Paradoxul religiei

Publicat în Dilema Veche nr. 745 din 31 mai - 6 iunie 2018
Paradoxul religiei jpeg

Există religie cînd există creditarea unui transcendent. Cînd există comunicare cu ceva inefabil, ceva care nu cade sub puterea facultăţilor strict umane. Umanul se deschide spre dincolo de sine, către un nevăzut suprem atrăgător. Dar la fel de important în religie e ca acest nevăzut/ inefabil/ transcendent să ia formă specifică, să se manifeste în chip riguros configurat, aparte expresiv. Cel care depăşeşte orice formă îşi „localizează“ prezenţa în puncte ale unei geografii sacre, se face prezent în limbaj, în rituri, în imagini. Se „întrupează“. Ia chip, se manifestă ca universal concret.

Există aşadar, în religie, o tensiune incitantă între transcendentul liber de orice determinaţii şi expresia lui în forme cu necesitate mărginite. Articularea între Infinit şi „finitul“ expresiilor sale e una dintre marile teme ale religiei. Iar paradoxul creşte cu un grad, atunci cînd luăm seama la specificul acestor expresii. Da, ele sînt formă, sînt expresie, sînt aşadar cu necesitate mărginite. Dar sînt construite în aşa fel încît, mărginite fiind, să nu fie mărginitoare. În economia lor, ele îşi indică propria depăşire. Sînt expresii, sînt forme vectoriale. Nu te închid în conturele, în „localul“, în particularul lor. Te incită să porneşti încotro arată săgeata căreia îi dau suport. Indică o realitate care – dinăuntrul lor – te cheamă către nivelul ei propriu, transformal. Configuraţiile religioase (cele izbutite) se construiesc pe nişte determinaţii atît de puternice, atît de aparte, de rafinat alcătuite, încît te lansează dincolo de ele. Aceasta e subtila lor „convenţie“, acesta e regimul lor specific.

În Bunele Vestiri ale lui Fra Angelico – observa istoricul de artă Georges Didi-Huberman –, spaţiul întîlnirii între înger şi Fecioară e modelat în aşa fel încît să interzică o percepţie „naturalistă“ a scenei. Există structuri neverosimile, voite incongruenţe topologice, rupturi. E un spaţiu care te împinge în afara lui. El slujeşte, spune Didi-Huberman, drept „operator pentru o convertire a privirii“. La fel e „ogiva incompletă“ despre care vorbeşte undeva Henry Corbin. În neterminarea ei, ea transportă atenţia dincolo de spaţiul nostru fizic şi mental curent, spre acea realitate care îl situează, care ne situează. Icoana, la rîndul ei, nu e imagine carentă sub raportul realismului. Hieratismul ei e semnificant, e funcţional. Trimite spre un alt regim de fiinţă, spre Prezenţa care o locuieşte fără a fi mărginită de vizibil. În Panteonul antic al Romei, masiva compoziţie interioară e secundă faţă de ochiul de cer care o domină. Construcţia lui Agrippa e un „instrument spaţial“ care îndreaptă privirea către deschisul din vîrf, e templu al acelui Terminus infinit, despre care vorbea Nicolaus Cusanus. Am mai pomenit despre structura templului budist de la Borobudur, analizată de indianistul Paul Mus. Spirala galeriilor exterioare, încărcate de ciorchinii imaginilor se roteşte în jurul unui miez de piatră inaccesibil, care semnifică densitatea liberă de determinaţii a Principiului. Iată cîteva exemple, dintre nenumăratele ale artei religioase, unde avem de a face cu un „dispozitiv“ vectorial, foarte rafinat în „codul“ lui. Tot Henry Corbin vorbea despre „vigoarea transgresivă a simbolului“, care furnizează vocabularul sacrului şi al expresiilor sale. Cînd e izbutit pus în operă, cînd e înţeles, acest vocabular – fie că foloseşte unui text, unei construcţii, unui act, unei imagini – cheamă la depăşirea limitelor, către universalul divin care se exprimă prin ele.

E uimitor, de pildă, că în legendarul universal de întemeiere a sanctuarului, actul construcţiei rămîne foarte adesea marginal. Esenţială e depistarea locului. El, locul, este încărcat de o putere vectorială pe care omul trebuie să o caute, să o descopere, să o perceapă, să o înţeleagă. Sanctuarul se ridică pe locul unei epifanii, al unui eveniment vizionar, al unei experienţe contemplative, adică într-un punct unde comunicarea între nivelele de fiinţă e deja deschisă. Acolo se construieşte edificiul, iar spaţiul lui mărginit îşi semnifică apăsat articularea cu deschiderea întemeietoare.

Tensiunea unei configuraţii care, prin singulara ei calificare, se deschide spre divin, non-localizabil şi non-reprezentabil: iată o mare temă a sanctuarului şi a oricărui act al religiei. Fundamentalismul religios dă atenţie cvasiexclusivă configuraţiei, suportului în mărginirea lui. Relativismul religios e vag, insensibil la specificitatea vectorială a configuraţiei. Amîndouă riscă să piardă din vedere tensiunea, „paradoxul religiei“.

Există în Evanghelie un episod care pune lumina exact pe această tensiune. E dialogul între Iisus şi femeia samarineancă (Ioan, 4, 4-42). Ce se întîmplă la „fîntîna lui Iacob“, sub raza verticală a ceasului douăsprezece? Iisus face aici o apăsată „critică a locului“. Pare să conteste legitimitatea tuturor amplasamentelor terestre de comunicare cu divinul, a tuturor sanctuarelor. „Vine ceasul cînd nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui... vine ceasul şi acum este, cînd adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr“ (Ioan 4, 21-23). Desigur, cînd divinul e de faţă, cînd e prezenţă directă, locurile sacre sînt depăşite în eficacitatea lor. Dumnezeu îţi cere să răspunzi adecvat transcendenţei lui. Se adresează intimităţii adînci a fiinţei; se descoperă în intimitatea Lui.

Iisus pune aşadar o notă secundă asupra întregii geografii religioase. Nu o desfiinţează, dar îi indică insuficienţa, faptul că e „trecătoare“: „vine ceasul şi acum este...“. Locurile sacre nu au rostul să „capteze“ prezenţa sfîntă, nu o „posedă“, nu o asigură între limitele lor.

Dar această „critică a locului“ e departe de a se petrece într-un punct anonim al peisajului. Dimpotrivă, ea se rosteşte într-un centru saturat de determinaţii simbolice. E vorba în primul rînd despre un loc rădăcină, unde se perpetuează depozitul tradiţiei ebraice şi marca unuia dintre personajele sale esenţiale: acolo se află fîntîna „părintelui nostru Iacov“. Acolo se află rezervorul de apă şi de memorie al ţinutului, care îi va sluji lui Iisus drept element de accroche pentru a invoca – în tensiune – „apa vie“ a Duhului. Pe urmă, muntele Garizim – nume care are conotaţia de ombilic al cosmosului – constituie, pentru samarineni, în acelaşi timp axa simbolică a lumii, dar şi conştiinţa unei separări, a unei înstrăinări în raport cu sanctuarul de la Ierusalim. Samaria – cu centrul ei, marcat pe verticala adîncurilor de fîntîna patriarhului şi pe verticala înălţimilor de munte – este un ţinut care va desemna, în concepţia creştină, categoria celor inclasabili. Aflată între Iudeea şi Galileea, între teritoriul „Legii vechi“ şi „lumea neamurilor“ ce va primi Legea cea nouă, ea indică tocmai condiţia trecerii. „A lăsat Iudeea şi s-a dus iarăşi în Galileea. Şi trebuia să treacă prin Samaria“ (Ioan 4, 3 - 4).

Iisus vorbeşte însă, e limpede, despre o trecere verticală: de la condiţia mundană, marcată de particularul geografiei/ geografiilor sale, la condiţia libertăţii Duhului, unde limitările se şterg. Da, El vorbeşte despre acest transitus spiritual. Dar o face într-un loc intens, multiplu calificat, încărcat de trăsături simbolice. O face într-un loc vectorial. Pune la lucru tensiunea definitorie a religiei, a suporturilor ei.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: Fra Angelico, Buna vestire

Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Plecări / Sosiri
Îmi place să-i văd pe oameni regăsindu-se.
Zizi și neantul jpeg
Pe geam
Geamul meu din Giurgiului doar dusese mai departe, pe scurtă durată, mitul Zînei Mării, jucîndu-se cu privirea mea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fără
„Un cappuccino fără cofeină, vă rog!”
E cool să postești jpeg
Jocul cu păpuși
Totuși, în ciuda mesajului care s-a dorit a fi o conștientizare a diversității corpurilor umane, copiii i-au spus „Barbie cea grasă”.
Natalia Manoilescu Dinu jpg
Inima și harul
Sfîntul Duh, în schimb, înflăcărează, cu o dragoste nemărginită pentru făpturile Sale, inima în care locuieşte.
p 20 Jaroslav Pelikan WC jpg
Păcat și predestinare
Omul are puterea de a păcătui sau de a nu păcătui; altminteri, el nu ar putea fi condamnat sau mustrat, sau povăţuit, sau chemat la judecată.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Mai mulți amici gurmanzi mi-au lăudat un nou restaurant nepalez din București; se cheamă – cum altfel? – „Casa Tănase”. (M. P.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cine vă cumpără florile?
Ne găsim motivații desăvîrșite din punct de vedere arhitectural ca să nu recunoaștem că, undeva pe parcurs, n-am tras de cîrmă în direcția bună.

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Liniștea vieții la țară, spulberată de vecini cu apucături de oraș. „Dacă-ți ia foc casa, vecinii sting incendiul sau filmează cu telefonul?“
Comunitatea „Mutat la țară - viața fără ceas” l-a impresionat chiar și pe europarlamentarul Dacian Cioloș care vorbește despre „bucuria unei vieți simple și așezate”. Un membru al comunității povestește despre o situație care pare, aparent, incredibilă la sat.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii