi a portretului tău de suprafaţă, a te căuta pe tine însuţi, a încerca să te guvernezi, toate presupun singurătatea, reculegerea. Singurătatea „rea“ nu îşi atinge extremitatea atunci cînd eşti privat de privirea celorlalţi. Şi-o atinge atunci cînd te descoperi inconsistent, lipsit de eul propriu, cînd nu mai poţi da vieţii tale rost, sens, orizont de respiraţie.

Spiritual vorbind, tema singurătăţii-reculegere e imensă. E condiţia întîlnirii nu numai cu propria unicitate, ci şi cu Interlocutorul divin. Doar adunat din multiplicitate, doar coerent, unificat lăuntric poţi face faţă Partenerului transcendent. Raportul sufletului cu Dumnezeu e un „raport de singurătate“: un „singur faţă în faţă cu cel Singur“, potrivit expresiei lui Plotin.

Singurătatea-problemă, cea pe care societăţile occidentale îşi propun să o combată, e o singurătate definită în raport cu ceilalţi. E izolare. Credinţa are ceva important de spus, de făcut pentru a remedia lipsa de dialog, de comuniune, de fraternitate. Dar ea ar putea atrage atenţia şi asupra celeilalte aripi a singurătăţii, cea care nu prea e luată în seamă în spaţiul public dat fiind că individul e tratat preponderent ca „animal social“. Acea singurătate în care poţi coborî în tine însuţi şi poţi privi către un Altul. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

soldati rusi in ucraina FOTO ZDF
Mărturia unui rus care a scăpat din încercuirea ucrainenilor: Lunetiștii noștri aveau puști din 1939
Rușii sunt trimiși să lupte pe frontul din Ucraina fără să fie pregătiți militar, fără veste antiglonț, fără hrană și cu arme vechi, conform unui militar.
sedinta guvern jpg
Guvern: OUG privind plafonarea prețului la 500 lei pentru un metru cub de lemne de foc, pe agendă
Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri aprobarea ordonanţei de urgenţă privind plafonarea la 500 lei a preţului pentru un metru cub de lemn de foc.
Miss SUA 2022 Foto Arhivă personala Instagram JPG
Miss SUA 2022 are origini asiatice. Ea va reprezenta Statele Unite la Miss Universe FOTO
RʼBonney Gabriel, Miss Texas, a fost încoronată noua Miss SUA luni seară, la Reno, în Nevada. Ea este model și designer.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.