Păsuiri, ocazii, speranţe

Publicat în Dilema Veche nr. 86 din 8 Sep 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

dialog cu Alexandru PALEOLOGU Cînd sîntem nerăbdători avem impresia că sîntem activi. Aşteptarea ne contrariază, ne scoate din ritm, pare că este un interval inert din viaţa noastră, un timp irosit. La vîrsta dvs., stimate dle Paleologu, ce ştiţi despre aşteptare? Toată existenţa conştientă a omului este, de fapt, o aşteptare. Cei mai puţin imaginativi sau cu mai puţină intuiţie, ori mai puţin lucizi nu ştiu că aşteaptă. Ei aşteaptă, totuşi; ce? - nu asta e problema. Dar aşteaptă. Noi, oamenii de vîrsta mea, am fost o generaţie a aşteptării care a ţinut mai bine de jumătate de secol: am aşteptat să se termine războiul, să vină americanii, să ieşim din puşcării, să se schimbe lucrurile ş.a.m.d. Mă gîndesc că a existat o perioadă în viaţa mea cînd am aşteptat fiindcă mă aşteptam şi nu mai venea ce mă aşteptam să vină. În decembrie 1958 am aflat că a fost arestat Dinu Noica şi atunci am ştiut absolut sigur, fără putinţă de dubiu, că urmează să fiu arestat şi eu. Dar n-au venit să mă ia: nici prima lună după ce-l luaseră pe Noica, nici a doua, nici a treia. Am aşteptat faptul la care mă aşteptam, nouă luni de zile încheiate. Cum a fost acest interval trăit "de pe o zi pe alta" şi "de la o zi la alta"? Aşteptarea asta a fost foarte interesantă. Pe de o parte, era curiozitatea: cînd o să mă aresteze cum o să fie, cum o să fac faţă, ce-o să se întîmple cu mine în puşcărie. Pe de altă parte, faptul că mi se acorda în fiecare zi o permisie - care nu ştiam cît de lungă va fi - m-a obişnuit cu starea asta şi trăiam plăcut, chiar mai plăcut decît înainte, fiindcă mi-am permis tot felul de licenţe şi agremente: măcar să nu mor prost! Am trăit mult mai intens sub raportul bucuriilor şi al plăcerilor - conversaţie, lectură şi altele mai omeneşti - aşteptînd să se întîmple ceea ce trebuia să se întîmple foarte sigur. Mare lucru să aştepţi ceva fatal şi absolut ineludabil într-un interval destul de lung însă, ca să poţi trăi în vremea asta şi, mai mult decît atît, să înveţi, cu deliciu, să preţuieşti mai bine fiecare zi. Cum este aşteptarea în puşcărie? Mai grea decît pedeapsa, mai rea decît tortura. Bătaia pe care o înduri e un fapt de încordare momentană: se poate suporta. Chiar bătaia groaznică, bestială, se poate îndura, atîţia au dovedit-o. În timp ce eşti bătut, tu eşti în plină defensivă, trăieşti deplin starea. Dar cînd aştepţi să vie binele sau speri ca el să vină, şi eşti chinuit de întrebări şi de îndoieli: va veni, nu va veni - atunci este ceva teribil. Aici se face o mare deosebire de naturi umane. Unii înnebunesc la ideea că nu mai pot aştepta: cînd o să vie binele? Îmi aduc aminte că una din legendele cele mai cumplite din puşcărie a fost aşa-numita apariţie a "Codului Vîşinski": potrivit acestui cod urma să se facă recalcularea anilor de puşcărie, iar noi, care făcusem deja un anumit timp de detenţie, vom scăpa. Ei bine, "codul Vîşinski" n-a existat, a fost inventat. Dar s-a mers atît de departe cu speranţa, încît oamenii, cînd erau scoşi la muncă, pe cîmp, umblau să găsească rupturi de ziare întrebuinţate pentru necesităţi fireşti, pe care le strîngeau pentru a găsi în ele o eventuală referire la aşteptatul "cod Vîşinski". Să aştepţi viitorul - dar tot sub regimul totalitar - căutîndu-l pe o hîrtie murdărită, ce imagine simbolică. Personal, nu l-am căutat niciodată aşa, au făcut-o alţii şi-au păţit-o. În toamna lui 1962, în lagărul în care eram atunci, mă aflam într-o stare oribilă, în culmea mizeriei, aveam pantalonii complet rupţi, o haină vărgată fără cămaşă, o bonetă de puşcărie. Eram un sclav perfect al statului. Nefiind apt pentru muncile care mi se impuneau, nu aveam parte de pauze de lucru, n-aveam nici o speranţă; şi venea şi iarna. Un codeţinut, care avea avantajul să fie în echipa de topometri un fel de asistent - trebuia să ţină "mira" - şi care pentru asta avea drept la pachet şi nu era chinuit la muncă - a strîns şi el o bucată murdară de ziar, găsită pe cîmp, şi-a luat-o s-o studieze în linişte, în baracă. Numai că la întoarcerea în colonie s-a făcut o percheziţie, au descoperit-o, l-au bătut măr şi l-au destituit. Inginerul topometru, tot deţinut şi el, un ungur cu nume românesc, m-a întrebat dacă ştiu englezeşte, fiindcă atunci aş putea lua eu locul asistentului, rămas vacant, n-am cine ştie ce de făcut şi voi avea şi drept la pachet şi la corespondenţă. Prima lună arătam ca un sclav al statului dar, după asta, am primit pachet de acasă cu bocanci foarte buni, de bizon, cu ciorapi de lînă, pulovere, nescafé şi ţigări, un basc de care m-am bucurat mult - în fine, mă simţeam ca un lord. Şi-n plus, mai vorbeam şi englezeşte, făceam şuete cu un om extrem de îndatoritor şi simpatic. Deci, cum apare neaşteptatul atunci cînd nu mai aştepţi nimic?... Exact aşa. În vremea asta s-a mai întîmplat să fie şi o pauză lungă - izbucnise o epidemie de hepatită, colonia a fost izolată, s-au făcut nişte barăci lazaret, la care s-au adus doctori din altă parte, venise iarna, eu, ca topometrist, nu mai aveam treabă - aşa că de acest interval îmi aduc aminte ca de un timp liniştit al puşcăriei mele. Mă duceam şi făceam conversaţie cu prietenul meu, dr. Sergiu Al-George, bînd nescafé şi fumînd "Mărăşeşti" cu "şpiţul", ore întregi şedeam de vorbă despre Socrate, despre Platon... La asta nu mă aşteptam. Mă simţeam excelent. Fiindcă era, aşa-zicînd, o "perioadă culturală" a detenţiei dvs.? Nu. Culmea e că am avut şi o experienţă de alt fel, într-alt lagăr unde era curat, puteai să te speli în voie dimineaţa, exista acolo chiar şi o bibliotecă bună, unde am citit mult Turgheniev, mult Cehov, am recitit Caragiale. Ei bine, cu toată curăţenia, pe care am apreciat-o mult, cu spălatul, cu toate cărţile, în acel lagăr era o răutate de neînchipuit, o răutate infernală a gardienilor, a paznicilor care aveau o plăcere sadică de a chinui; acolo am fost bătut fiindcă un gardian m-a auzit vorbind franţuzeşte. Bătut cum nu mă aşteptam. Dar am suportat: eram bine dispus, citeam - sigur, după cărţi venea bătaia asta, însă făcea parte din socoteală. Dar, totdeauna, durerea fizică, oricît ar fi de cruntă, e mai mică decît cea din imaginaţie, pe care o aştepţi cu spaimă şi îndoială: vine, nu vine, cînd vine, cum, de ce? În puşcărie mă gîndeam că, dacă mi se va da drumul (dacă!), voi intra în viaţa normală - mai mult sau mai puţin normală - fiindcă va fi totuna sub comunism. Dar - cine ştie? - poate că, pînă la urmă, comunismul aşezîndu-se/ uzîndu-se/erodîndu-se, oamenii vor putea totuşi vieţui. Şi, ca un amănunt: mă gîndeam că voi putea să beau o cafea făcută cu tot dichisul, cum îmi place s-o prepar. Cafea şi halva - erau nişte semne ale aşteptării tihnite, ca în copilărie. interviu realizat de Tita CHIPER , apărut în Dilema nr. 403

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie. A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei
Constantin Mavrocordat este unul dintre cei mai reformatori domnitori fanarioți din Țările Române. A desființat „rumânia” în Țara Românească și „vecinia” în Moldova și a reunit Oltenia cu Țara Românească în 1739.
image
Cele mai răzbunătoare trei zodii. Nu uită, nu iartă și îți vor plăti pentru tot ce le-ai greșit
Se spune că răzbunarea e cea mai dulce consolare, dar și că iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine. Nu toată lumea e însă capabilă să ierte și, cel puțin pentru trei zodii, răzbunarea va fi, cel mai adesea, prima opțiune.
image
Garsonieră minusculă cu toaleta în dulap, la Cluj. Prețul este exorbitant: 53.000 de euro FOTO
Piața imobiliară clujeană nu încetează să uimească: după garsoniera de 11 metri pătrați pentru care se cereau 37.000 de euro, a urmat garsoniera cu toaleta „în dulap”, de 16 metri pătrați, pentru care se cer 53.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.