Religia la muzeu şi religia din muzeu
Muzeul Internaţional al Reformei (MIR) din Geneva este unul dintre rarele muzee europene dedicate religiei. Inaugurat în aprilie 2005, MIR se găseşte amplasat într-un loc simbolic, o clădire intitulată Maison Mallet, un splendid "hotel particular" datînd din secolul al XVIII-lea, construit chiar pe locul turnului în care s-a proclamat Reforma în faţa poporului genevez în 1536. Muzeul, ce ocupă doar 12 camere din cele (încă) multe disponibile ale clădirii, a costat pînă acum ccca trei milioane de euro. Suma provine din fonduri private. Cea mai mare parte a donatorilor au dorit să-şi păstreze anonimatul: o atitudine tipic "calvinistă", la urma urmei... Cu toate acestea, se ştie că mai mulţi bancheri genevezi, avînd strămoşi ce şi-au găsit aici refugiul în faţa opresiunii religioase din Italia sau Franţa, au dorit să-şi exprime astfel gratitudinea faţă de "ospitalitatea" cetăţii în vremuri dificile. Muzeul este în plină dezvoltare, noi săli fiind în lucru, în acest moment. Extinderea sa va fi completă în 2009, cînd se vor aniversa 500 de ani de la naşterea lui Calvin. Cca 30.000 de vizitatori în fiecare an şi o neaşteptată recompensă: în aprilie 2007, MIR este desemnat "Muzeul Anului" de către Consiliul Europei, pentru excelenţa expunerii, concepţia muzeală şi deschiderea sa internaţioală. Am ales să prezint acest muzeu din mai multe motive: pentru calitatea sa, simbolistica asociată şi pentru faptul că reprezintă o modalitate de răspuns a uneia dintre cele mai importante confesiuni creştine din Occident, Reforma de extracţie calvinistă, în faţă secularizării crescînde a societăţii. Operaţi de surîs A pune astăzi pe picioare în Occident un muzeu dedicat religiei, într-o societate din ce în ce mai îndepărtată de religia creştină (ca să nu spunem de-a dreptul ostilă prezenţei acesteia în spaţiul public), nu este o sarcină din cele mai uşoare. Poate nu tocmai întîmplător unul dintre membrii juriului Consiliului Europei, ce se ocupă cu vizitarea şi evaluarea muzeelor înscrise în concurs, scria într-un limbaj "politic corect" bine stăpînit, în raportul său, că: "muzeul este unul dintre rarele muzee din Europa dedicate unei teme religioase, de unde şi caracterul său novator". Trebuie să menţionăm şi faptul că Geneva a votat încă din 1907 o lege laică şi secularizantă ce prevede separarea netă dintre religie şi stat, lege respectată cu stricteţe pînă astăzi. "Astăzi, doar 17% dintre locuitorii oraşului-republică se mai declară de confesiune protestantă, dar fără Calvin şi fără Reformă, Geneva ar fi rămas o simplă subprefectură de provincie" - declara recent într-un interviu pentru televiziunea elveţiană unul dintre responsabilii muzeului. O altă dificultate este legată de ţelul ambiţios al părinţilor spirituali şi "financiari" ai MIR: acela de a prezenta istoria Reformei, imbricată în istoria Occidentului creştin, de o manieră "pasionantă şi accesibilă", după cum stă scris în introducerea caietului-program tras pe hîrtie glossy şi distribuit graţios vizitatorului la intrarea în muzeu. Dar cum să reuşeşti ca muzeograf să prezinţi de o manieră "atractivă", în pas cu timpul nostru plin de culoare, istoria unei mişcări religioase ce a modelat faţa Europei avînd ca principiu de bază rigoarea, ştergerea oricăror semne de lux şi ostentaţie din sfera publică? Reforma, Calvin şi toţi cei care au promovat-o nu au lăsat prea multe semne în urma lor, în afară de Biblie, manuscrise şi gravuri, precum şi cîteva portrete severe în clar-obscur reprezentînd personaje "operate de surîs", după cum scria Voltaire într-unul dintre pamfletele sale antireligioase. O mişcare ce a distrus statuile şi imaginile religioase acolo unde s-a instalat nu se lasă prea uşor închisă într-un muzeu, chiar şi după cinci secole de la naşterea sa. "O sarcină complicată", după cum recunoştea Olivier Fatio - descendent al unei ilustre familii de pastori calvinişti şi preşedinte al Fundaţiei ce are în grijă muzeul - într-un interviu acordat presei cu ocazia decernării premiului. "Reforma privilegiază albul şi negrul culorilor fastuoase. Muzeografii a trebuit să-şi intensifice eforturile şi să-şi pună imaginaţia la contribuţie pentru a reda subiectul în sine, Reforma, atrăgător pentru vizitator", declară acelaşi Olivier Fatio. Rezultatul, în opinia