O paralelă inegală

Publicat în Dilema Veche nr. 790 din 11-17 aprilie 2019
O paralelă inegală jpeg

Socrates (cu accent pe prima silabă) e incoturnabila figură fondatoare a filozofiei europene. Toți gînditorii anteriori sînt numiți pre-socratici. Aristofan l-a satirizat în comedia Norii. Xenofon a fost primul său biograf entuziast. S a spus, despre Platon, principalul său discipol, că l ar fi reinventat. Fapt este că Socrate începe să fie comparat cu Iisus Hristos încă din veacul al II-lea, în scrierile apologetului Iustin Martirul și Filozoful. Apărarea noii religii dinaintea cezarilor implica, legitimator, recuperarea acestui mare controversat. În cartea secundă din Viețile și doctrinele filozofilor iluștri, Diogene Laertios compilează numeroase anecdote: descoperim acolo un personaj policrom (retor, investitor, bufon, dar și militar, atlet, închinător la altarul delphic și cîte altele). Memoria lui generează literatură, artă (de la frescele Voronețului la… Rubens) și incitante polemici. Raționamentul more socratico, în nevăzuta luptă a rațiunii cu dai­mon-ul, revine sub pana lui Augustin, Montaigne sau Pascal și inspiră asemănarea cu Iisus Hristos în textele lui Rousseau, Hegel, Kierkegaard, Nietzsche și Bergson. Cît este de valabil topos-ul acestor vieți paralele? Platonizanții florentini ai Renașterii (Salutati, Ficino, Ferobanti, Poliziano) aveau convingerea că Socrate ne dăruiește o adumbratio Christi. Putem spune că similitudinile au frapat imaginația fiecărei epoci, atingînd climaxul în secolul al XIX-lea, odată cu ofensiva catolicismului contra-revoluționar. Majoritatea contemporanilor lui Chateaubriand reiau fără rezerve tradiția unei Confirmatio Christianorum per Socratica. Nu toți romanticii au răspuns astfel zeflemiștilor din veacul al XVIII-lea, în frunte cu Edward Gibbon, cel care persifla comparația Socrate-Hristos, notînd că primul nu „s-a văicărit“ în fața morții. Joseph de Maistre, bunăoară, opina – ca bun reacționar – că moartea lui Socrate nu face decît să expună imoralitatea Atenei precreștine (tot el îl socotea pe Platon plictisitor). Mai numeroși par să fie, trăgînd linie, autorii pentru care Socrate reprezintă un arhetip christic, un soi de profet păgîn al Logosului, însărcinat cu misiunea de a demonstra că tragicul conferă vieții un sens și de a ne aminti că oricine spune adevărul are de suferit.

Chiar dacă ignorăm această istorie intelectuală, vedem cu ușurință punctele comune. Nici unul nu a scris, preferînd să-și răspîndească învățătura prin viu grai (lăsăm deoparte enigmaticele semne pe care Hristos le trasează în țărînă, cînd ia apărarea femeii surprinse în adulter). Amîndoi celebrează imperativul nosce teipsum (cunoașterea de sine ca act de pietate față de Spirit). Amîndoi acceptă o condamnare capitală evident nedreaptă și denunță „sofistica“, respectiv „fariseismul“. Și contextele istorice par afine: Atena amenințată cu hegemonia spartană, după războiul peloponesiac, Palestina ocupată de romani. În plus, cei doi sînt acuzați că tulbură ordinea cetății, smintesc tineretul, destabilizează cutumele…

În pofida acestor suprapuneri, cred că analogia Socrate-Iisus Hristos nu are sens decît la scară simbolică. Primul nu are trăsături mesianice, nici o dublă natură, teandrică. Jerfta sa, ingestia voluntară și aproape serenă a unei doze de cucută, nu privește păcatul lumii, ci împăcarea cu soarta. Aș spune mai curînd că întreaga carieră a topos-ului discutat personalizează (prin alegorie) tema relației complementar-tensionate dintre Atena (ca sediu emblematic al elenismului politeist) și Ierusalim (ca sediu solomonic al revelației monoteiste). Creștinismul nu a tranșat niciodată raportul acestor două cetăți exemplare. A preluat moștenirea filozofică greco-romană (de la apologeți și cappadocieni pînă la Ioan Damaschinul și scolasticii apuseni) așa cum a închis, sub Justinian, Școala din Atena, a dărîmat templele (cînd nu le-a transformat în biserici), a cenzurat partea licențioasă și teologică a literaturii antice, încreștinînd – uneori artificial – dimensiunea ei spirituală. Dacă l-ar fi întîlnit, Socrate l-ar fi înțeles pe Iisus Hristos, dar nu i-ar fi devenit adept. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.