O misiune bizantină la București
La 8 mai 1938 se deschidea la București Institutul Francez de Studii Bizantine, în imobilul din Christian Tell 18, care avea să devină unul dintre reperele europene pentru cercetarea istoriei Bizanțului. O echipă de augustinieni asumpționiști, condusă de părintele Vitalien Laurent și formată din Venance Grumel, Raymond Janin, Jean Gouillard, cărora li se va adăuga, pentru cîteva luni, în 1947, Jean Darrouzès, convinsese autoritățile catolice și pe cele române, cu sprijinul marilor istorici Gh. I. Brătianu și, decisiv, N. Iorga, pe atunci consilier regal, să se mute de pe malul asiatic al Bosforului, unde condițiile deveniseră impracticabile, la București, unde găseau mijloacele unui „apostolat intelectual imediat și fecund“. Aduceau cu ei o faimoasă bibliotecă, alcătuită cu multă trudă la Kadikoy (fostul Calcedon), și o deja prestigioasă revistă: Échos d’Orient.
Mediile academice și culturale românești au primit cu entuziasm acest transplant savant, de la Academia Română, care avea să-l aleagă pe V. Laurent membru de onoare, la Universitatea din București. Este suficient să parcurgem lista savanților care au ținut să fie prezenți sau să adreseze mesaje la inaugurare pentru a avea dimensiunea europeană a evenimentului. Bucureștii vor deveni pentru comunitatea asumpționiștilor locul consolidării profilului academic al misiunii lor și al unei dezvoltări cu totul remarcabile a cercetărilor de istorie bizantină. La București va apărea primul volum din colecția Institutului, Archives de l’Orient chrétien, aici se va pregăti al treilea volum din Regestes des Actes du Patriarcat de Constantinople, tot aici institutul va edita colecția numismatică bizantină a lui Constantin Orghidan; membrii săi vor susține conferințe, directorul Institutului va deveni colaborator al Institutului de istorie universală, iar mediile ortodoxe aveau să fie, cu mici excepții, receptive la activitatea acestor catolici pasionați de Bizanț.
Istoria asumpționiștilor francezi, cuprinzînd deceniul românesc ca o tranziție fecundă dinspre apostolatul legat de strategiile misionare ale Romei pontificale în Orient, la Kadikoy, dar și în Bulgaria sau la Ierusalim, spre studiul academic al surselor istoriei bizantine la Paris, după 1947, este retrasată amplu și riguros de un volum coeditat de Marie-Hélène Blanchet și Ionuț-Alexandru Tudorie: L’apport des Assomptionistes français aux études byzantines. Une approche critique, apărut la Paris, în 2017, în colecția Institutului, fondată la București. Cartea este o reușită exemplară, fruct al unui colocviu ținut în 2014, la Colegiul „Noua Europă“, grație cercetărilor recente despre deceniul bucureștean al Institutului Francez de Studii Bizantine desfășurate de cîțiva ani de istoricul și teologul Ionuț-Alexandru Tudorie, autor, printre altele, al unei foarte apreciate contribuții despre împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul. Volumul prezintă și evaluează critic evoluția acestei mici comunități în care „apostolii devin erudiți“, se apropie de Orientul creștin pentru a-l readuce la „matca“ romană și sfîrșesc prin a face din el obiect de studiu, restituindu-l astfel și celor care îi ignorau bogăția, memoria, moștenirea. Echipa părintelui Vitalien Laurent a putut, în condiții de multe ori vitrege, să refacă geografia și cronologia ecleziastică bizantină, să studieze sigilografia și numismatica, să reconstituie arhive și să aprofundeze ritualurile Bizanțului, să aducă la lumină legăturile dintre liturghie și artă, să editeze documente istorice și texte esențiale de teologie și spiritualitate.
Misiunea asumpționiștilor de la București a ilustrat un parcurs unic, în care vocația erudită și pasiunea intelectuală au înlocuit programatic o misiune apologetică și confesională. Coeditorii și coautorii volumului, G.-M. Croce, M. Cassin, A. Failler, D. Galadza, I. Jevtic, V. Kontouma, M.-H. Congourdeau, E. Mitsiou, P. Schreiner, V. Maladakis, V. Prigent, C. Morrisson, Ch. Gastgeber, evitînd, ca istorici, un panegiric, au oferit, de fapt, rațiunile profunde ale unui exercițiu de admirație. Ceea ce au prezentat ei este o moștenire inconturnabilă pentru noua generație de asumpționiști care clădește, din 2010, la Centrul „Sfinții Petru și Andrei“, un generos dialog fratern pe un astfel de soclu.
Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română).
