Muzica lacrimilor. Bach

Publicat în Dilema Veche nr. 955 din 28 iulie – 3 august 2022
image

Bach compune Matthäus-Passion după un libret de Christian Friedrich Henrici (Picander) pentru ciclul pascal din 1725 al Bisericii Sfîntul Toma din Leipzig. Prima audiție a avut însă loc, ne spune dirijorul John Eliot Gardiner, doi ani mai tîrziu, deși ea fusese minuțios pregătită anterior printr-o serie de cantate cu tematică și structură asemănătoare. O astfel de pregătire era necesară din mai multe motive.

Primul este acela că, după cum arată Gardiner în Bach. Music in the Castle of Heaven (2013), între Johannes-Passion (1724) și Matthäus-Passion există o importantă diferență componistică: unitatea ritmică și arhitectonică mult mai solidă a celei din urmă, prin modul în care recitativul evanghelic este pregătit și susținut de ariile contemplative, de „comentariul“ din ariosi și de răspunsul coral, astfel încît ascultătorul participă acum mai intens la tensiunea dintre evenimentul biblic și imensa lui încărcătură dramatică. O astfel de participare avea nevoie de un exercițiu propedeutic.

În al doilea rînd, teologia din Matthäus-Passion este și ea diferită de cea din Johannes-Passion. În ultimul caz, Patimile sînt citite și reprezentate din punctul de vedere al maiestății christice și al Învierii care va înroura lumea în cea de-a treia zi. În primul caz, suferința Mîntuitorului este neinterpretabilă, absolută, finală și apăsătoare. Această diferență este discutată pe larg de Hans Blumenberg în Matthäus-passion (1988), care compară scena morții lui Iisus din cele două compoziții și insistă asupra diferenței dintre strigătul sfîșietor din Evanghelia după Matei („Eli, Eli, lama sabahtani!“) și speculativul „Săvîrșitu-s-a!“ din Evanghelia după Ioan. Muzica lui Bach trebuie să vorbească, în Matthäus-Passion, despre scandalul suferinței divine nerăscumpărate și despre felul de a fi al lumii care suportă un astfel de eveniment cum este cel al morții pe Cruce.

În mod corelativ, mai spune Blumenberg, ascultătorul ideal este cel care suportă tensiunea paradoxului fără a o dizolva în narațiune sau explicație teologică: este cel care absoarbe viziunea Patimilor în ireductibilitatea lor, pe care doar arta (muzica, în acest caz) o poate articula. Muzica poate da glas lacrimilor în felul în care teologia nu o poate face. Blumenberg amintește spre finalul cărții un vechi text apocrif în care îngerul îl conduce pe Sfîntul Pavel în infern. Văzînd soarta celor căzuți, apostolul izbucnește în plîns. Îngerul îi dă replica: „De ce plîngi? Crezi oare că ești mai milostiv decît Domnul?“ (trad. mea, după textul lui Blumenberg). Teologii ar ține, evident, partea îngerului. Bach stă, prin Matthäus-Passion, alături de Pavel și nu face altceva decît să dea plînsului un ecou.

Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului. Procedeele componistice, tonalitatea aleasă, timbrul instrumentelor și maniera de suprapunere a vocilor au rolul de a articula ecoul acestei cutremurări. Gardiner dă cîteva exemple. Unul ar fi acela în care vioara solo împresoară aria, pentru a „depersonaliza“ căința lui Petru din Erbarme dich, a o „universaliza“, dar și pentru a o colora în nuanțele unei „delicateți inefabile“. Altul ar fi alegerea „neobișnuită“ a instrumentelor mai grave din familia oboiului, cum este oboiul d’amore și apoi oboiul da caccia sau felul în care, arată Gardiner, cele două coruri și cele două orchestre își răspund, potențîndu-se sau atenuîndu-se reciproc. Dar cel mai spectaculos exemplu dat tot de Gardiner este unul vizual, Matthäus-Passion devenind astfel o re-creare totală, absolută a dramei christice: „Impactul vizual al arcușurilor care lovesc corzile cîntărește greu în evocarea schingiuirii lui Iisus pe care o realizează Bach, trezind în minte amintirea tabloului lui Caravaggio Flagelarea lui Hristos (Napoli, 1607), în care mușchii soldaților se încordează în efortul de a-l lega pe Mîntuitor de un stîlp“ (trad. mea).

Bach îl pune pe ascultător în fața unei sarcini imense: aceea de a participa la incomprehensibilitatea suferinței divine. Și probabil una dintre căile prin care o astfel de participare este posibilă e tocmai aceea de a refuza o percepție afectivă a muzicii sale. Cu siguranță, istoria muzicii reține teoria afectelor (Affektenlehre) care se formulează în Baroc și care ar putea îndreptăți o astfel de receptare. Însă Bach se sustrage unei aplicări stricte a teoriei. Întîi de toate, un principiu al acestei teorii este acela de a exprima, într-o unitate dată de timp, un singur afect. Or, arată Gardiner, în Matthäus-Passion împletirea vocilor și a instrumentelor are tocmai rolul de a depăși această unilateralitate: căința aflată sub semnul delicateții din Erbarme dich, vina apăsătoare însoțită de speranță din coralul inițial sînt mai mult decît simple sentimente sau dispoziții afective: ele devin experiențe spirituale, aflate la întîlnirea dintre o interpelare divină infinită și neputința unui răspuns din partea creației. Stau sub semnul tainei, pe care muzica o traduce într-o sfîșiere nevindecabilă. Cu greu ar putea oferi o cheie pentru înțelegerea lui Bach o observație precum aceasta a capelmaistrului contemporan lui, Johann Mattheson: „Un scriitor pe care l-am amintit deja (François de La Mothe Le Vayer) ne oferă o explicație bună pentru faptul că oamenii preferă o muzică tristă unei muzici fericite, anume aceea că aproape toți oamenii sînt nefericiți!(Der vollkommene Capellmeister, I.3, 66).

Tristețea lui Bach nu este explicabilă prin mecanismele acestei lumi (cum ar putea sugera Mattheson), pentru că ea își are originea dincolo de ea, în însăși suferința divină. Lacrimile invocate la început de corul din Matthäus-Passion („Kommt, ihr Töchter, helft mir klagen!“) sînt lacrimi care își au izvorul în Cer. Dumnezeu și omul plîng împreună în această muzică, iar compozitorul plîngea și el scriind-o, după cum citim în strania carte apocrifă The Little Chronicle of Anna Magdalena Bach (1925). La rîndul ei, soția izbucnește în plîns și continuă mărturisirea: „Aș fi voit să mă apropii de el, să-i cuprind umerii, dar nu m-am încumetat să o fac“.

Cînd Matthäus-Passion se sfîrșește, revenirea în lume seamănă cu o incursiune într-o băcănie. Nimic nu pare a mai fi relevant, odată ce lacrimile christice s-au retras din orizontul auditiv al ascultătorului. Lumea care, în muzică, se cutremura recunoscînd în mijlocul ei suferința infinită devine brusc banală și fără noimă. Nu o mai salvează, poate, decît o ploaie de noiembrie sau o disperare precum cea a lui Cioran, cel mai subtil ascultător al lui Bach, cel care, în Lacrimi și sfinți, scrie: „În Bach nu există sentimente, ci numai lumea și Dumnezeu legați printr-o scară de lacrimi, pe care urcă alte lacrimi“.

Ioan Alexandru Tofan este prof. univ. dr. la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Foto: Johann Sebastian Bach (wikimedia commons)

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Ziua 55 a războiului Ucraina - Rusia Bucha FOTO Gettyimages
„Sunt civili, la dracu'!”: apelurile telefonice interceptate dezvăluie mărturisiri făcute de soldații ruși
Un soldat rus a făcut o mărturisire uluitoare în timpul unei conversații telefonice înregistrate cu iubita sa.
balena cu cocoasa islanda foto shutterstock
Imagini spectaculoase de la o luptă dintre orci ucigașe și balene cu cocoasă. Unde s-a petrecut confruntarea VIDEO
Imagini spectaculoase au fost date publicității de cercetătorii americani, de la confruntare dintre mai multe orci ucigașe și balene cu cocoașă. Astfel de lupte sunt suprinse destul de rar.
maisni vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
Înmatriculările de maşini second-hand îşi continuă declinul. Ce autoturisme preferă românii
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în septembrie 2022 cu 33.38% față de septembrie 2021, atingând un volum de 11.927 unități, arată datele publicate, luni, de ACAROM.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia