Odesa în flăcări, calm la Kiev

La Kiev e primăvară. Cerul e albastru, iar soarele se revarsă generos peste Maidan, denumire cu care Piaţa Independenţei din Kiev a intrat deja în vocabularul universal. La prima mea vizită, la sfîrşitul lui ianuarie – începutul lui februarie, domnea un ger năprasnic, de pînă la –20°C, iar strada Hrushevskii, locul în care demonstranţii şi forţele speciale Berkut se găseau faţă în faţă, era traversată de baricade din saci plini cu zăpadă, autobuze arse, colaci de sîrmă şi mormane de cauciucuri. Acum totul e calm, un calm trist, văzînd strada presărată de fotografiile celor ucişi în urma asaltului trupelor guvernamentale.

Un cort alb-azuriu adăposteşte o capelă improvizată a ritului greco-catolic, iar credincioasele de la intrare oferă tuturor celor interesaţi cruci albe de plastic, cu şiraguri de mărgele din acelaşi material, spre a fi folosite drept rozariu. Înăuntru, un preot citeşte Biblia şi, de fiecare dată cînd este solicitat, discută cu credincioşii.

Majoritatea corturilor cu demonstranţi au rămas în continuare în piaţă şi pe artera principală a Kievului – Khreshchiatik, însă e cît se poate de vizibil că numărul demonstranţilor s-a împuţinat sensibil. Unii s-au întors la casele lor, alţii au intrat în Garda naţională. Acum, Piaţa e mai mult un loc de peregrinare pentru turiştii veniţi din toate colţurile Ucrainei.

Au dispărut şi munţii de flori care împodobeau întreg centrul, acum o lună, iar scena însufleţită în fiecare seară de discursuri e acum goală, chiar şi la sfîrşit de săptămînă. Se pare că problemele cu care se confruntă acum guvernanţii ucraineni – mişcarea de secesiune din Est – le dau mai multe bătăi de cap decît lupta cu mîinile goale împotriva regimului Ianucovici.

În presa rusă – şi în măsură destul de limitată în cea occidentală – se încearcă echivalarea celor două mişcări: cea anti-Ianucovici şi cea separatistă, ceea ce nu este decît o manipulare propagandistică. Dacă în cazul demonstranţilor Maidanului s-au văzut cel mult cîteva pistoale, marea majoritate fiind lipsită de arme de foc, separatiştii proruşi sînt foarte bine înarmaţi, printre altele cu arme automate şi lansatoare de rachete.

În Piaţă văd în două locuri fluturînd steagul israelian, alb-albastru, cu steaua lui David. Curios, mă îndrept spre unul dintre corturi şi-l întreb pe un bărbat micuţ, brunet, între două vîrste, îmbrăcat într-o haină de camuflaj, ce semnificaţie are steagul israelian. Acesta, un georgian hîtru din Tbilisi, îmi răspunde: „Păi, creştinismul nu se trage de la evrei? Sînt doar fraţii noştri.“ Îl întreb ce crede despre opiniile vehiculate în presa rusă despre antisemitismul Maidanului şi rîde scuturînd din cap: „Aici am avut şi o sotnie evreiască. Trei evrei au murit împreună cu ceilalţi eroi.“ Ni se alătură un bărbat blond, cu mîinile tatuate şi cu o tunsoare tipic căzăcească. Îmi spune că şi el are sînge evreiesc în vine, bunicul său fiind evreu, şi că acuzaţiile aduse de Kremlin sînt o prostie.

Că lucrurile nu stau aşa cum ar vrea să le picteze propaganda de la Kremlin se poate afla citind articolul lui Josh Cohen din Foreign Policy şi mai ales scrisoarea deschisă adresată – pe data de 5 mai anul acesta – de cele mai reprezentative figuri ale evreilor ucraineni lui Vladimir Putin. Reiese clar că evreii ucraineni se tem mai mult de „apărătorii“ lor ruşi decît de „fasciştii“ ucraineni: „Ştim cu siguranţă că foarte puţinii noştri naţionalişti sînt bine controlaţi de societatea civilă şi de noul guvern ucrainean – ceea ce e mai mult decît se poate spune despre neo-naziştii ruşi, care sînt încurajaţi de serviciile dumneavoastră de securitate. (…) Din nefericire, trebuie să recunoaştem că în ultimele zile stabilitatea ţării noastre a fost ameninţată. Şi această ameninţare vine de la guvernul rus, în speţă de la dumneavoastră personal. Ceea ce ne ameninţă pe noi şi pe tot poporul ucrainean, inclusiv pe cei ce trăiesc în Crimeea şi în sud-estul ucrainean, e politica dumneavoastră de instigare a separatismului şi de presiune brută. Ucrainenii din sud-est vor vedea aceasta ei înşişi.“

Şi zilele acestea se vede cîtă dreptate au avut!

De fapt, dacă de la Kremlin ucrainenii sînt descrişi ca o gloată antisemită, la Kiev, Putin însuşi e văzut de unii ca un „Adolf Putin“ ori „Putler“.

În diverse locuri din Piaţă, panouri cu fotografii menţin vie amintirea „Sotniei cereşti“, a celor peste 100 de demonstranţi ucişi în timpul represiunii. Bărbaţi, cîteva femei, tineri, pensionari, evrei, armeni, gruzini, muncitori, studenţi din Kiev, nord, sud, est şi vest – lista celor morţi se citeşte ca o hartă a întregii Ucraine. Sînt oameni care au luptat împotriva unui regim profund corupt şi au murit pentru dreptul de a aparţine Europei.

Opulenţa reşedinţei lui Ianucovici, Mezhygirya, poate fi admirată îndeaproape în cadrul Muzeului Naţional de Artă al Ucrainei, sub numele de Codex Mezhyhirya. Alături de biblia Dalí – un folio de 900 de pagini cu litografii după Dalí, cu coperţi de piele, acoperite cu aur, diamante, rubine, ametiste şi malahit –, de prima carte rusă tipărită – Apostolos, de Ivan Fyodorov, din 1574 –, se pot vedea, printre altele, două vaze de Picasso, tablouri de Aivazovski şi Polenov, o sală întreagă dedicată icoanelor, care acoperă un perete înalt, de sus pînă jos, o sală dedicată vînătorii, în care cărţi despre vînătoare, în latină, stau alături de o piele de crocodil, de cai şi rinoceri de bronz şi de arme de vînătoare.

Sala cea mai interesantă, fiindcă aruncă o lumină asupra psihologiei proprietarilor, a fost cea a portretelor potentaţilor, cuprinzînd printre altele 20 de portrete ale lui Ianucovici. Un tablou înfăţişîndu-l pe fostul preşedinte în costum de pilot de curse (iată că şi Ucraina are un politician cu patima curselor de automobile şi, după cum am văzut mai sus, şi cu cea a colecţionării de cărţi şi icoane!), în spatele unei păpuşi bizare, într-un costum de sport, alături de două premii. Păpuşa se vrea probabil o figură de ceară reprezentîndu-l pe Ianucovici, însă nu reuşeşte să fie mai mult decît o paiaţă.

Pe peretele opus, trei tablouri îi înfăţişează pe rînd pe fostul ministru de justiţie Pshonka, într-un tablou de epocă, în rol de Kutuzov înconjurat de generalii săi (procurorii din cadrul ministerului), apoi pe soţia lui, Pshonka, în poză de împărăteasa Elisabeta a Rusiei, şi, în final, pe Pshonka alături de Ianucovici.

Mă întorc pe Maidan, văd steagul mare, pe care scrie în ucraineană „Ucraina e Europa“, şi sper din tot sufletul ca suferinţele poporului ucrainean să se termine cît mai curînd, doar că viitorul apropiat nu vesteşte nimic bun. Să se repete oare scenariul iugoslav?

Corneliu Cazacu este fotograf profesionist, membru al Presscom Agency. Locuieşte la München, în Germania.

Foto: C. Cazacu