Religia de la o democraţie la alta

Publicat în Dilema Veche nr. 286 din 7 Aug 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De la începuturile ei în secolul al XVIII-lea pînă astăzi, democraţia şi-a schimbat centrul de greutate. Dacă ea era iniţial expresia politică a naţiunii care, în unitatea ei, elimina sau absorbea orice diferenţieri " privilegii, stări, clase ", democraţia amenajează astăzi, dimpotrivă, spaţiul public în care diferenţele individuale să se manifeste cît mai nestingherit, mai confortabil, mai liber. În tinereţea ei franceză şi americană, democraţia le oferea membrilor săi mîndria de a ajunge la statura uniformă a cetăţeanului, de a-şi depăşi apartenenţele particulare (sociale, economice, culturale, religioase) în participarea la o transcendenţă politică. De cîteva decenii încoace, a fi cetăţean al unei democraţii liberale înseamnă, în primul rînd, să ai siguranţa că particularităţile tale vor fi recunoscute, respectate, protejate, integrate în viaţa societăţii. Cetăţeanul care, în exerciţiul politic, îşi subordona individul, a devenit astăzi soclul pe care se sprijină individul pentru a-şi pune în operă singularitatea. De la polul transcendenţei politice care domina varietatea socială, acul democraţiei a trecut către subiectul uman, cu multiplicitatea şi policromia trăsăturilor lui. În societăţile care au urmat modelul francez al laicităţii, apartenenţa religioasă a persoanei trebuia să rămînă acasă pentru a nu afecta condiţia omogenă de cetăţean. Cercetătorii care studiază cazul Franţei nu pregetă să îi sublinieze, în această privinţă, deosebirea faţă de cazul american. Dacă în laicitatea franceză, Statul se separă de religie, spune Marcel Gauchet (La religion dans la démocratie, 1998), în democraţia americană, Statul se separă de religii, fără ca, totuşi, din sfera publică să fie eliminat un reper religios comun, trans-confesional, exprimat prin deviza "a nation under God". Totuşi chiar distanţa, stabilită de Constituţia americană, între dezbaterea politică şi vocea religiilor a început să fie resimţită ca o piedică pentru libertatea de expresie, pentru participarea la construirea binelui comun. Ronald F. Thiemann (Religion in Public Life: a Dilemma for Democracy, 1996) arată cît de restrictivă şi de nerealistă este concepţia liberală "tare", potrivit căreia are acces la dezbaterea democratică doar un discurs care apelează la o argumentaţie strict raţională şi la valori împărtăşite de toţi participanţii, eliminînd, drept urmare, orice convingeri religioase sau chiar morale pe motiv că ele ţin de un imponderabil privat, cu care raţiunea nu ştie să lucreze. Simplificînd procedural lucrurile, teoreticienii liberali, ca şi adepţii laicităţii tari enunţă criterii de excluziune din dezbaterea democratică. Pentru ei, argumentele religioase ar ţine de o credinţă-bloc, "iraţională", de tip fundamentalist, pe care simpla prezenţă a unei alte convingeri/credinţe ar irita-o, dat fiind că i-ar contesta sacralitatea şi absolutul, ceea ce ar conduce inevitabil la tensiune şi conflict. Thiemann propune înlocuirea "criteriilor de prag", de intrare în dezbatere, cu "norme de plauzibilitate", de comportament în interiorul dezbaterii, după care cetăţenii să evalueze calitatea argumentelor avansate, fie ele religioase ori nu. În România, spaţiul public nu este " cu puţine excepţii " inospitalier faţă de religie. Cum creştinismul este religia majoritară, cum ortodoxia dă tradiţia spirituală dominantă şi face parte din civilizaţia locului, iar Biserica se bucură de încrederea populaţiei, vocea religiei nu întîlneşte opoziţie, ci, dimpotrivă, este ascultată cu un respect de principiu. Discursul eclezial e cel care, prin stilistica lui, are mai degrabă dificultăţi în a-şi valorifica propriul depozit spiritual în rezonanţă cu mentalitatea pluralistă a ultimelor două decenii. În seminarul Pentru o democraţie a valorilor, pe care l-a organizat la NEC în 2001, Teodor Baconsky amintea că Biserica Ortodoxă Română nu şi-a formulat încă o doctrină socială care să precizeze raportul ei cu democraţia şi cu statul