O altfel de privire

Publicat în Dilema Veche nr. 654 din 1-7 septembrie 2016
O altfel de privire jpeg

„E mai bine să-ţi cauţi bunurile furate ori să cauţi Sinele?“, îi întreabă Buddha pe nişte tineri care urmăreau o hoaţă. Merită să-ţi pui centrul de greutate în secundar, în exterioritate? Ori să-ţi muţi atenţia către propriul sine, unde – mai adînc decît el – vei da de urma Sinelui divin? Tradiţiile spirituale au în vedere o interioritate umană atît de adîncă încît străbate de „cealaltă parte a cerului“, comunică cu transcendentul, îi primeşte suflul. „Scufundă-te în tine… şi vei afla acolo trepte pe care vei putea să urci“, îndeamnă un părinte contemplativ din secolul al VII-lea, Isaac Sirul. A învăţa să te întorci spre tine însuţi, iar acolo să înaintezi dincolo de carenţele şi limitele tale la întîlnirea cu Celălalt, „mai lăuntric în tine decît eşti tu însuţi“, potrivit lui Augustin – iată o mare temă a religiilor, ca şi a filozofiei vechi, una dintre problemele lor capitale. Ei îi dau roată, în jurul ei acumulează experienţă vie, îndrumare, efort, discernămînt.

Cum cauţi Împărăţia lui Dumnezeu despre care Christos a spus că „este înăuntrul vostru“? E nevoie, spun învăţăturile spirituale, de disciplina atenţiei, de antrenament (askesis) şi exerciţiu meditativ (melete) pentru a intra în sinele profund, pentru a te menţine în dinamica lui. E nevoie de o schimbare de perspectivă.

Un prim pas, pregătitor, ar fi să iei act de măsura în care exterioritatea ne defineşte chipul curent. Aceptăm îndeobşte să fim construiţi în mare parte din afara noastră, să fim determinaţi de datul socio-cultural înconjurător. Să fim trăiţi şi să fim gîndiţi de mersul colectiv al veacului. Ne potrivim pasul – mai cu voie ori siliţi – după marşul general. Acum, de pildă, scăpaţi de ştanţa totalitară care ne prefabrica existenţele, tot din exterior lăsăm în mare parte să ni se umple viaţa, cu o materie, ce-i drept, mai colorată. Consumăm, fără a ne uita prea atent la calitate, produse mediatice, comerciale, ideologice. O mare plasticitate periferică înconjoară, în noi, miezul rar frecventat, greu accesibil, aproape ignorat, al propriei persoane, unde unicitatea ei poate întîlni cealaltă Unicitate.

Dar condiţia umană însăşi e împovărată de exterioritate. În fond, omul nu poate privi natura, stelele şi fiinţele decît din afara lor şi în afara lui. Ne aflăm, în termenii lui Martin Buber, în lumea instituită de raportul „eu-ceva“, „eu-lucru“. Nu face parte această trăsătură din condiţia adumbrită a umanului? Izgonirea din paradis spune pierderea intimităţii cu realul suprem. Ne spune că omul a pierdut – ori şi-a anemiat – capacitatea „naturală“ de a sesiza lucrurile dinspre Creatorul lor. Nu le mai poate numi potrivit intenţiei care le-a plăsmuit. Nu le mai percepe dinlăuntrul lor şi înlăuntrul lui. A părăsit firescul interiorităţii. Cînd păşeşte dincolo de poarta Grădinii, omul se află în surghiun pe suprafaţa lucrurilor. În relaţiile cu semenii, ca şi în cunoaştere, trebuie să pornească de la faţa/aparenţa lucrurilor. Judecă pe baza „fenomenelor“. S-a resemnat să ordoneze realul după văzutele fără densitatea nevăzutelor. În „această lume“, spunea Nikolai Berdiaev, „soarele străluceşte din afară“. Soarele nu manifestă un principiu interior, nici un principiu transcendent. Nu ne pune în legătură cu o dimensiune verticală a realului, a cărei strălucire ascunsă să se reflecte pe faţa lucrurilor.

