Oamenii Cărţii sau oamenii războiului?

Publicat în Dilema Veche nr. 1 din 15 Ian 2004
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Din septembrie 2001 încoace, am auzit de cîteva ori oameni destul de cultivaţi spunînd că terorismul îşi găseşte în chiar doctrina islamului o anume justificare. Că, în Coran, războiul şi virtuţile combatante sînt lăudate şi, ca atare, islamul incită la luptă, în vreme ce creştinismul e o religie a iubirii, a milei şi a păcii. Uşurinţa cu care punem atrocităţi şi crize pe seama calităţii intrinseci a unei religii (religia celuilalt, evident) e dovadă de lene mentală, dar e şi efectul inculturii în materie de religie: de religie pur şi simplu, de islam în mod special. Ce ştie astăzi omul comun, în România, despre islam? Ştie, sau generaţia mea ştia că turcii musulmani i-au asuprit pe români, care au rezistat păstrîndu-şi credinţa şi au apărat Europa de valul Semilunei (deşi, s-a observat de multe ori, drumul otomanilor spre Occident nu trecea prin Ţările Române). Aceiaşi turci au devenit astăzi mai simpatici, dat fiind amorul lor pentru Hagi şi Lucescu. Dar nici în publicul cultivat nu există mare interes pentru temă. Europa modernă a uitat în mare parte de acea translatio studiorum care, în secolele XII-XIII, a adus în Occident, de-a lungul centrelor savante ale islamului, filozofia greacă (genial comentată de musulmani). Europa modernă a scăpat şi de frica Marelui Turc, iar România şi-a cîştigat condiţia de stat modern prin ieşirea de sub tutela otomană, aşa încît, spiritual, cultural şi politic, islamul părea pînă de curînd marginal, exterior, neinteresant; era doar amintirea unei "vîrste sumbre", cînd teritoriile române ar fi fost captive într-o arie de civilizaţie care le-a împiedicat să facă pînă tîrziu joncţiunea cu istoria Occidentului şi cu modernitatea. Cartea lui F. Schuon, Să înţelegem islamul, pe care am tradus-o la Humanitas în 1994, a fost, mi s-a spus, un mare insucces ca vînzări. Nu exista pe piaţă interes pentru subiect. Acum, cînd sîntem ceva mai bine cuplaţi la informaţia internaţională, sesizăm islamul prin anamorfozele lui, prin "islamul politic" şi mişcările fundamentaliste, prin terorismul cu pretinse idealuri islamice, prin oroarea revoluţiei din Iran şi a dictaturii din Irak, prin talibanii afgani: fanatism, intoleranţă, ură faţă de valorile moderne şi democratice. Auzim foarte puternic distorsiunile islamului, cunoaştem vag criza şi crizele lumii musulmane, uităm deseori uriaşa spiritualitate, înaltele civilizaţii şi aventuri intelectuale care au avut loc în spaţiul lui. Printr-un defect de perspectivă, riscăm să citim întregul în funcţie de excrescenţe născute din sărăcie, frustrări politice şi teritoriale, din lentoarea cu care gîndirea islamică asumă modernitatea sau, pur şi simplu, din pretenţiile a tot felul de indivizi care îşi fardează pofta de putere cu atitudini de legislatori spirituali. Voi fi mulţumită dacă Ben Laden va fi adus, pe urmele lui Saddam Hussein şi Miloşevici, în sala de judecată a unei curţi internaţionale. Dar, nu mai e nevoie să o spun, tradiţionalismul agresiv care alimentează ideologia fudamentalismelor islamice e departe de a fi rezultatul firesc şi exclusiv al islamului şi al civilizaţiei pe care el a modelat-o. Europa de Est a avut şi ea parte de scurte episoade de acest tip, iar astăzi chiar zidurile de la Universitate continuă să fie tapetate, în indiferenţa publică, cu portretul lui Zelea Codreanu. Teocraţia, mai ales cînd e pledată şi instaurată prin violenţă, nu e decît putere exercitată prin uzurparea transcendenţei. Cu cît Dumnezeu e clamat mai tare pentru a legitima opresiunea, cu atît este el mai nesocotit, mai evacuat în numele însuşi al victoriei lui. Nu e mare deosebire între a stîlci libertatea umană în numele lui Dumnezeu şi în numele totalitarismului ateu sau al unei dictaturi naţionaliste. Există însă înclinaţia de a invoca, legat de criza actuală a islamului, deosebirea - dacă nu o anume diferenţă structurală - între civilizaţia islamică şi cea de tip iudeo-creştin. Iar, dată fiind mentalitatea europeanului actual, a le invoca înseamnă implicit a vorbi despre o civilizaţie pentru care ataşamentul faţă de tradiţie şi de valorile religioase ar stînjeni accesul la modernitate, progres, democraţie, pe de o parte, şi, pe de altă parte, . la civilizaţia noastră care a născut valorile moderne, libertatea şi drepturile individului, respectul pentru diferenţă. Înseamnă iarăşi a sugera că iudaismul şi creştinismul ar constitui o linie religioasă cu totul diferită de islam. În legătură cu deosebirea "civilizaţională" e de spus totuşi că islamul ia în considerare, încă de la originile lui, pluralitatea, religioasă şi etnică. Cu mult înainte ca Europa, cea modernă, să admită, să gîndească, să gestioneze diversitatea religioasă, islamul avea o mentalitate şi o administraţie care îi permiteau să includă în lumea sa, alături de musulmani, alte religii, alte popoare, alte valori. Iar religios vorbind, islamul apare ca o revelaţie monoteistă care confirmă şi întăreşte mesajul monoteismelor precedent apărute: iudaic şi creştin. Participă la aceeaşi revelaţie ca şi ele, se referă la aceeaşi figură exemplară, gîndită transconfesional: Abraham, "părintele credincioşilor", nu e nici evreu, nici creştin, nici musulman, e hanif, credincios pur în Dumnezeu unu. Sura V a Coranului spune: "Noi am pogorît Tora drept călăuzire şi lumină... Noi l-am trimis pe urmele lor (ale profeţilor vechi-testamentari) pe Iisus, fiul Mariei... Noi i-am dăruit Evanghelia drept călăuzire şi Lumină... Noi ţi-am pogorît ţie Cartea întru Adevăr, întărind cartea dinaintea ei şi păzind-o... Dacă Dumnezeu ar fi vrut, ar fi făcut din voi o singură adunare, însă El a vrut să vă pună la încercare prin darul pe care vi l-a făcut" (traducere George Grigore, Coranul, Kriterion, 2000). Islamul îşi recunoaşte conaturalitatea cu celelalte monoteisme şi-i include în marea comunitate a "oamenilor Cărţii", alături de evrei şi creştini, pe zoroastrieni, posesori şi ei ai unor texte revelate. Administrativ vorbind, dominaţiile musulmane au inclus în "casa islamului" populaţiile de crez monoteist, care, în schimbul unui impozit, primeau protecţia suveranului musulman, libertatea de a-şi practica religia şi pe aceea de a-şi organiza comunitatea confesională. Unul dintre motivele prin care sînt explicate fulgerătoarea expansiune a islamului, în sec. VII, ca şi înflorirea diferitelor lui arii de civilizaţie, e tocmai această toleranţă organizată, garantată prin legea statului, tocmai acest îndelung exerciţiu al convivialităţii şi al colaborării cu celălalt. Într-un articol din Secolul XX (1997) dedicat balcanismului, istoricul Viorel Panaite amintea părerea unui specialist în drept islamic, Hans Krause, "conform căreia în timp ce dreptul occidental se interesa de iustum bellum, dreptul musulman se preocupa de iuxta pax". Victor Papacostea vorbea în "Balcania" (text publicat în 1936 şi reluat în acelaşi număr din Secolul XX) despre capacitatea Imperiului Otoman de a organiza în Balcani o societate multiconfesională şi multiculturală viabilă, multă vreme solidă. În plus, "Mahomed al II-lea... a extins autoritatea patriarhilor ecumenici... asupra tuturor popoarelor creştine din Peninsulă, punînd astfel temelia unei mari societăţi creştine a cărei coeziune şi unitate s-a menţinut veacuri întregi." Lui André Scrima îi plăcea să evoce intrarea lui Omar în Ierusalim, în 638, nu ca un cuceritor, ci ca un pelerin, "în veşmînt sărac", primit de patriarhul Sofronie sub semnul Ierusalimului de sus, locul de convergenţă al celor trei religii abrahamice. Cînd patriarhul l-a invitat pe calif să îşi facă rugăciunea în Biserica Învierii, Omar a refuzat, relatează istoricul bizantin Eutychios, spunînd: "de mă voi ruga în templul tău, l-ai pierde, căci musulmanii ţi l-ar răpi după moartea mea, zicînd: Ťaici s-a rugat Omar»". Părintelui Scrima îi plăcea de asemenea să evoce călătoria nocturnă (mi'raj) a lui Muhammad care străbate cerurile profeţilor anteriori, "pentru a fi inclus în planul divin ai cărui legitimi vestitori sînt aceştia." Islamul poate oferi spiritual o hermeneutică a întîlnirii religiilor, aşa cum oferă o îndelungă experienţă a pluralităţii asumate, gestionate comunitar şi politic. Rămîne ca şi gîndirea islamică actuală, şi noi să le luăm în seamă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.