Prin capitale

Publicat în Dilema Veche nr. 808 din 15-21 august 2019
O paralelă inegală jpeg

Nu vreau să intru în pielea unui turist agnostic, dar nu-mi pot împiedica sentimentul că, oricît am frecventa, ca străini, un oraș străin, el nu ne poate deveni cu adevărat familiar. Aceeași înstrăinare poate fi atribuită și nativilor care – așa cum parizienii nu urcă în Tour Eiffel și riscă să amîne indefinit prima vizită la Luvru – confundă obișnuința cotidiană cu posesia unor secrete volatile: sînt de acolo, fără ca această apartenență formală să le influențeze în profunzime viața. Cele două situații, oarecum simetrice, ne duc gîndul spre romanul lui Camus, Străinul. Ele sugerează cumva adevărul mai larg potrivit căruia sîntem pelerini pe pămînt: cum să prinzi rădăcini dacă duci în spate, ca pe o cruce, condiția de ființă trecătoare?

Cu excepția celor înflăcărați de anecdotele trecutului, care învață pe de rost poveștile emblematice ale unei cetăți, plictisindu-și adesea interlocutorii cu o pedanterie de anticar, locuitorii acesteia rămîn inconștient marcați de ideea că patria lor se află în altă parte – fie într-un colț mai fericit al planetei, fie într-un spațiu imaginar și intangibil, care capătă, tocmai prin distanță, prestigiul unui giuvaier fascinant. Pretindem că știm bine un oraș dacă nu ne rătăcim pe străzile sale principale, bătute de pașii tuturor, sau dimpotrivă, dacă putem furniza indicații despre unele unghere absente din memoria colectivă, dar încărcate de un șarm neconsumat. Ansamblul capătă coerență prin axele centrale și prin rezervorul său de exotism neașteptat, fără ca aceste dimensiuni contrastante să epuizeze – sau măcar să salveze esențialul – din ceea ce zidurile caselor ascund: destine individuale, aglutinate într-o tipologie romanescă, plus nenumărate pasiuni, irosite pe veci, prin moartea celor ce le-au fost martori.

Bucureștiul, unde m-am născut și am trăit cea mai mare parte a vieții mele, îmi răspunde cu o totală indiferență la lipsa de afecțiune pe care i-o arăt, chiar dacă am și eu o listă cu locuri preferate, marcate de amintiri frumoase. N-aș putea spune că mă simt străin aici din pricina anilor petrecuți la Paris, Roma și Lisabona – citadele bogate în patrimoniu istoric pesemne inegalabil –, ci mai curînd pentru că nu resimt o dragoste comună a bucureștenilor față de urbea „lor“. Vechiul București, laborios restituit prin memorialistica recent publicată sau exaltat în proza citadină interbelică, este prea delabrat pentru a mai însufleți sentimentul unei identități colective, tot așa cum Bucureștiul „recent“, construit brutal, monoton și opresiv sub orînduirea comunistă, are mai curînd efectul unui coșmar fără sfîrșit. Vorbim despre un oraș în care schimbările sînt frecvente, cutremurele – devastatoare, iar stilurile nu doar eclectice, ci și superficial asimilate. Pe o stradă de lîngă casa mea (o clădire cubistă, din anii ’30) exista o vilă cu bîrne și cărămizi aparente, în manieră Tudor Revival, ridicată de vreo familie burgheză. Avea vitralii, o ușă principală cu ghinturi de fier și un acoperiș în dublă pantă, cu țigle roșcate, pe cînd elegantul interior, pe care am avut ocazia să-l cercetez în adolescență, vibra sub stucaturi albe, deasupra unei scări sumbre de mahon, coborînd pînă în preajma șemineului din piatră, instalat în salonul de la parterul ușor înălțat. Sub pretextul unei renovări radicale, vila a fost demolată și reconstruită întocmai, fără suflet, din nimicul opulent al vreunui nou îmbogățit, care a închiriat-o mai apoi unei firme de „știință a nutriției“. Falsul Ev Mediu englezesc, de la începuturile clădirii, s-a prefăcut acum într-o butaforie medicală de lux, pentru clienți cu dare de mînă, care au distrus cîntarul… La prima vedere, nu e decît o poveste despre metamorfozele inerente oricărui edificiu, sub presiunea împrejurărilor istorice, reflectate în presiunile „pieței imobiliare“, însă văd aici doar tristețea sterilă a unei capitale care și-a distrus sistematic noblețea, între debandada „citatelor“ scoase din context și refluxul parvenirilor ciclice. E bine, pînă la urmă, că sîntem doar trecători… 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.