Sé: catedrala ca sacru în devenire

Publicat în Dilema Veche nr. 284 din 24 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Catedrala Lisabonei, colocvial cunoscută drept Sé, este, aşa cum a ajuns la noi, un proces şi nu o (singură) clădire. Pe scurt, ea repetă pentru noi, încă o dată, istoria marilor locuri şi lăcaşuri de cult, aşa cum s-a depliat ea dintotdeauna. A fost ridicată ulterior recuceririi creştine a oraşului şi, de aceea, pe seama unei părţi foste arabe a acestuia. De unde ştim asta? Deoarece claustrul lăcaşului de cult este un vast şantier arheologic viu, în lucru încă. Deocamdată, s-a ajuns sub stratul roman, cel pe care îl utilizaseră drept carieră de piatră arabii. Privitor ca la un teatru, vezi sedimentată pe verticală povestea locului: violenţă reciprocă şi uitare, dez-facere şi reconstrucţie " adeseori cu acelaşi material migrat din strat în strat, în circumstanţe şi forme modificate. O genealogie fracturată a sacrului ne priveşte, la rîndul ei, din profunzimea gropii. Istoriei acesteia mai trebuie să îi adăugăm două elemente pentru a deveni de tot tipică. Primul lucru este referinţa: proiectul originar celebrează un model exemplar, Sé Velha din Coimbra. Al doilea detaliu este cutremurul din 1755. Pe scurt, istoria devenirii acestei catedrale lisaboneze este analoagă mai tuturor ipostazelor şi schimbărilor, dorite sau catastrofice, prin care trece un lăcaş de cult supus timpului. Şi, exact în această recapitulare stă valoarea ei acumulată, sedimentată, în care sînt introduse din vreme în vreme cezuri. Ce e interesant, însă, de a trebuit să scriu despre ea? Faptul că acestei genealogii verticale i se adaugă acum, prin arheologie, încă un sens de parcurgere, cel de sens contrar. Biserica în sine se schimbă sub ochii noştri crescînd a) în sus şi b) prin complexificare. În claustru, dimpotrivă: arheologia ne arată, prin excavaţie, istoria înaintînd c) în jos şi, deci, d) înapoi în timp; deasupra, lăcaşul de cult ne arată cum ea, ca navă eshatologică, înaintează în timp " cum? În sus şi spre "est", într-un chip straniu, de vreme ce altarul va fi ajuns deja la destinaţie, simbolic vorbind. Acestor tensori le este supus lăcaşul de cult, iar locul aşezării sale este, în astfel de situaţii, o convenţie, neexistînd de fapt ca suprafaţă de pămînt delimitată: zidiri preced momentul zero, al instituirii catedralei. După cum zidiri succesive îl preced, uneori transformînd momentul auroral, al începuturilor, în caz particular sau în pură dată fără echivalent edificat care să fi supravieţuit, după cîte vreo catastrofă care îl consumă de tot. Mi-am amintit de o altă biserică stranie, anume St. Laurent din Grenoble. Ea fusese sacrificată în întregime pentru a-i transparentiza " prin investigaţie arheologică " locul de dedesubt. Acolo, pentru o vreme, sedimentarea fu creştină, iar biserica şedea pe un baptisteriu construit peste un cimitir. Morbiditatea decidentului făcuse ca şi sarcofagele să fie lăsate deschise, cu scheleţii la vedere. Francezii, raţionalişti, transformaseră lăcaşul de cult în spectacol şi promenadă: pe pasarele, parcurgeai susul şi josul fostei biserici, pe traiecte posibile, pre cînd era "doar" biserică, numai îngerilor. Aici, la Lisabona, curtea ne-edificată a claustrului a fost singura afectată. În rest, povestea nenumăratelor straturi continuă pe dedesubt. Ştim, bunăoară, că nici deambulatoriul nu este cel "original". Fireşte, s-a început în manieră romanică, cu turnurile, două (precum la templul ierusalimitan, Jakin şi Boaz), situate de-o parte şi de alta a intrării şi crenelate. O curte proteja altarul cu cele două capele, mai mici, aflate în capătul estic de perspectivă al navelor laterale, în felul în care sînt localizate, la bisericile ortodoxe, proscomidiarul nordic şi diaconiconul sudic. Curtea de obicei se dispune la vest, mai dinaintea intrării propriu-zise în templu, lucru pe care pridvoarele îl aproximează la noi. Acolo, curtea de secol XII a devenit, după regele Dinis, claustru şi a primit capele pe conturul