Dacă în om se trezeşte ochiul critic faţă de lumea-suprafaţă, dacă se simte strîmtorat, sufocat de platitudinea ei, atunci în el se poate stîrni – prin reacţie – conştiinţa dimensiunii verticale a persoanei. Perspectiva se răsuceşte. Începi să sesizezi straturi ale fiinţei tale pe care conştiinţa curentă, cea care lunecă pe pojghiţa lucrurilor fizice şi psihice, nu le percepe. Pătrunzînd în propriul om lăuntric, dai de zone mai autentice ale fiinţei tale, nedeterminate de periferii. Te descoperi ireductibil la un altceva provenit din lumea exteriorităţii. Şi cu cît străbaţi mai adînc, presimţi că eşti înrădăcinat într-un principiu de dincolo de tine, care te face să participi, măcar virtual, la universalul lui.

Sfîntul priveşte lumea pornind din interior, spunea Gustave Thibon, un filozof plin de prospeţime. Putem înţelege de ce. Cel care tinde spre Polul transcendent, sfîntul fiind emblema acestei convergenţe, întoarce spre lume o privire din aceeaşi direcţie ca aceea a privirii divine. Darul clarviziunii, cu care hagio­grafia îl înzestrează adesea, indică această schimbare de perspectivă. Pentru noi, oameni comuni, văzul prin lăuntru e fulgurant, ţine de condiţii privilegiate.

De ce ne par miraculoase, de pildă, o mare iubire sau prietenie? Pentru că întîlnirea are loc atunci pe niveluri adînci ale celor două fiinţe, inaccesibile relaţiilor şi conştiinţei periferice. Întîlnirea poate trezi sau intensifica în fiecare dintre cei doi „segmente“ ale dimensiunii verticale. Fiecare îşi percepe mai viu, mai limpede propria singularitate. Şi comunică – miraculos, în regimul interiorităţii – cu singularitatea celuilalt. Cele două unicităţi sînt exaltate de întîlnirea care le uneşte.

În asemenea momente, realul își schimbă regimul. Iese de sub povara exteriorităţii, se transformă în manifestare. Suprafaţa făpturilor devine iradiere a miezului lor. Lumea apare mai vie şi mai misterioasă. Te afli în spaţiul multidimensional al interiorităţilor, străbătut de corespondenţe între diferitele niveluri ale realului, unde opacitatea şi-a slăbit puterea. Presimţi existenţe animate de un Suflu unic, posibilităţi de creştere care te scot din rama superficială a individualului. Ieşi din varianta de lume instituită de raportul „eu-ceva“, „eu-lucru“, un eu legat, el însuşi, de sfera obiectului. Te afli în lumea lui „eu-tu“, a relaţiei dialogale, vii, potrivit lui Buber, în care fiinţa umană e implicată în întregul ei. „De îndată ce în­tîlnim un tu“, spune şi Berdiaev, „lumea obiectivată se stinge şi lumea existenţei ni se revelează.“ „Lumea existenţei“ nu înseamnă o variantă a realului care exclude vizibilele, care se retrage în fragile inefabile, în fantezii evazioniste. E o lume plină de substanţă şi rigoare, dar în care curentul se inversează: posibilităţile ei se desfăşoară dinăuntru, iar sensibilele, ca şi actul uman, au mai multă densitate, mai mult sens fiindcă sînt manifestare a unor niveluri mai tari de realitate. E un alt regim al fiinţei. E lumea interiorităţii iradiante.

În ascunsul acestei lumi, omul e atras de marele Tu, oglindit în străfundul fiecărei persoane, al tuturor interiorităţilor. Cînd sufletul se riscă în propria adîncime, după transcendenţa Lui tînjeşte. Potrivit tradiţiilor spirituale, persoana umană e calibrată pentru întîlnirea cu El şi nimic altceva n-o poate sătura cu adevărat. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

femeie inele de aur mana bijuterii shutterstock 1966151602 jpg
Zodiile care nu trebuie să poarte aur sub nicio formă. Cum alungi ghinionul adus de bijuterii
Deși este unul dintre cele mai iubite metale prețioase, poartă ghinion. Un astrolog celebru spune de ce nu e bine să purtăm aur. Totodată, există și un ritual simplu prin care se alungă spiritele rele.
cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.
Multe localități din Siberia nu au căldură FOTO SHUTTERSTOCK
Rușii din Siberia îngheață în case: „Ucraina supraviețuiește fără încălzire, iar aici, în Hakasia, viața este îngrozitor de grea”
Rușii din regiunile cele mai izolate ale Rusiei sunt lăsați să înghețe, în timp ce președintele țării Vladimir Putin cheltuiește zeci de miliarde de dolari purtând un război de cucerire în Ucraina.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.