Pietrele tac

Publicat în Dilema Veche nr. 257 din 21 Ian 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În 1979, Babacar Sedikh Diouf se întreba încă despre aceste monumente ale propriei sale ţări: Les mégalithes, monuments funéraires ou sanctuaires d’initiation? Între timp, adică din 2006, două dintre cele mai importante situri, cel de la Sine Ngayene şi cel de la Wanar, alături de două dintre cele din Gambia, Wasu şi Kerr Batch, au ajuns pe lista monumentelor UNESCO. Nu sînt singurele situri africane, în definitiv, aparţinînd unor culturi pe care astăzi, întrucît aproape totul despre ele s-a uitat, le numim stranii (http://whc.unesco.org/en/tentativelists/4003/). Tot ce ştim despre ele (http://www.cera mostratigraphie.h/blog/?p=82) ne vine prin intermediul unor studii recente, făcute de University of Michigan (prof. Augustin Holl) şi de Universitatea din Dakar (Cheikh Anta Diop), printre puţini cercetători localnici numărîndu-se dl profesor Hamady Bocoum, arheolog, director în Ministerul Culturii din Senegal. Prin amabilitatea domniei sale, am avut ocazia să putem ajunge, soţia mea şi cu mine, chiar la începutul acestui an, în proximitatea cîtorva astfel de locuri tainice. Nu voi strica eventualului specialist plăcerea de a căuta mai multe informaţii online, pentru că texte publicate nu sînt, încă, suficiente. Recomand unul: "Des mégalithes au Sénégal", de H. de Saint-Blanquat, de asemenea depăşit de descoperirile celor doi profesori citaţi mai sus, publicat în revista Sciences et Avenir (nr. 386/1979, pp. 62-67), pentru că nu există încă suficientă literatură academică pe această temă. Altfel, informaţii sporadice se pot găsi (http://fr.wiki pedia.org/wiki/Cercle_m%C3%A9galithique), dar aştept să văd articolele promise de dl Bocoum, mai ales cu privire la funcţiunea ritualică a acestor cercuri. Nici cercetarea nu este completă. Datarea este încă ezitantă, săpăturile au a se face, la fel - relevee; necum să fie vorba, încă, de interpretări ale riturilor funerare, ale artefactelor găsite, sau de corespondenţe în cadrul mai amplu al culturilor megalitice din alte părţi ale lumii. Eu, unul, nu vă pot descrie decît cum am ajuns la aceste structuri şi ce am văzut. Asta este, în sine, o performanţă: siturile arheologice sînt mai îndepărtate - în absenţa informaţiilor şi a infrastructurii rutiere - decît ar putea să pară la prima vedere. În Dakar, cel puţin printre diplomaţi, ele sînt mai mult o rumoare, ceva despre care "se" aude, dar unde nu "se" merge. Cele cîteva cuvinte din ghiduri nu sînt lămuritoare şi cu toatele descurajează o excursie pînă acolo. Ca să ajungeţi, totuşi, vă trebuie echipament ca-n răposatul raliu Paris-Dakar: cel puţin maşină 4x4 solidă, apă şi hrană (nu e mai nimic de cumpărat după Kaolack, cel mai aproape oraş, lăsat cu 100 km îndărăt, el însuşi nu într-o formă grozavă şi aflat la 200 km sud-est de Dakar, spre Tambacounda). După ultimul oraş, se merge pe N4 (Transgambienne), care este un drum fost asfaltat, actualmente cu cratere. În Africa (precum şi la noi), acolo unde nu există întreţinere, cele mai proaste drumuri sînt cele asfaltate. Dacă s-ar fi făcut (în România), poate cu ajutorul minerilor disponibilizaţi aiurea, drumuri de macadam, toată infrastructura rurală ar fi fost astăzi 1) existentă şi 2) în perfectă stare de funcţionare, adică exact cum nu este, încă şi încă şi încă. Deîndată ce am părăsit aşa-zisa şosea (pentru acurateţe, trebuie să spun că se lucrează peste tot în Senegal la infrastructură rutieră nouă, dar... asfaltată), drumul de pămînt a fost perfect! De altfel, mai înţeleaptă decît cei ce o conduc, lumea face un al doilea drum, paralel cu craterele, pe care îl şi foloseşte. Nu e vorba doar de Senegal: anul trecut am parcurs unul identic de la Jurilofca la Babadag. Prin urmare, se părăseşte Transgambienne-ul la 11 km după Nioro du Rip, se merge prin savană încă nişte zeci de kilometri. Locul, ca toate locurile, e dumnezeiesc de frumos: mult mai verde, oricum, decît zona Dakar. Pentru orientare, se întreabă localnicii peste tot unde se zăreşte unul (indicatoarele sînt o mare necunoscută chiar şi în capitală, dar lumea e amabilă, chiar dacă informaţiile sînt cu totul relative). Părăseşti şi ultimul drum care să fie în stare să poarte acest nume: deja sîntem în plină orientare moleculară, deleuziană: după urmele turmelor de zebu şi după baobabi sacri. Mai înainte, am trecut pe lîngă multe alte astfel de cercuri litice, risipite prin savană, cărora însă nu li se poate ataşa şi prefixul "mega". De fiecare dată, Robert, bunul nostru şofer creştin şi de etnie sereer, făcea o faţă tot mai lungă: pentru ce am bătut atîta drum? Îl consolam spunîndu-i că e vorba despre o cultură care a început să construiască aici aceste locuri funerare cu 200 de ani înainte de Hristos şi a încetat să îşi mai îngroape astfel morţii prin secolul al XV-lea, probabil prin convertire la islam. În fine, am ajuns la Sine Ngayene, în plin mijloc al nicăierei. Cîţiva manglieri, savana ubicuă, turme. Copiii care se iau după cei doi toubab-i nebuni şi şoferul lor ne spun că sînt şi alte lighioane, care păzesc mormintele. Vorba lui Heidegger: şarpele şi greierele. Priveliştea însă îi schimbă părerea lui Robert (sau doar e politicos): se spune, mă rog, se scrie că sînt - cu totul - peste 50.000 de pietre dispuse în acest structuri circulare, astfel: un tumul, care serveşte ca loc de îngropăciune familiei sau clanului. Pietre roşii ca sîngele închegat sînt care poroase, care şlefuite; care prismatice, care cilindrice şi sînt dispuse pe perimetru. Au oxizi de fier, dar depărtarea carierei poate că nu e străină de semnificaţia cromatică în acest context funerar? În definitiv, una dintre teoriile alternative despre loc vorbeşte despre maxilare frînte, ceea ce poate să sugereze că e sit funerar, dar nu de moarte bună... La est, totdeauna la est, un cromlech mai înalt decît restul pietrelor. Ici şi colo, alte pietre, dispuse drept. Mi s-a spus că geometriile sînt elaborate şi aştept să văd releveele (mi s-a sugerat Google Maps sau Earth, dar nu se văd de sus) şi eventualele corespondenţe între aceste geometrii "elaborate" şi alte orientări cardinale sau astronomice. Oricum, nici o piatră nu e perfect verticală, ci înclinată către exterior, ca nişte petale care se deschid. Nu ştiu dacă e efectul timpului. Mi-ar plăcea să cred că tumulii sînt, astfel, închinaţi către cer. Mă aştept ca ele să existe, le-am văzut în lucrările în pămînt şi piatră ale culturii Hopewell din Midwest-ul american, despre care, poate, voi scrie altădată, căci am avut cu mine un ghid perfect, care le-a studiat şi le-a refăcut în VR, mentorul meu de la Cincinnati, profesorul John E. Hancock. Acolo, construcţiile erau făcute încît, spre pildă, o dată la un ciclu lunar (optsprezece ani), luna să răsară într-o seară printr-o strungă construită anume pentru asta. În fine, sînt la început cu cercetările şi cunoştinţele se vor impune greu, pentru că pietrele astea nu sînt nici la Stonehenge şi nici în Franţa. Nici sanctuarele de la Sarmizegetusa nu au, în definitiv, vreo soartă mai bună: ca şi acolo, în incinta adumbrită de UNESCO, creştea iarbă pînă la brîu (bine măcar că nu au venit cu detectoarele de metal, încă). Dar mult mai gravă mi se pare uitarea băştinaşă. Nimeni, dintre localnicii cunoscuţi de noi, nu ştia nimic. Cei de prin satele prin care am trecut ştiau doar că există. Copiii, care s-au ţinut ciotcă după noi prin tot cîmpul, cît am adăstat acolo, nu ştiau decît că, din vreme în vreme, vin, tot aşa, grupuri de albi ciudaţi care pozează pietrele şi pleacă, după ce, bineînţeles, dau bacşiş. Bine, întreb, dar la şcoală ce vi se spune despre aceste pietre? Nimic. Flăcăii fac doar şcoală coranică, unde nu se învaţă despre lucrurile de pe lumea asta... Locul este însă copleşitor. Străvechimea se străvede în pietrele impecabil dispuse, dar care tac. Ţiuie doar greierii, sub soarele năucitor. Şi iarba, metalic, ca secerişul morţii peste care creşte.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.