O persoană miraculoasă

Publicat în Dilema Veche nr. 652 din 18-24 august 2016
O persoană miraculoasă jpeg

În Răsăritul creştin, se ştie, icoana e mai mult decît reprezentare a unui chip. E gîndită şi trăită ca loc de prezenţă şi de iradiere a celui figurat în ea. Pînă în Renaştere, Occidentul a păstrat în practică, dacă nu în teorie, o atitudine similară faţă de imaginea sfîntă. Ea se trage din modele „nefăcute de mînă“, primul fiind „Sfînta Faţă“, chipul pe care Iisus însuşi şi l-a întipărit pe ştergarul Veronicăi sau pe suportul destinat regelui din Edessa. Venite de altundeva, dînd semn dintr-un loc ascuns, icoanele (statuile în Apus) miraculoase se dezvăluie unui singuratic, iar credincioşii le recunosc greu calitatea nelumească. „Apariţii“ din lumea nevăzutelor, ele îşi stabilesc un sanctuar, îi decid locul şi construcţia. O mulţime de legende şi de practici, vii pînă azi, tratează imaginea sfîntă ca persoană, îi întreţin prezenţa, pun comunitatea sub ocrotirea ei. Istoricul de artă Hans Belting a scris despre temă o pasionantă carte: Imagine şi cult. O istorie a imaginii înainte de epoca artei (1990).

În Roma veche asemenea imagini îşi puteau face vizite. Palatul Lateran adăposteşte o icoană a lui Christos pe tron, socotită ca „nefăcută de mînă“, din secolul al VI-lea. Numită simplu „imaginea“ (ycona), ea era şi e găzduită în capela Papei, în Sancta Sanctorum. Încărcată de gesturile veneraţiei, cu o ferecătură bogat stratificată în timp, ycona apare acum ca un vestigiu straniu, misterios. Nu departe, bazilica Santa Maria Maggiore adăposteşte icoana la fel de veche şi de venerată a Maicii Domnului. Atribuită Sfîntului Luca, e intitulată Salus populi romani. În ajunul Adormirii Maicii Domnului, Ycona Christi era condusă de Papă şi de mulţime pe Via Sacra pînă la Senatul roman, apoi la icoana Maicii Sale de la Santa Maria Maggiore. Din vechime pînă în secolul al XVI lea aşa se întîmpla.

În biserica constantinopolitană Vlacherne, în a şasea zi a săptămînii, icoana venerată a Fecioarei îşi schimbă înfăţişarea, ca şi cum Maica Domnului ar veni de sus să se sălăşluiască în imagine. E ceea ce ne spune Mihail Psellos în secolul al XI-lea.

Imaginea sfîntă, sau cel puţin unele imagini, excepţionale, erau privite aşadar drept „persoane miraculoase“. Care pot călători pe ape, refuză să fie dislocate din locul apariţiei, surîd sau lasă să curgă lacrimi, lapte, ulei, sînge, intervin în lupte spre victoria credincioşilor. Dar ele sînt miraculoase în primul rînd prin condiţia lor greu situabilă. Entităţi nici numai spirituale, nici numai sensibile, nici doar viziune pură, nici doar imagine concretă, ele nu sînt simplu obiect de artă religioasă, dar nici realitatea ultimă a celui din imagine. Unde sînt ele de situat în ierarhia fiinţei?

La fermecătoarea Mînăstire Din­tr-un Lemn, în Oltenia, bi-unitatea „apariţie“ – obiect de artă sacră instituie scenariul locului; se reflectă în veneraţie, în compoziţia spaţiului.

Potrivit legendei de întemeiere, icoana Maicii Domnului s-a arătat într-un trunchi de stejar unui păstor sau unui călugăr, îndemnîndu l să-i construiască biserică pe locul apariţiei sale. Neascultată, luată acasă sau dusă în biserica satului, imaginea revine „la locul ei“ unde credincioşii sfîrşesc prin a ridica biserică numai din trunchiul de copac suport al hierofaniei. Scenariul e, de altfel, larg răspîndit în geografia religioasă europeană.

