Sfînta Fecioară în politică

Publicat în Dilema Veche nr. 814 din 26 septembrie – 2 octombrie 2019
Sfînta Fecioară în politică jpeg

Sună prost. Sună indecent. Şi totuşi ca patron politic a fost invocată Fecioara în Italia. De curînd, în mai. La mitingul de la Milano pentru europarlamentare, Matteo Salvini, arborînd un şirag de mătănii (ceea ce face tot mai des), i-a înflăcărat pe adepţii Ligii: „Încredinţez viaţa mea şi a voastră Inimii imaculate a Fecioarei, care ne va purta, sînt sigur, spre victorie“.

Liga, partid de extremă dreapta, obţine adeziuni mai ales în mediul catolic tradiţionalist şi în cel sensibil la discursuri populiste. Fostă „Ligă a Nordului“, care milita pentru desprinderea Padaniei de Italia, formaţiunea lui Matteo Salvini vrea să-şi întindă influenţa în toată ţara. Aşa încît a renunţat în 2018 la particularitatea nordică: a rămas doar „Liga“. Fără a renunţa la pretinsul sprijin „de sus“. La manifestările ei, însemnele creştine se îmbulzesc, ca şi cum Cerul întreg i-ar fi susţinător. După succesul la europarlamentare (34,4% din sufragii), şeful Ligii, ministru în cabinetul Giuseppe Conte, a determinat, prin demisia lui, căderea guvernului. Spera să declanşeze alegeri anticipate în care Liga şi-ar fi desăvîrşit succesul. Nu a mers. Coaliţia între Partidul Democrat şi formaţiunea Cinci Stele a putut forma un alt guvern, în care Liga nu mai are parte. Ce să credem? Că Liga, formaţiune antieuropeană, a primit sprijinul Fecioarei la europarlamentare, dar nu şi pe scena naţională? Sau că Fecioara îşi încearcă autodeclaraţii „protejaţi“ ca să vadă cîtă „credinţă politică“ au în ea?

Oricum ar fantaza electoral Ma­tteo Salvini şi ai lui, anexarea Fecioarei şi a Cerului la jocul politic a stîrnit proteste aspre în Biserica Catolică. „Religiozitatea nu e o marfă de supermaket pe care o afişezi ca să obţii consimţămînt“, a scris pe blog-ul său Don Virginio Colmagena, preot în dioceza Milano (citat de Olivier Bonnel în Le Monde, 27 august 2019). Iezuitul Antonio Spadaro, director al revistei La Civiltà Cattolica şi apropiat al Papei, condamnă „indecenţa celui care vinde imaginile sfinţilor în campanie electorală pentru realegerea unui candidat“ (cf. Dominique Dunglas în Le Point, 22 mai 2019). Pietro Parolin, cardinal secretar de stat al Vaticanului, declara pe drept cuvînt: „Politica partidelor divide în vreme ce Dumnezeu aparţine tuturor. A-l invoca pe Dumnezeu pentru sine e întotdeauna foarte periculos“.

E evident: a-l plasa pe Dumnezeu la nivelul unui mediu concurenţial cum e politica – orice fel de politică – înseamnă a l „înjosi“ în sensul cel mai direct al termenului. Înseamnă a-i coborî, a i desfiinţa statura, a-l supune particularului, parţialităţii, partizanatului. Nu e greu de înţeles. Şi totuşi, o mulţime de oameni credincioşi acceptă să-l aibă pe Salvini drept stindard politic, să-l conceapă pe Dumnezeu „de partea lor“, să-L aşeze la nivelul, foarte terestru, al propriilor interese şi spaime socio-politice. Dumnezeu nu mai are dreptul să fie universal, să aibă o iradiere atotcuprinzătoare. Trebuie să se ralieze unei facţiuni, să împlinească sarcini electorale, să patroneze mitingurile Ligii. Nu numai islamiştii libanezi susţinuţi de Iran se pretind „partid al lui Dumnezeu“ (Hezbollah). În Europa, într-o ţară de tradiţie catolică poate apărea, iată, un fenomen similar. Aşa cum a apărut şi în România interbelică, majoritar ortodoxă, cînd arhanghelul Mihail a fost convocat în arena politică. Biserica Ortodoxă Română a condamnat atunci o Mişcare în care religia devenea instrument pentru cîştigarea puterii. Nu era o epocă a comunicării luxuriante, cum e cea de azi. Totuşi, mai discretă, prezentă doar în publicaţiile bisericeşti, reacţia critică a Bisericii a existat (vezi solidul studiu publicat de Mirel Bănică, Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30, Polirom, 2007).

Legiunea se voia un creştinism care să dicteze în stil totalitar întregii societăţi, inclusiv Bisericii. Minus violenţa fizică (dar nu şi cea verbală), Matteo Salvini joacă o carte asemănătoare. Se declară bombastic „părintele a şaizeci de milioane de italieni“, se manifestă sonor (şi activ) împotriva Papei în ce priveşte problema migranţilor, pozează în şeful unui creştinism alternativ. Aşa cum s-a observat, îşi „dilată“ statura publică opunîndu-se unei figuri de talia Papei Francisc. „Matteo Salvini manifestă voinţa izbitoare de a revendica o autoritate asupra Bisericii şi de a federa opoziţiile [conservatoare] faţă de Papă“, spune Alberto Melloni, profesor de istorie a creştinismului la Universitatea din Modena. Care va să zică universalitatea Bisericii Catolice e lăsată mai la o parte. E preferată o Biserică Catolică „naţională“, al cărei vîrf închipuit să fie şeful Ligii.

Dincolo de aberaţiile ideologice în materie de religie, dincolo de încălcarea ostentativă a regulilor laicităţii, Matteo Salvini produce un show de calitate proastă. Face abuz de imagini, gesturi, simboluri creştine pe care, potrivit criticilor săi, le tratează ca marfă de propagandă pentru consumatori nepretenţioşi. Şi totuşi are un neliniştitor succes. De ce?

Sigur că, în mai toată Europa, există astăzi grupuri vulnerabile, sensibile la ideologii brutale. În Italia, improvizaţiile politice cărora le răspunde ameţeala electoratului, criza economică, presiunea migraţiei venite peste Mediterana dau, împreună, un sol pe care poate prinde discursul populist, izolaţionist. Iar, într-o ţară de tradiţie catolică, a anexa religia la acest discurs garantează un spor important de adeziuni. Aceste elemente să fie totuşi de ajuns? Explică ele mulţimea celor care înghit creştinismul de tip show, de tip supermarket al Ligii? Cum de atîţia oameni acceptă ca datele credinţei să ajungă material electoral? Cum de nu sesizează scandalul unui Dumnezeu părtinitor, înregimentat politic? Cum de nu-i contrariază deturnarea imaginilor şi a simbolurilor religioase în recuzită de partid?

După mine, ceea ce îi face uşor de manipulat e şi lipsa de cultură religioasă, de cultură privitoare la religie/religii. Cultură absentă nu numai în mediul laic, al societăţii mari. Ci şi în anumite medii catolice, unde materia creştină e luată mai degrabă în aspectul ei declarativ, pentru profitul identitar al grupului, decît să fie trăită cu chibzuinţă şi trezie critică faţă de evidente distorsiuni.

Sociomorfismul pîndeşte religia nu numai dinspre mentalitatea agresiv seculară. O pîndeşte şi dinspre acea mentalitate religioasă care face din creştinism capital al unui grup, monopol asupra adevărului, instrument de putere. Şi una, şi cealaltă ajung să trateze religia doar ca „fapt social“, potrivit unor criterii, categorii şi interese mundane. Şi una, şi cealaltă îi amputează specificul vertical, universalitatea.

O cultură religioasă – nu confesională – mai larg şi mai solid răspîndită ar fi necesară pentru trăirea laolaltă în societăţile tîrziu moderne. Adepţii secularizării ar trata în mod ceva mai avizat convingerile religioase ale celorlalţi. Adepţii unei credinţe ar evita tentaţia de a-şi reduce religia la funcţii subalterne. În orice caz, fenomenul italian, pe lîngă altele de acelaşi tip, arată cît de primejdioasă poate deveni, pentru o societate laic democratică, lipsa culturii religioase. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Sf. Luca și Fecioara Maria

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.