Mitul Luminii şi Întunericului

Kurt Rudolph a definit dualismul gnostic drept "anti-cosmic", în sensul că teologia gnostică include o evaluare negativă neechivocă a lumii create şi a Creatorului ei, Demiurgul cel Rău, deosebit în mod radical de Dumnezeul cel Bun, Dumnezeu Îndepărtat, Necunoscut, sau Dumnezeu Ocultat, deşi paradoxal atotputernic în ierarhia teocraţiei dualiste. Din această perspectivă, cosmosul geocentric, inferior celui de-al nouălea cer - în care se află spaţiul paradiziac, dincolo de care începe Împărăţia lui Dumnezeu -, este identificat drept o împărăţie a răului şi a întunericului, iar materia devine, în urma căderii adamice-angelice, un receptacul al răului (Cf. Kurt Rudolph, Gnosis. The Nature and History of Gnosticism, San Francisco, Harper San Francisco, 1984, p. 60). În clasificarea sa, Hans Jonas a diferenţiat sistemele gnostice de tip "sirian-egiptean" (Biblioteca de la Nag Hammadi) de sistemele gnostice de tip "iranian" (maniheism, mandeism). În cadrul primului tip, originea răului şi a puterilor întunericului se află în punctul culminant al unui proces de cădere sau involuţie ontologică, de la nivelul Divinităţii Primordiale, Supreme, la nivelul materiei, iniţial în interiorul sferei divinităţii (Pleroma, "Plenitudine"), ulterior dincolo de limita ei (horos), în spaţiul nou, deschis, al cosmosului geocentric, alcătuit din cele opt sfere celeste (Cf. Herbert Leisegang, La Gnose, Paris: Payot, 1971, pp. 168-173; Rudolph, Gnosis, pp. 67-70). Divinitatea Primordială, care Se comunică prin procesul emanaţionist-ontologic, este ipostaziată fie ca Divinitate Masculină - Propator -, fie ca Divinitate Feminină - Barbelo (Cf. Leisegang, La Gnose, pp. 55-83. De asemenea, Saran Alexandrian, Histoire de la philosophie occulte, Paris: Seghers, 1983, pp. 25-97; Cf. Hans Jonas, Gnosis und spätantiker Geist, I-II, Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht, 1954-1966, I, pp. 33-37, p. 96, pp. 123-127). În cadrul celui de-al doilea tip, Principiul Binelui şi Principiul Răului coexistă din momentul începutului universului, configurează două spaţii caracterizate prin dinamica unui antagonism mitologic, despărţite de un sistem de limite şi excluziuni reciproce, fixate de voinţa divină: Împărăţia Luminii şi Împărăţia Întunericului. La nivelul Divinităţii Primordiale ("Tatăl Măreţiei") se declanşează criza pre-cosmogonică a intruziunii Întunericului în Lumină, contracarată prin manifestarea labirintului ontologic al chemării întru fiinţă a principiului feminin ("Mama Vieţii") şi a principiului masculin ("Omul Primordial", Ohrmazd). Principiul masculin, ipostaziat ca "mit Anthropos", determină continuarea involutivă a ontologiei de ordin divin prin ontologia de ordin cosmic-uman, atunci cînd Omul Primordial înfruntă puterile întunericului, din porunca Regelui Luminii. Clasificarea realizată de Kurt Rudolph nu poate fi învestită decît cu valoare experimentală, deoarece sistemele de teologie gnostică incluse în tipul "iranian" şi în tipul "sirian-egiptean" sînt reductibile la o logică mitologică-narativă comună: involuţia ontologică de la nivelul Divinităţii Primordiale la nivelul cosmic-uman, ipostazierea masculină-feminină a Divinităţii Primordiale, dihotomia bine/lumină - rău/întuneric, căderea prototipului celest al naturii umane (Omul Primordial) şi căderea naturii umane înseşi (Adam) din sfera binelui/luminii în sfera răului/întunericului, continuitatea substanţială-ontologică, după cădere, dintre Divinitatea Primordială şi sufletul omului, strategia de mîntuire a sufletului omului şi a tuturor particulelor de lumină căzute în împărăţia materiei, răului, întunericului, prin trimiterea unui Mîntuitor de Lumină (Ohrmazd, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Luminii, salvator salvatus) din partea Divinităţii Primordiale, purtător al cunoaşterii mîntuitoare (gnosis) sau întrupare a înţelegerii salvatoare (Nous). Mitul sirian-egiptean şi mitul iranian sînt reductibile la o schemă logică-narativă comună, reprezintă, de fapt, două versiuni ale aceluiaşi Mare Mit întemeietor, care elucidează problemele centrale ale teogoniei-teologiei, cosmogoniei-cosmologiei şi antropogoniei-antropologiei gnostice, originea răului şi desfăşurarea istoriei salvării, deznodămîntul apocaliptic: echilibrul desăvîrşit al Divinităţii Primordiale, Tatăl Divin (Propator, "Tatăl Măreţiei"), în Împărăţia Binelui şi Luminii; acţiunea de proiectare ontologică, în afara Tatălui Divin, a Mamei Divine (Barbelo, "Mama Vieţii"); acţiunea de proiectare ontologică, în afara Tatălui Divin, a eonilor binelui ("perechi" de eoni masculini şi feminini), a sferei divinităţii (Pleroma, Puteri ale Luminii, îngeri ai binelui); preexistenţa sau venirea accidentală în fiinţă (mişcarea haotică a lui Barbelo, desfrîul Sophiei) a Principiului Răului (Yaldabaoth, "Monarhul Întunericului", "Demiurgul cel Rău"), exercitarea autorităţii sale tiranice în Împărăţia Răului şi Întunericului; acţiunea de proiectare ontologică, în afara Principiului Răului, a eonilor răului, a ierarhiei răului (arhonţi, îngeri ai răului), a cosmosului (Ogdoada); căderea Luminii în Întuneric, intruziunea sau invazia Întunericului în Lumină; Războiul dintre Lumină şi Întuneric, pentru eliberarea Luminii închise în Întuneric, pentru salvarea Omului Primordial şi a sufletelor omeneşti; deplasarea descendentă a Omului Primordial, la comanda avangardei Luminii; interludiul de sexualitate demonică; facerea lui Adam după Prototipul Divin al Omului Primordial, prin amestecul "clar-obscur", tragic, dintre Lumină şi Întuneric; naşterea părinţilor familiei omeneşti (Adam, Eva) din fiinţe demonice în care este întemniţată lumina; coborîrea Mesagerului Mesianic (Iisus Hristos, în sistemele gnostice-creştine, care conţin, adeseori, o versiune docetistă a crucificării; Fiul Măreţiei sau Fiul Luminii, salvator salvatus, în sistemele gnostice pre-creştine sau necreştine); triumful Puterilor Luminii asupra Puterilor Întunericului: salvarea Omului Primordial, a lui Adam şi a sufletelor omeneşti pe calea ascendentă a luminii pure, prin trezire din "somn", anamneză şi gnosis; despărţirea apocaliptică, pentru eternitate, a Împărăţiei Binelui şi Luminii de Împărăţia Răului şi Întunericului, damnarea veşnică a Principiului Răului. Încercarea de a soluţiona sistemul de ecuaţii hermeneutice propus de gnosticism în domeniul istoriei ideilor religioase îndreptăţeşte abordarea universului spiritual gnostic în calitate de spaţiu religios sincretic, constituit la confluenţa spaţiului religios egiptean, spaţiului religios biblic-evanghelic şi spaţiului religios zoroastrian-zurvanit, pe fundalul spaţiului religios helenistic (Rudolph, Gnosis, pp. 275-294; Leisegang, La Gnose, pp. 10-52; Henri-Charles Puech, En qu