modern, că ea întîrzie să tematizeze sau tematizează slab raportul ortodoxiei, alături de celelalte confesiuni creştine cu identitatea naţională, că intelectualii au în Biserică o poziţie marginală dată fiind conştiinţa lor critică. Nu atît dialogul public, încrucişarea argumentelor, scrutarea de sine necomplezentă a Bisericii îi determină acesteia schimbările de concepţie şi de atitudine. Mai degrabă, ea absoarbe, de nevoie, semnalele sociale, interpelările intelectualilor, comentariile din mass-media şi îşi adaptează lent discursul la provocările diversităţii. Două exemple recente o dovedesc. Primul se referă la reluarea în 2009 a proiectului care, pe site-ul Patriarhiei Române, continuă să poarte numele de Catedrala Mîntuirii Neamului. Dezbaterile pe această temă durează de mai bine de un deceniu. Or, în ciuda inadecvării ei teologice, noţiunea de "mîntuire a neamului" continuă să fie promovată de responsabilii Bisericii, deşi doctrina creştină nu a admis niciodată că mîntuirea, chestiune care se referă la esenţa persoanei, ar putea fi colectivă. Mai importantă decît stridenţa teologică pare să fie, pentru ei, explicaţia istorică: în perioada interbelică, patriarhul Miron Cristea a iniţiat proiectul căruia i-a dat acest nume. Pe atunci, societatea românească se afla în faza transcendenţei politice unificatoare; categoria de naţiune tindea să îşi subordoneze toate celelalte valori şi categorii, fie ele de cea mai evidentă relevanţă universală. Teologi şi intelectuali laici cu influenţă publică au elaborat în acei ani teorii despre fuziunea naturală a poporului român cu creştinismul (răsăritean), despre unicitatea privilegiată a creştinismului românesc. Departe de a separa politicul de religios, "mîntuirea neamului" prin ortodoxie era contribuţia religiei majoritare la construirea unui cetăţean uniform, a unei identităţi naţionale compacte. Românii de alte apartenenţe sau non-apartenenţe religioase rămîneau, potrivit acestei concepţii, într-o zonă identitară vagă. Astăzi, deşi se deschide treptat spre pluralism european, BOR continuă să se identifice, între altele prin denumirea catedralei patriarhale, cu naţiunea. Doar normele statului laic şi protestele societăţii civile o fac să renunţe lent la acest portret, pentru a se gîndi pe sine ca parte importantă a unei culturi şi a unei societăţi plurale. Un alt subiect, mult dezbătut din 1990 încoace şi reluat în 2008, este predarea religiei în liceu. În pledoaria postată pe site-ul Patriarhiei, ÎPF Daniel se referă în treacăt la "poporul religios", mînat de comunism, pentru a insista totuşi pe valoarea spirituală şi culturală a unei instruiri creştine, pe reperele oferite de ea într-o lume care îi poate dezorienta pe tineri prin diversitatea ei, deseori amorfă. Mai important, mi se pare, este că el formulează limpede poziţia Bisericii faţă de societate şi de persoana umană: "pentru că Biserica propune, nu impune (s. m.) valori, Patriarhia Română respinge orice formă de presiune prin care elevii sînt obligaţi să urmeze orele de Religie... Întrucît libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber". Cînd face o asemenea declaraţie, capul Bisericii nu cedează doar în faţa exigenţelor democraţiei pluraliste. El menţionează o temă creştină esenţială, cu o anvergură absolută: în sens metafizic, libertatea precede şi determină chiar fiinţa persoanei; prin ea, în primul rînd, este omul capabil de Dumnezeu. Potrivit lui Ioan I. Ică, în consistenta prefaţă la Henri Crouzel, Origen, 1999, de la teologul alexandrin la capadocieni şi la Ioan Gură de Aur, "patristica greacă va menţine acelaşi primat decisiv al libertăţii asupra esenţei". Dacă se hotărăsc să apere libertatea individului, vocile creştine nu sînt puse în situaţia de a accepta, din vîrful buzelor, un principiu al democraţiei pluraliste. Ele aplică, dimpotrivă, în actualitatea societăţilor noastre, însuşi miezul doctrinei creştine. Chiar dacă lent, Biserica poate fi mobilizată de provocările democraţiei să îşi pună în operă învăţătura cea mai intimă.

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.