Nașterea vămilor văzduhului

Publicat în Dilema Veche nr. 825 din 12–18 decembrie 2019
Nașterea vămilor văzduhului jpeg

Parafrazînd titlul celebrei lucrări a lui Jacques Le Goff, constat că originile și modul de propagare a „vămilor văzduhului“ nu au făcut încă obiectul unei cercetări de aceeași amploare. În dezbaterea despre vămile văzduhului, care continuă și azi, Viața Sfîntului Vasile cel Nou (secolul X) este permanent invocată ca o piesă majoră a dosarului. Vămile văzduhului fac parte din ansamblul de credințe despre viața de după moarte, iar în mod particular privitor la destinul sufletului imediat după moarte și pînă la învierea cea de obște. Fragmentul acesta se numește, în vocabularul teologiei istorice, „mica eshatologie“ sau „judecata particulară“. Este vorba de pronunțarea unei instanțe de judecată asupra sufletului despărțit de trup și, prin urmare, desemnarea unui loc sau a unei forme de existență provizorie de pînă la Judecata de Apoi. Vorbim generic de o instanță de judecată, pentru că aceasta poate fi identificată fie nemijlocit cu Iisus Hristos, căruia I s‑a dat „toată judecata“ (Ioan 5, 22), fie cu vameșii spațiilor intermediare, care exercită această putere de judecată în virtutea legăturii care s-a realizat încă în timpul vieții între duhurile necurate și sufletul celui decedat. Altfel spus, duhurile întunecate și-au achiziționat acele suflete și le reclamă acum ca pe o proprietate. Textele care ne înfățișează vămile văzduhului spun că, imediat după moarte, sufletul trece printr‑un proces de anamneză foarte detaliat sub forma unui interogatoriu condus de demoni specializați în diferite tentații sau patimi și care îl confruntă pe decedat cu instrumentul unei arhive amănunțite și incontestabile a tuturor crimelor, păcatelor, neregulilor sau abaterilor de la disciplina duhovnicească laică sau monahală. Caracterul incontestabil al probelor vine din faptul că fapta se înfățișează pîrîtului nu ca o acuzație exterioară, care poate fi respinsă, ci ca o dezvăluire interioară, în conștiință, a realității și consecințelor faptei.

Acest interogatoriu se împarte într-un număr variabil de stațiuni, adică birouri vamale instalate în văzduhul noetic, iar fiecare suflet trece mai ușor sau mai greu prin fiecare dintre ele în funcție de felul în care și-a trăit viața pe pămînt, dar mai ales în funcție de felul în care s-a pregătit pentru moarte, adică dacă a parcurs taina spovedaniei și a pocăinței. Interesul textului de față constă și în faptul că prezintă varianta cea mai completă a unei viziuni a vămilor văzduhului prin prisma mărturiei pe care i-o dă sufletul decedatei Teodora, slujnică în casa în care își găsise adăpost și Sf. Vasile. Fragmentul vizionar privitor la vămile văzduhului a fost foarte repede detașat de textul hagiografic și a circulat separat furnizînd temeiul unei dezvoltări tîrzii pe care o regăsim și în predicile populare ale lui Nicodim Măndiță. Textul integral din Viața Sf. Vasile cel Nou arată un număr de douăzeci și una de vămi.

Numărul vămilor are, de fapt, rolul de taxinomie a păcatelor, iar această taxinomie variază în funcție de statutul social al persoanei din care a plecat sufletul. Tocmai cazul slujinicei Teodora ne dă măsura în care vămile văzduhului constituie un imaginar social. Acele vămi, categorii de păcate, care nu îi erau accesibile din cauza condiției ei servile, cămătărie, plictiseală, mîndrie, magie, le trece Teodora fără să se oprească prin ele. Observație complementară, personalitatea formată în contextul social al individului îl acompaniază în lumea de dincolo. Pentru fiecare suflet în parte numărul vămilor se adaptează la ceea ce a fost viața sa și, pe cale de consecință, fiecare text despre vămi se adaptează la un mediu social al redactorului și al cititorilor/ascultătorilor presupuși.

Este o întrebare care îi preocupă totuși pe istorici: sînt vămile văzduhului databile istoric, deci produsul unui context? Tendințele cercetării istorice sînt divergente. Pentru G. Bartelink, tradiția este veche și bogată, pentru D. Krausmuller, dimpotrivă, este tîrzie și inconsistentă. Depinde, de fapt, de ceea ce căutăm. Dacă ne interesează o descriere amănunțită a stațiunilor vamale, fie și variabile ca număr, cu o mică scenetă implicînd demoni înfricoșători, un suflet îngrozit și îngeri mai timorați sau mai îndrăzneți în funcție de performanța terestră a sufletului, nu o vom găsi decît în puține texte databile din primul mileniu creștin, dintre care trecerea prin vămi a bătrînei slujnice Teodora este cel mai complet și impresionant. Înainte de mărturia Teodorei din Viața Sf. Vasile cel Nou, putem citi o descriere mai succintă a vămilor într-o omilie atribuită Sf. Chiril al Alexandriei, dar aici critica textuală ne arată că atribuirea s-a făcut tîrziu și că este vorba de un text care nu putea fi compus mai devreme de secolul al VII-lea. În același secol a fost scrisă Viața Sf. Ioan cel Milostiv de către Leontie din Neapolis (Cipru), în care iarăși apar menționate vămile văzduhului cu trimitere la omiliile Sfîntului Simeon Stîlpnicul din Muntele Minunat, care a trăit în secolul al VI-lea. Cuvîntul XXII al acestuia descrie faptul că, în drumul său spre înaltul cerului, sufletul omului este cercetat de demoni judecători și că fiecare păcat își are cîte un demon iscoditor. Dar tot din acest Cuvînt aflăm și că există suflete care sînt escortate de îngeri direct în ceruri, numai că numărul acestora din urmă a scăzut alarmant. Prin aceste referințe putem constata că viziunea vămilor era pe deplin formată deja din secolul al VI-lea cel tîrziu.

În schimb, dacă ne mulțumim să căutăm termeni precum vameș pentru un duh necurat, a vămui pentru acțiunea lor împotriva sufletelor sau vamă pentru un loc de trecere spre lumea de dincolo, atunci vom găsi evidențe din secolul al IV-lea, în Viața Sf. Antonie scrisă de Sf. Athanasie al Alexandriei, în care cuviosul Antonie vede un duh necurat care vînează sufletele care se urcă la ceruri, și chiar din secolele II-III, în Faptele Sf. Apostol Toma (compuse în limba siriacă), în care Apostolul se roagă înaintea morții sale ca vameșii să nu găsească nimic de vămuit de la sufletul său, sau în cîteva scrieri ale lui Origen. Demonii desemnați de Origen ca vameși sau vămuitori ai sufletelor se referă la dreptul achiziționat de Satana în rai de a lua în posesie sufletul lui Adam (temă pe care o regăsim ulterior ca zapis al lui Adam), dar și la referința din Ioan (14, 30), în care Hristos spune că stăpînitorul acestei lumi nu are nimic în El. Duhurile slujitoare ale stăpînitorului acestei lumi, care stau de veghe la granițele universului nostru (kosmos), cer de la sufletele care vor să traverseze granițele acestei lumi ceea ce este al lor. Imaginea aceasta a unui prim cerc spiritual care circumscrie creația materială reiese și din Epistola către Efeseni a Sf. Pavel în care este vorba de „stăpînitorul puterii văzduhului“ (Ef. 2, 2).

Din foarte rapida trecere în revistă a temei rezultă imaginea unei construcții treptate pornind din mai multe perspective. Pare evidentă ca sursă inițială imaginea negativă a vameșului sau perceptorului, cel care adună de la oameni pentru diferiții stăpînitori lumești, om al puterii și care își exercită cu putere sau chiar cu violență autoritatea. Vameșul este prototip al păcătosului în textele evanghelice. Valoarea lui ca imagine a pocăinței (Matei, Zaheu) vine tocmai din poziția extremă de antagonist al Împărăției lui Dumnezeu, întrucît e în slujba stăpînitorilor lumești. Ideea o regăsim tot la Origen.

A doua sursă de inspirație a viziunii vămilor este structura graduală a universului spiritual. Fie că vorbim de ceruri, cete îngerești, sfere concentrice, între divinitatea creatoare și creație se află un spațiu intermediar, descris în mai multe etape de inițiere. Traversarea acestui spațiu presupune un contact cu străjerii, stăpînitorii, arhonții sau vameșii care păzesc pragurile. Viziunea aceasta se regăsește în toate religiile inițiatice și de mistere din antichitate și este greu de indicat o filiație. Fapt este că nici spiritualitatea iudeo-creștină nu este lipsită de această viziune și este inconsistent a căuta influențe gnostice în această privință. Ideea unei progresii în cunoaștere, inclusiv cea spirituală, care necesită etape și contexte succesiv tot mai complexe, derivă din experiența comună a omenirii. Culoarea și intenția duhurilor care străjuiesc trecerile aparține contextului religios, dar și social al autorului. O concluzie parțială ar fi că vămile văzduhului sînt o imagine răsturnată a ierarhiilor angelice.

 Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Secretele şi costurile unei case ecologice din paie. Este ca pe vremea bunicilor şi are consum de garsonieră
O familie din Botoşani îşi construieşte propria casă eco, din lut şi baloţi de paie, după modelul locuinţelor ţărăneşti de acum un secol. Avantajele sunt nenumărate, spune bărbatul, inclusiv costurile la utilităţi fiind comparabile cu cele ale unei garsoniere.
image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.