Religia la muzeu şi religia din muzeu (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 189 din 24 Sep 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Banchetul teologic Cum să prezinţi un subiect atît de complicat, controversat şi de delicat precum cel al doctrinei predestinării? Dar care nu poate fi neglijat, pentru că este vorba de un subiect-cheie pentru înţelegerea protestantismului de expresie calvinistă. Simplificat la maximum, predestinarea presupune faptul că Dumnezeu, în imensa sa înţelepciune, a ales o parte din oameni prin graţie divină pentru a avea acces în Paradis, în timp ce o altă parte sînt condamnaţi la chinuri fără de sfîrşit, iar alegerea Sa nu ţine seama nici de credinţa personală, nici de faptele caritabile din timpul vieţii. Dar să-i dăm mai bine cuvîntul lui Calvin: "Numim predestinare sfatul etern al lui Dumnezeu, prin care El determină ceea ce doreşte să facă din fiecare om. Căci nu ne-a creat pe toţi egali, ci pe unii dintre noi i-a desemnat pentru viaţa veşnică, iar pe alţii, unei eterne damnaţiuni. Astfel, în funcţie de scopul pentru care este creat omul, noi spunem că el este predestinat morţii sau vieţii" (Calvin, Instituţiile Religiei Creştine, 1535). Cu un "bemol" extraordinar de interesant: pentru Calvin, cu cît un credincios îşi pune mai multe întrebări cu privire la şansele de a fi salvat, de a ajunge în Paradis, cu atît mai mult poate deduce el însuşi că şansele sale de a fi ales datorită graţiei divine sînt reduse. Morala este preferată doctrinei, iar nimic din ceea ce raţiunea nu poate admite nu este acceptat ca argument teologic. Dincolo de teologie, discuţia despre predestinare poate fi dacă nu accesibilă, cel puţin mai puţin aridă, interesantă pentru un public compus din oameni puţin obişnuiţi cu subtilităţi teologice? Soluţia găsită a fost pe cît de simplă, pe atît de eficace: a fost organizată o sală de mese, în jurul căreia sînt aşezate personaje celebre, de la Calvin la Rousseau, animate de actori ce interpretează fiecare cîte un rol specific. Sala este dominată de la înălţime de chipurile austere ale lui Calvin, Virel, Farel, Zwingli, tot atîţia teologi reformaţi care au răspîndit reforma în celelalte cantoane elveţiene şi în Europa. Galeria aceasta de portrete severe domină sala "banchetului teologic", degajînd o impresie grea, rigoristă, ce anihilează în mare parte eforturile făcute de muzeografi pentru a da o tentă "ludică" acestei săli a muzeului. Chestionată în timpul inaugurării muzeului asupra subiectului, directoarea instituţiei a furnizat un răspuns amuzant, în ciuda părţii sale de adevăr istoric: "În protestantismul epocii, pastorilor nu le plăcea să pozeze în faţă pictorilor, căci se pictau prea multe portrete de oameni bătrîni, uneori de bolnavi". Iar ca tacîmul să fie complet - în sensul real şi figurat al termenului - la magazinul muzeului de la ieşire se pot cumpăra farfurii şi pahare avînd pictate în interior figura lui Calvin şi ale altor teologi reformatori, fapt ce permite vizitatorilor să "facă o omletă în capul lui Calvin", după cum stă scris în prezentarea virtuală a muzeului pe Internet. Autoderiziune sau doar încă o încercare a protestantismului de a răspunde provocărilor, de a fi mereu pe "valul" actualităţii? Mă întreb însă dacă toţi vizitatorii muzeului pot asuma acest tip de umor atît de special. Muzica Reformei Cea mai interesantă sală a muzeului şi cea mai "umană", în acelaşi timp, mi s-a părut a fi cea dedicată muzicii şi "tradiţiei muzicale" protestante. S-a creat în acest scop un spaţiu extrem de intim, într-o încăpere rectangulară a muzeului. Pe perete se găseşte o reproducere a celor zece porunci, datînd dintr-o Biblie tipărită în anul 1689 la Geneva. Lumina este scăzută, tamizată, predispunînd la reflecţie şi atenţie. Vizitatorii se pot aşeza pe bănci de lemn, voit simple şi "protestante", pentru a asculta în voie o selecţie din muzica Reformei, începînd cu psalmul hughenot şi sfîrşind cu coruri malgaşe contemporane. Bineînţeles, un pasaj obligatoriu prin Bach, cel care a dat muzicii religioase protestante titlul său de glorie. "Dumnezeu îi poate spune mulţumesc lui Bach, pentru că Bach este proba existenţei lui Dumnezeu" - spunea Cioran cu sfînta insolenţă care l-a caracterizat dintotdeauna. Mi-ar fi plăcut să găsesc undeva acest citat într-un muzeu dedicat religiei protestante, căci Bach a spălat multe din "păcatele" protestantismului. Evident, ghilimelele se impun în acest caz. Muzica poate fi selectată în voie de către fiecare vizitator, datorită unui ingenios sistem de comandă online, ce permite accesul la numeroase CD-uri expuse într-o vitrină translucidă. Şi tot în muzică se termină şi vizita. În subsolul muzeului, într-un vechi pasaj medieval ce făcea pe vremuri legătura între clădire şi catedrala aflată în apropiere, a fost amenajată o cameră a "tradiţiilor religioase". Atmosferă obscură, cu lumină puţină şi tainică. Pe un perete al pivniţei medievale poate fi văzut un "arbore genealogic" al religiei creştine, ce porneşte de la Biserica Unită a primelor veacuri şi se termină cu vîrfurile tinere ale numeroaselor culte neo-protestante - poate una dintre cele mai interesante imagini ale acestui muzeu atît de instructiv prin cuvînt şi imagine. Un laser proiectează pe sol imaginea unui glob terestru, înconjurat de un fel de bandă circulară, pe care defilează numele principalelor confesiuni religioase ale umanităţii: romano-catolică, greco-ortodoxă, israelită, musulmană, budistă şi, în fine, protestantă. Fiecare confesiune este reprezentată prin muzică - o manieră soft, epurată, de a reprezenta ecumenismul şi dialogul ce ne unesc sau ar trebui să ne unească pe toţi locuitorii planetei. Nu este vorba de un simplu artificiu jurnalistic: chiar în momentul în care vizitam muzeul, răsunau acordurile celeste ale unui cor de călugări de la Muntele Athos; impresia lăsată de muzica ortodoxă în acel spaţiu strîns între ziduri medievale era copleşitoare. Ca vizitator, poţi fi de acord sau nu cu acest experiment muzeal. Dar nu se poate să nu admiri curajul şi necesitatea unui astfel de proiect, într-o lume tot mai secularizată, unde seceta de simboluri religioase din spaţiul public a devenit evidentă. Religia a ajuns oare la muzeu? Sau ea ne vorbeşte din muzeu?

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic