Rue du Faubourg Saint-Denis

Marea majoritate au proprietari magrebini sau indo-pakistanezi. Investiţia este minimă - cîteva telefoane fixe ieftine, cabine din lemn, aliniate riguros, cum se găseau şi la noi prin anii ’80. Big Boss Telecom, Taxi-phone, Express Telecom. Preţurile sînt afişate vizibil, pe geam. Gabon, fixe, 0,18 euro/minute. Cameroun, fixe, 0,25 euro/minute. Turquie, mobil, 0,25 euro/minute. Roumanie, fixe, 0,25 euro/minute. România este acolo şi nu mă pot împiedica să mă gîndesc la faptul că integrarea europeană a ţării mele va fi reală abia atunci cînd numele ţării nu va mai fi afişat cu litere galbene, vizibile, pe pereţii cabinelor telefonice din Occident. Se vînd şi carduri pre-plătite, preţurile şi designul acestora fiind gîndite în funcţie de regiuni. Cardul numit "Nostalgie Africa" înfăţişează o negresă savant coafată, pe un fond de apus de soare roşu-african. "Euro-Latina" se adresează clientelei din America de Sud, pe ea este reprezentată gigantica statuie din Brazilia a Mîntuitorului cu braţele întinse. Iar pe cardul dedicat Europei de Est nu putea fi reprezentată altceva decît o icoană rusească - de fapt, cam tot ceea ce cunoaştem unii despre ceilalţi într-o lume obsedată de "comunicare". În cabinele telefonice se vorbeşte tare, limbile lumii se amestecă transformîndu-se într-un zgmot de fond uniform, reconfortant. Clienţii sînt imigranţi săraci, marea majoritate fără o locuinţă stabilă şi fără acte în regulă care le-ar permite instalarea unui post telefonic privat. Ies din magazin fericiţi sau trişti, după cum au fost veştile pe care le-au primit de la cei dragi, aflaţi la mii de kilometri distanţă. Plătesc căutînd îndelung piese mici şi galbene de centime de euro. Restaurante. Pasajul Brady, deschis comerţului în anul 1928. La început, s-a dorit a fi unul dintre cele mai lungi pasaje comerciale din Paris, dar întreprinderea nu prea a avut succes. Pasajul va fi în paragină pînă la mijlocul anilor ’70, data la care Mister Ponnoussamy, originar din Pondichéry, India, deschide un prim restaurant indian. Va fi urmat repede de alţi compatrioţi, ceea ce face ca pasajul acoperit de 200 de metri de sticlă colorată să semene mai degrabă cu o stradă animată din Bombay, decît cu un pasaj parizian. Restaurantele indo-pakistaneze (adevărate "pepite gastronomice", după cum le numeşte presa de specialitate) propun meniuri indiene clasice, pentru toate buzunarele; un meniu de prînz "complet" începe de la 5 euro. Pasajul miroase a curry şi a beţişoare parfumate. Legume cu forme şi nume exotice încîntă privirea trecătorului. Puţinii turişti rătăciţi pe acolo fotografiază cu plăcere vînzătoarele în sari-uri strălucitoare. Cartierul a adăpostit în anii ’70 şi o numeroasă comunitate turcă, urmele ei fiind încă vizibile. În primul este vorba de numeroasele resturante turceşti, total diferite de vulgarele locuri unde se vinde aşa-zisul "kebab" prin diferitele locuri turistice ale Europei. Nume ce evocă Bosforul şi trandafirii pierduţi de departe: Gamze, Guner, Termal, Mardin. Acesta din urmă (ce poartă menţiunea, "çorba salonu" scrisă vizibil la intrare) este specializat în ciorbe şi supe. Se oferă ciorbe de potroace, linte, pui, iaurt, carne, într-un spaţiu redus ca suprafaţă, dar extrem de animat, plin de fum şi muzică. Clienţii, ce par a fi cu toţii turci, sorb cu poftă, ca şi ienicerii de acum 400 de ani, ciorba servită în boluri metalice asemănătoare cu cele utilizate în armata română. Patronii turci sînt amabili, porţiile - uriaşe, nostalgia clienţilor - maximă. Magazine. Magazinele balcano-central-europene. Murături, castraveţi, varză acră ca la Oborul bucureştean. Contribuţia polono-ungară se manifestă prin şiraguri de cîrnaţi afumaţi şi şunci expuse savant, astfel încît să atragă magnetic privirile potenţialilor clienţi. Şliboviţă, vodci diverse, bere "etnică", vinuri puzderie. Marca sîrbească "Ţarul Lazăr" (eticheta masivă, cu chipul-icoană al ţarului martir pus la treabă de către marketing) este însoţit de perchea sa de viaţă, Ţarina Mariţa. Vinuri roşii, grele de culori, puternice ca poporul sîrb. Vinul "Ţarina Mariţa" este însă mai dulce la gust decît consortul său. Mulţi clienţi români, ce cumpără mai ales produse cu potenţial nostalgic: slănină, varză acră, Cotnari galben la 5 euro sticla. România "căpşunarilor", România pe care o purtăm departe cu noi. Magazinele de fructe şi legume. Vînzătorii ce se rotesc tot timpul în jurul etalajelor, strigînd gutural allez, allez! Marfa este expusă la vedere, poate fi atinsă de client, pipăită, mirosită, aleasă. Numeroase eşantioane gratuite sînt disponibile, imposibil să rezişti tentaţiei de a gusta. Multe soiuri de fructe şi legume care la noi au ieşit de multă vreme din consumul curent: bob, linte, napi, sfeclă roşie şi albă. Magazinele turceşti propun sarmale şi salată de vinete la conservă. Excelentă pîine şi pită lunguiaţă pregătită direct, în faţa clientului, în cuptoare rotunde de cărămidă. Caşcaval (kashkoval) în zeci de sortimente, brînză albă telemea-feta, regina acestora din urmă fiind de departe, după preţ, cea importată din Bulgaria. În războiul tăcut şi balcanic al brînzei telemea, bulgarii sînt de departe cîştigători, cel puţin în Occident. Cosmetice "Duru", bere "Efes", dulciuri "Ulker", gumă de mestecat de formă pătrată - o adevărată întoarcere în timp, la începutul anilor ’90, cînd negustorii turci au fost pionierii comerţului liber din România. Coafură şi frizerie. Unul dintre cele mai active şi lucrative domenii din cartier din ultimii 20 de ani, odată cu sosirea masivă în cartier a imigraţiei afro-caraibiene, dar şi a celei pakistaneze. Fiecare are publicul şi segmentul său de "piaţă" bine delimitat. Pakistanezii sînt cei mai ieftini frizeri din tot Parisul, cu numai 6 euro poţi avea o tunsoare la fel de şic ca oricare dintre starurile de Bollywood care surîd clienţilor din revistele lucioase redactate în urdu şi farsi. Afişe în arabă care propun pelerinaje la Mecca. O lume în sine este constituită de saloanele de coafură africane. Multe dintre ele au nume cu rezonanţă religioasă, cum ar fi de pildă "Le P