O „poartă“ pentru înţelegere

Publicat în Dilema Veche nr. 710 din 28 septembrie – 4 octombrie 2017
O „poartă“ pentru înţelegere jpeg

Azi ni se pare de la sine înţeles că religia şi demersul intelectual au teritorii mai degrabă separate, că pun la lucru facultăţi umane din registre diferite. Credinţa şi raţiunea să-şi vadă fiecare de strădania ei. Ierusalimul şi Atena să păstreze distanţele. În Antichitatea tîrzie, însă, „credinţă“ şi „cunoaştere“ erau termeni vecini, adesea asociaţi. Numeroşi intelectuali ai vremii, de apartenenţă greco-romană, iudee sau creştină, luau cu asalt absolutul, erau cu ochii aţintiţi spre el. Fie că erau călăuziţi de revelaţie sau de o metodă filozofică, mai toţi dădeau dovadă, spunea istoricul Peter Brown, de „ferocitate metafizică“: pentru ei, era o ruşine să nu cerceteze destinul complet al sufletului, să ignore calea spre principiile ultime, să nu se angajeze pe ea. Desigur că, în ciuda unei segregări devenite curente, există şi azi gînditori care îşi duc reflecţia în orizont transcendent, că filozofia religioasă şi-a făcut drum pînă în timpul nostru.

În fond, credinţa poate fi o provocare înaltă pentru gîndire, o materie bogată pentru efortul înţelegerii. De ce? Între altele, fiindcă ea ne pune în faţa unor mari cupluri de opuse care îşi fac presimţită unitatea de un alt ordin şi îndeamnă mintea să o caute, să o tematizeze. Contradicţia este, pentru gîndire, s-a spus, un fericit obstacol. O trezeşte din automatisme, o scoate de pe drumurile bătute, o avertizează de riscul schematismului, al parţialităţii, îi arată limite de depăşit.

Gîndirea e mobilizată atunci cînd dă piept cu paradoxul, cînd asumă ceea ce în logica curentă apare drept cuplu de termeni eterogeni ori chiar incompatibili, cînd scrutează posibilitatea unei coincidentia oppositorum. Iar credinţa îi oferă din belşug asemenea situaţii. Nu poţi lua urma divinului decît pe linia unde abordările lui afirmative se ciocnesc cu abordările lui negative. Reflecţia asupra manifestării Principiului e de îmbinat cu reflecţia asupra transcendenţei lui. Trebuie să gîndeşti configuraţiile pe care şi le dă divinul împreună cu neputinţa de a-l circumscrie. Diversitatea aspectelor sale împreună cu unitatea lui. Atotprezenţa lui împreună cu neputinţa lumii de a-i da loc de prezenţă. Impulsul lui de a crea împreună cu suverana lui autosuficienţă. Activitatea neîncetată împreună cu adînca lui odihnă. Proximitatea plină de grijă faţă de lume împreună cu depărtarea, cu inaccesibilul lui. Revelaţia împreună cu ascunderea. Dacă alegi doar un element al acestor cupluri, vei gîndi despre El trunchiat. Dacă juxtapui doar cele două aspecte, vei gîndi despre El inadecvat, introducînd dualitatea în unitatea lui insecabilă. De aceea, gîndirea spirituală, fie ea filozofică ori religioasă, a propus cîteodată un dincolo-de-Unu, unde dualitatea Unu-în-interioritatea lui şi Unu-manifestat să se resoarbă, să fie depăşită. „Oceanul“ misterului divin – despre care vorbesc metafizica orientală şi autori creştini (Origen, Grigore de Nyssa, Evagrie, Ruusbroec…), gîndirea mistică iudaică şi cea islamică – e unul dintre simbolurile Supremului fără urmă de dualitate.

Dar chiar cînd gîndirea se aplică asupra creaţiei dă peste belşug de paradox. Cum poate apărea creaţia de vreme ce divinul acoperă totul, de vreme ce El e realul în deplinătatea lui? Cum e cu putinţă alteritatea faţă de atotcuprinzătoarea Lui prezenţă? În sfîrşit, umanul nu este şi el un nod de aspecte eterogene, de dimensiuni greu conciliabile, de opoziţii? Dependent de superior şi liber; finit în timp şi în corp, infinit în centrul lui adînc; tînjind după absolut şi prins în multiplul contingent etc.