Azi, ceea ce face faima locului e şi o uimitoare icoană bizantină. Nu se ştie cum a ajuns în mînăstire, iar despre calitatea ei specialiştii au diverse ipoteze: I.D. Ştefănescu o socotea din secolul al XVI-lea; potrivit lui A.M. Muzicescu, a fost pictată la Constantinopol sau la Athos înainte de 1453, după un model încă mai vechi. Al. Efremov şi Corina Popa o situează în secolul al XV-lea. Istoria de evlavie a locului – produsă în mediul monahal, mediatizată în presă şi pe Internet – preia aceste date, neuitînd să adauge că, potrivit lui André Grabar, care a vizitat mî­năstirea în 1929, icoana ar data din secolul al IV-lea, fiind pictată după modelul celei zugrăvite de apostolul Luca. Incluse în logica naraţiunii religioase, datele savante devin argumente pentru vechimea misterioasă, greu situabilă în timp, cvasi-non-temporală a imaginii.

Nu se afirmă că icoana bizantină ar fi imaginea întemeietoare. Nu printr-o continuitate materială sînt asociate cele două. Ci prin faptul că, în amîndouă, Maica Domnului este cea care îşi dă, în acest loc, „adevăratul chip“. Prin amîndouă, universala ei prezenţă se „autohtonizează“, îşi alege un nucleu particular de iradiere.

În zona de sus, mai retrasă a mînăstirii, exista o icoană minusculă, abia vizibilă, scrijelită în striurile unui vast trunchi de stejar. Nu imaginea fondatoare era conservată astfel, ci evenimentul apariţiei sale. Mai jos, în biserica lui Preda Brâncoveanu, stă somptuoasa icoană bizantină, restaurată, închisă într-o vitrină cu grad înalt de protecţie. Distanţa impusă de conservarea unui obiect de artă nu stînjeneşte veneraţia. Pelerinii se adresează prezenţei, nu obiectului în sine. În logica veneraţiei e ca şi cum apariţia fondatoare ar fi consimţit ca, în perimetrul sanctuarului decis de ea, să-şi „coboare“ prezenţa din originea ascunsă în eleganta biserică princiară. Hotărîndu-se în 2002 pentru restaurarea icoanei, călugăriţele au avut de lucrat cu cele două dimensiuni, cu dualitatea persoană sfîntă – obiect de artă. Au avut de articulat materialitatea preţioasă şi fragilă a obiectului cu deciziile unei instanţe nevăzute. Maica stareţă (interviu în Formula AS): „Voiam să restaurăm icoana sfîntă, ceea ce ar fi însemnat să-i dăm jos îmbrăcămintea de argint. Nu ştiam dacă e bine ce facem sau nu, căci icoanele făcătoare de minuni nu se restaurează de obicei. M-am rugat cu credinţă aprinsă la Maica Domnului să-mi dea un semn. Am chemat specialişti şi am dus-o cu alai în atelierul de lucru. Şase oameni au purtat-o, în timp ce preotul şi noi ne rugam, cerînd semne cereşti, căci mi era frică să nu cumva să fie putredă şi să se năruiască, tocmai cînd îi vom scoate ferecătura de argint. Şi semnele au venit: în timp ce ne rugam, îmbrăcămintea de argint a început să se mişte şi atunci am ştiut că Maica Domnului ne iubeşte şi vrea să o dezbrăcăm.“

Antropologul Marlène Albert-Llorca a arătat ce viu rămîne azi cultul Fecioarelor miraculoase în Spania şi în sudul Franţei, cu ce emoţie îşi împlinesc serviciul „camerierele“ Fecioarei, care dezbracă statuia marială şi o înveşmîntează în noul costum de procesiune. „E un lucru teribil de înalt să o atingi, cînd tot anul i te rogi.“ Fără a fi părăsit de sacralitate, obiectul nud e „ca o păpuşă“, spun ele. Odată înveşmîntată şi împodobită, „este Ea“.

În ceea ce unora ne-ar putea părea evlavie uşor folclorică dăinuie un mod de comunicare a concretului cu trans-sensibilul. Privită cu atenţie la sens, nu la pitorescul ei, tratarea imaginilor miraculoase pune în relaţie un loc particular cu universalul ceresc, imediatul cu dincolo-de-lume, materialitatea unui obiect cu o maiestuoasă persoană spirituală. În ea transpare logica medierii între vizibile şi nevăzute. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.