noastră, fatal subiectivă: un muzeu sofisticat, ce se adresează unui public pas comme les autres, cultivat şi cu bune cunoştinţe de bază în istoria religiei. Un muzeu util pentru înţelegerea unei confesiuni creştine ce a modelat faţa Europei, fiind la baza modernităţii, termen utilizat în toată amplitudinea sa. Mereu actualul şi inepuizabilul Max Weber pare mai uşor de înţeles după vizitarea acestui muzeu. Holograme, caricaturi şi automate mecanice Două obiecte atrag atenţia vizitatorului în cea dintîi sală a muzeului: prima Biblie în limba franceză şi presa (tiparniţa) pe care ea a fost imprimată în anul 1535. Tiparniţa se găseşte în perfectă stare de funcţionare; de altfel, sînt disponibile la intrare gravuri imprimate pe o hîrtie grea, păstoasă, biologică - după limbajul timpurilor celor noi. Vizitatorul este avertizat încă de la început că în centrul Reformei şi, în subsidiar, al MIR se află Biblia, tipografia, respectul faţă de carte, traducerea şi difuzarea Cuvîntului - tot atîtea trăsături esenţiale ale protestantismului de origine calvinistă. Următoarea sală este dedicată... caricaturilor. În plin război religios între catolici şi protestanţi, caricaturile şi imaginea desenată au jucat un rol important în apărarea şi difuzarea punctului de vedere al fiecărei tabere. Caricaturi anti-catolice: o balanţă uriaşă conţine într-unul din talere Biblia, iar în celălalt sînt îngrămădiţi unul peste altul mai mulţi papi cu o expresie îngrozită pe chip, pentru că nu sînt capabili să contrabalanseze greutatea Cuvîntului. Ba mai mult, un papă ce nu-şi mai găseşte locul în balanţă trage cu toate puterile de taler, încercînd să schimbe echilibrul acesteia, dar fără succes. La polul opus, caricaturile anti-catolice: pe un soclu se află un papă majestuos, înconjurat de un nimb de lumină strălucitoare, lumina adevărului. Le mal terrassé, stă scris pe soclu ("răul învins, zdrobit", am spune în limba română). Iar "răul" este reprezentat de o pleiadă de ilustre personaje înspăimîntate, mai exact Luther, Calvin, Jansenius (ce accepta doctrina predestinării), Rousseau, Saint-Simon. Următoarea sală este botezată Barbier-Mueller, după numele unei celebre familii de bancheri şi oameni de afaceri din Geneva, care a donat muzeului cărţile şi gravurile originale de o excepţională importanţă ce ilustrează războiul fără milă purtat de catolici şi protestanţi, începînd cu trist-celebra "noapte a Sfîntului Bartolomeu" din 1572 şi terminînd cu revocarea Edictului din Nantes (1685). Ultimul eveniment, ce marchează sfîrşitul perioadei de toleranţă faţă de protestanţii (hughenoţii) francezi, a avut ca efect imediat o mare masă de refugiaţi francezi ce aleg să se stabilească în cetatea calvinistă, fapt ce va contribui la dezvoltarea fulgerătoare a oraşului în următorul secol. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult în această sală este faptul că totul este gîndit "didactic": istoria războaielor religioase ce au divizat Europa este prezentată clar, riguros şi neutru, fără a favoriza însă punctul de vedere protestant. Didactică, dar la un alt nivel, este şi prezentarea generală a Reformei şi a istoriei religioase a oraşului Geneva, realizată cu mijloace tehnice ultimul răcnet - inclusiv două holograme ale lui Calvin şi Luther! -, ecrane tactile etc. Iar atunci cînd se aude în difuzoare vocea Lutherului-hologramă, franceza sa are un accent german. Încă un semn al detaliului, tipic "protestant" şi, de ce nu, elveţian. Toată această impresionantă desfăşurare de forţe tehnologice este plasată în fosta sală de recepţie a reşedinţei. Aşezaţi confortabil pe scaune de plastic translucid semnate de celebrul designer Philippe Starck (luxul are şi el un preţ, nu întîmplător muzeul a costat trei milioane de dolari!), vizitatorii sînt supuşi unui bombardament de informaţii multimedia. Tot în această sală sînt expuse mai multe "automate" mecanice ce, pe de o parte, fac referinţă la tradiţia de ceasornicari şi de mecanică fină a Elveţiei, iar pe de altă parte, echilibrează prea-plinul tehnologic care utilizat fără măsură ar fi devenit obositor. Vizitatorul învîrte o manetă legată de un resort, iar rezultatul este o animaţie amuzantă, mecanică, a mai multor figurine reprezentînd personaje ilustre. Ludic şi sofisticat, în acelaşi timp. Geneva, 23.08.07 ( va urma )