exterior, precum şi umbra unei colonade periptere. Modificarea cu adevărat dramatică vine în 1351, cînd regele Alonso al IV-lea demolează cele două capele din proximitatea altarului şi construieşte o amfiladă de capele noi care arată, în plan, precum o coroană menită să împodobească altarul cel nou. Noul deambulatoriu devine astfel nu doar conectat la claustru, ci se şi "densifică": un număr de capele funerare beneficiază de proximitatea binecuvîntată a orientului sacru, mai multe oricum decît cele două, de la început. Goticul preia ştafeta stilistică şi o reia, mult mai tîrziu, în secolul XX, după restaurările masive şi, ca şi la noi, inspirate de ecouri tîrzii ale manierei lui Viollet Le Duc. Ai zice că, pe măsură ce ne apropiem de prezent, devenirea catedralei ar fi trebuit să se încetinească. Or, nu: restaurările au fost şi acolo instrumentul privilegiat de intervenţie în procesul care este, am spus deja, acest lăcaş de cult. Decisivă, din punctul de vedere a ceea ce vedem acum, este opţiunea pentru a privilegia nivelul său gotic, în numele căreia se intervine şi se demolează ceea ce părea "inutil". Să ne amintim că, în multe ţări, încă din secolul al XIX-lea, goticul era văzut drept stilul cu cele mai multe valenţe expresive pentru o arhitectură religioasă. Nu este chiar cel mai delicat gotic acesta, de la Lisabona (probabil capela de la King’s College, de la Cambridge, conduce detaşat într-un "top ten gothic" personal, cu bolţile sale croşetate parcă de mîinile sfintelor în adoraţie), dar ne aminteşte de originile sale "păduroase", sumbre, cu viţe împleticindu-se în bolţi concrescute cerului. La Lisabona, nervurile gotice mai fac încă un gest "oriental", adunîndu-se sfioase, în centrul crucii dintre navă şi transept, într-un soi de cupolă cu cheie în centru. Or, ce e cheia de boltă, ori de cupolă? Sau, mai corect spus, cine e? Metafora pietrei care închide o lucrare este, precum vedem din chiar textul biblic, una străveche. Prin capul unghiului unui arc, al unei bolţi sau al unei cupole, figurile arhitecturale prin intermediul cărora se punctuează, terminîndu-se, o operă edificatorie, înţelegem acea piesă (de piatră) care închide un sistem constructiv. Ea este ultima care se pune în operă (atît în sensul propriu, cît şi în cel figurat al expresiei) şi care transformă o sedimentare de materie sau o articulare tectonică de subansambluri mai mult sau mai puţin disparate într-o operă încheiată. Prin piatra din capul unghiului un obiect arhitectural capătă fiinţă, devine un sistem închegat, se comportă unitar. Aşezarea pietrei, numite şi cheie de boltă, este ultimul gest edificatoriu şi, prin chiar acest lucru, capătă o semnificaţie suplimentară, pentru că el, ca omega, sfîrşeşte opera şi o încoronează. Iar prin încoronare, o re-începe, ca alfa. Piatra din capul unghiului, cheie de boltă sau de cupolă, este, de asemenea, şi cea mai sus / bine plasată piesă constructivă a unei construcţii, pentru că, prin poziţia ei privilegiată pe axa calitativă a spaţiului, cum numeşte verticala C. Norberg Schulz, ea este deodată ultima, cea mai importantă şi cea mai aproape de cer parte a edificiului, piesa prin intermediul căreia acest edificiu primeşte " instantaneu " sens. Piatra aceasta este marcată şi arhitectural diferit. În bisericile ortodoxe, cheia de boltă cupolă e marcată prin prezenţa icoanei lui Iisus Pantokrator, cea mai importantă icoană a spaţiului şi, de asemenea, cea mai sus plasată. Cheia de boltă este mai mare decît restul, e de o formă specială; uneori sînt trei pietre din care aceea centrală este aceea esenţială (Dumnezeu Triunic, sau poate peisaj al celor trei cruci de pe Golgota?). Alteori, mai cu seamă în unele catedrale occidentale/catolice cu dom, vedem cheia într-o ipostază încă şi mai stranie, sub specia lanternoului. Cheia de cupolă lipseşte, într-un gest ascensional ultim, fiind supraînălţată suficient de mult pentru ca, prin acel omphalos, să mai intre încă un strop de lumină simbolică.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic