O notă savantă la o polemică excesivă - Cum tacet clamat

Publicat în Dilema Veche nr. 916 din 28 octombrie – 3 noiembrie 2021
O notă savantă la o polemică excesivă   Cum tacet clamat jpeg

Ultimele săptămîni au cunoscut o acumulare de atacuri împotriva patriarhului Daniel, fie pe cunoscutul subiect al Catedralei naționale, fie pe noul subiect al crizei sanitare. Dintre toate textele scrise îmi reține atenție cel al unui eminent cărturar, tocmai fiindcă îl stimez și m-a mirat să văd această reacție pasională. Ceea ce notez din această agitație publicistică este atmosfera care se degajă, de întărîtare a masei împotriva unui țap ispășitor. Textul colegului cărturar alunecă în această direcție, în măsura în care, invocînd alte erori fără legătură cu prezentul, îi reproșează patriarhului tăcerea pe tema crizei sanitare, fluturînd o posibilă responsabilitate.

Capătul de acuzație dezvoltat în text este de a nu fi reformat sau înnoit învățămîntul teologic din România fie din cauza lipsei de implicare, fie dimpotrivă, prin exces de control. Las la o parte contradicția și mă opresc puțin asupra acestei dileme a reformelor continue. După 1990, institutele teologice existente au fost integrate în universități, iar oriunde s-a înființat într-un oraș o universitate de stat nouă, s-a creat și o facultate de teologie. Astfel, învățămîntul teologic s-a desprins instituțional de înaltul cler, beneficiind de scutul autonomiei universitare. Un grup de cadre didactice, în parte clerici, uneori înrudiți între ei, au zburdat vesel pe cîmpiile libertății post-comuniste și s-au înmulțit malthusian în nou createle condiții. De la un fin la un cumătru sau un prieten vechi, lanțul slăbiciunilor a umplut academia teologică de persoane tot mai puțin calificate. La începutul anilor 2000, cancerul, cu origini în miasma ante-ʼ89, era deja format. Patriarhul Daniel a crezut că poate făuri un bisturiu din clericalizarea personalului didactic tocmai pentru a-l putea controla prin recursul la autoritatea spiritual-canonică. Ceea ce a ignorat patriarhul este faptul că un grup social într-o poziție bună în cadrul societății mai largi își va apăra privilegiile prin conformism, solidaritate de castă și birocratizare. Este lecția lui Max Weber. Singurul mod în care se putea opera cu radicalitatea cerută de colegul meu savant era de a nu mai hirotoni nici un absolvent de facultate de teologie. În curînd, declinul social al carierei ecleziastice va opera de la sine această reformă.

Mediul academic teologic este pînă la urmă numai o nișă profesională în sînul marii societăți românești, despre al cărei stat s-a spus recent că ar fi eșuat. Această societate românească semnalează de mult existența unei crize cu accente de război civil (mineriadele) prin emigrația masivă, prin valuri de proteste care produc schimbări de guverne, fără a fi însă și schimbări de regim, și apoi printr-un dezinteres accentuat pentru mecanismul democratic al participării cetățeanului la desemnarea conducerii statale. Nu e cazul să detaliez aici variile expresii sociale și umane ale acestei cize: deprofesionalizare, dezinteres, egolatrie, cinism și incompetență. Este suficient să observ că mediul clerical nu putea fi altfel, statistic vorbind, decît restul societății. Atacat și el de cancerul galopant al unei societăți în autodistrugere, clerul a rămas prins în logica mundană, în logica istorică a unei construcții naționale și, în mod particular, în logica acestei societăți românești contemporane, marcate de tensiunea degradării țesuturilor sociale organice (familie, sat, mahala, breaslă).

Soluția radicală ar fi fost despărțirea completă a Bisericii ortodoxe de statul român, după cum propunea Grupul de reflecție pentru înnoirea Bisericii încă de la începutul anilor ʼ90. Dar era posibilă o asemenea decizie? Ar fi putut spune episcopatul ortodox de la acea vreme că nu vor nici salarii, nici ajutoare de stat, nici subvenții de la primării, nici religie în școlile publice și cu atît mai puțin facultăți de teologie în universități, mulțumindu-se să-și ceară, cu infime șanse de a primi, proprietățile înapoi? La vremea respectivă, nici societatea nu ar fi înțeles o asemenea autolimitare. Ezitarea episcopatului între modelul simfoniei și modelul separării era produsă nu atît de eventuale slăbiciuni omenești, cît de faptul că osmoza completă dintre stat și Biserică (în mod fals denumită simfonie bizantină) este baza politică a națiunii române moderne așa cum au gîndit-o Alexandru-Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu și alți oameni politici ai vremii. Pentru episcopat și, mai larg, pentru tot clerul ortodox renunțarea la simfonie apărea aproape o erezie și în orice caz o trădare a națiunii. Dar „națiunea” s-a aruncat, în anii așa-numitei tranziții, în vîltoarea unor nebănuite transformări sociale, trăgînd după sine, legat cu un lănțuc de aur, și clerul ortodox.

Nu este exclus ca, în contextul primilor ani de tranziție, atît de îmbibați de violență și în care direcția de dezvoltare a societății românești nu era încă asigurată, opțiunea națională sau simfonică a clerului ortodox să fi jucat un rol în pacificarea graduală a societății, reconstruind legătura cu trecutul antebelic. Catedrala națională este o consecință a acestei reunificări a națiunii cu Biserica, de aceea nu poate fi privită ca un obiectiv exclusiv religios. Dar ceea ce se vedea deja în anii 2000 la firul ierbii era despărțirea dintre națiune și Biserică, avînd în vedere că noua clasă plutocratică a României era văzută ca abuzivă și sufocantă. Cuplarea clerului la angrenajul distribuției veniturilor naționale într-o Românie încă inechitabilă a adăugat la un anticlericalism propriu modernității o nuanță de revendicare socială. Astăzi despărțirea dintre cler și națiune se petrece la vîrful societății. Situația este consternantă și trăită tragic de către cler. Cu o bază socială în permanentă contracție (populație rurală, suburbii profesionale), clerul nu mai poate anima corpul social, nu mai poate imprima o mișcare în societate. Dimpotrivă, de la Creta încoace a apărut un creștinism contestatar al ierarhiei simfonice, care îi reproșează că în îmbrățișarea prea intimă cu statul a abandonat obiectivele proprii ale Bisericii, adică libertatea de credință și libertatea de conștiință (chemarea profetică a Bisericii). Acest nou grup social, în legătură cu centre monastice care au și ele un potențial destabilizator al ierarhiei, devine cu trecerea timpului mai important decît marea majoritate a ortodocșilor nominali, nepracticanți și, prin urmare, complet imuni la autoritatea canonică a episcopatului.

În logica acestei analize, este cu totul fals să ne imaginăm o legătură de cauzalitate între atitudinea unor straturi sociale față de criza sanitară și influența publică a episcopatului. De aceea socotesc reproșul confratelui meu filolog excesiv fiindcă cere patriarhului un angajament într-o cauză pe care nu o poate influența. Fenomenul românesc al respingerii vaccinului nu depinde decît în foarte mică măsură de o motivație religioasă. O înstrăinare totală între autorități și populație, cum s-a scris în ultimele zile, este mai degrabă cauza acestei prăbușiri a autorității statului împreună cu cea a clasei conducătoare. Cei care refuză vaccinul dintr-o motivație religioasă sînt foarte probabil dintre cei care resping și excesul simfonic al ierarhiei. Tocmai la ei orice apel la vaccinare nu ar produce decît o distanțare mai hotărîtă față de episcopat.

Tăcerea patriarhului este într-un fel o noutate. Obiectivul lui strategic numărul unu, Catedrala națională, depinde în mare parte de contribuția statului, deci interesul lui ar fi fost să răspundă la solicitarea statului de a se angaja într-o campanie pro-vaccinare, motivînd suplimentar administrația în susținerea financiară a proiectului Catedralei. Tăcînd, patriarhul reintră în rolul lui duhovnicesc, este atent la murmurul din Biserica vie și pune nevoia de libertate și de dreptate a acestor credincioși particulari (loiali și critici în același timp) mai presus de obiective mundane, cum ar fi terminarea Catedralei. El tace pe de-o parte pentru ei, dar tace în același timp pentru a denunța șantajul pe care îl exercită statul cerînd episcopatului să adere la obiectivele sale (sanitare sau de alt tip).

În plus, faptul că laicatul ortodox este scindat între pro- și antivaccinare face imposibilă o poziționare. Calitatea de părinte a patriarhului este cea care îl împiedică să se poziționeze partizan în raport cu fiii săi duhovnicești, chiar dacă ar avea o opinie privată fermă în această chestiune. Cum ar putea să se exprime autoritar față de cei care se simt marginalizați sau oprimați din cauza opțiunii lor într-o chestiune medicală? Și dacă ar fi pierduți pe pajiștile unei raționalități în declin general în întreaga omenire, antivacciniștii sau ezitanții sînt mai degrabă în rolul oii rătăcite, pe care Păstorul cel bun o caută lăsînd restul turmei în paza propriei ei raționalități. În general ai nevoie de curaj cînd te manifești împotriva curentului majoritar și mai ales autoritar. Curajul tăcerii răsunătoare, după cum vedem din criticile care i se aduc, îi redă patriarhului rolul de păstor al sufletelor, pe care în viziunea altora părea să-l fi delăsat de dragul unor ziduri de piatră.

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

Foto: adevarul.ro

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

tren cersetori pitesti foto primaria pitesti jpg
Tren cu 90 de cerșetori oprit de polițiști la Pitești. Jumătate dintre ei primesc ajutoare sociale
O amplă acțiune a polițiștilor împotriva unei rețele de cerșetorie a avut loc sâmbătă, 1 octombrie, la Gara Sud Pitești. Cerșetorii veneau constant la Pitești și își făceau veacul în centrul orașului și pe lângă mai multe biserici.
Stalp curent electricitate energie electrica FOTO Shutterstock
Vine o iarnă rece și secetoasă. Care sunt riscurile în aprovizionarea cu energie electrică
Iarna aceasta ar putea fi una mai rece pentru Europa, potrivit Agenției Europene de Prognoză Meteo lunile noiembrie și decembrie aruncând o perspectivă sumbră asupra întregului continent.
Sumudica2 jpg
Șumudică, dans oriental pe pista stadionului: Imagini prezentate de televiziunea saudită VIDEO
Marius Șumudică (51 de ani) are un stil inconfundabil, aproape la toate echipele sale.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.