Gîndirea spirituală a propus cîteva linii de atac pentru asemenea paradoxuri, încercînd să se apropie de strania lor pulsaţie, să-şi alimenteze interogaţia de la ea. Una dintre linii se concentrează pe tensiunea paradoxului. Cu cît deosebirea sau opoziţia termenilor e mai intensă şi mai intens gîndită, cu atît mai mare este potenţialul de energie intelectuală pe care paradoxul îl conţine, cu atît mai puternic e incitată mintea să urce prin „poarta“ antinomiei. Prin istmul termenilor în co-prezenţă, gîndul poate propune/întrevedea/atinge un nivel superior de înţelegere, chiar de realitate. Între cele două extreme „va ţîşni mereu un «sur-plus» ireductibil de sens“, spune André Scrima referindu-se în special la demersul apofatismului creştin răsăritean.

Ceea ce Simone Weil numeşte „buna uniune a contrariilor“ începe prin conştientizarea ascuţită, „dureroasă“ a distanţei, a incompatibilităţii lor. A le menţine împreună, gîndindu-le riguros disjuncţia, echivalează, pentru minte, cu o violentă, o nefirească „întindere“ a capacităţilor ei. „Contradicţia resimţită pînă în străfundul fiinţei înseamnă sfîşierea, înseamnă crucea“, spune ea. Dar în golul produs de sfîşiere se poate deschide intuiţia unei alte trepte, nebănuite, inaccesibile pînă atunci. Mintea e trasă în sus, pe axul vertical al crucii. Acolo poate avea loc „buna uniune a contrariilor“, care domină balansul alternativei, dualitatea ireconciliabilă cu un nivel mai jos.

A privi lucrurile „de sus“, cum încercau Socrate şi filozofia veche, înseamnă nu numai a evalua imediatul şi eul propriu în raport cu întreg realul. Poate însemna şi a privi contrariile ca versanţi ai unei culmi pe care privitorul a atins-o. În locul adversităţii lor plane, el le percepe acum drept oblice convergente în pisc. Dar „înălţimea“ unui asemenea punct de observaţie e, evident, interioară. E de situat în adîncimea gîndului, în adîncimea fiinţei, în adîncimea sensului. Potrivit lui Nikolai Berdiaev, persoana îşi împlineşte destinul în măsura în care foloseşte interior dinamismul opuselor în conjuncţie: „operînd apropieri între finit şi infinit, unu şi multiplu, relativ şi absolut, libertate şi necesitate, interior şi exterior, iar nu imposibile identităţi“. E vorba despre „apropieri“ unde distanţa e de neresorbit, încordate, care pot provoca ruptura de nivel, pot propulsa gîndirea dincolo de demersul plan, o pot lansa pe verticală.

În fond, revelaţia creştină poartă antinomia în miezul ei. Îndeamnă la o reflecţie de neabandonat asupra paradoxului ei constitutiv. Întruparea e paradox în coborîre: infinitul divin se sălăşluieşte în finitul uman. Moartea-învierea-înălţarea e paradox în ascensiune: umanul e reinserat în intimitatea infinitului divin. Christos pune şi se pune pe Sine ca un intens paradox.

Dacă creştinismul orbitează în jurul paradoxului christic, toate tradiţiile spirituale ating fără greş teritoriul dificil al extremelor în conjuncţie. Simbolismul, poezia mistică, imnografia lor se concentrează pe exaltarea paradoxului, îi etalează nenumăratele expresii, îi formulează vibraţia. Ele încearcă să stîrnească în credincios uimirea, interogaţia, minunarea. Să producă în el acel vid care trage sufletul în sus. De partea ei, gîndirea contemplativă procedează metodic, bine stăpînit, cercetător atunci cînd se aplică asupra antinomiilor ultime. Le dă ocol, le priveşte din diferite puncte de vedere. Se convinge de calitatea lor ireductibilă, le explicitează tensiunea, se lasă locuită de acea tensiune. Şi aşteaptă ca poarta antinomiei să se deschidă pentru ea… 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: Wimone Weil, wikimedia commons

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.