„Maniheism“

Publicat în Dilema Veche nr. 786 din 14-20 martie 2019
„Maniheism“ jpeg

Cînd dăm de o gîndire care împarte, scurt, lucrurile în alb şi negru, spunem că e „maniheistă“. Cînd dăm de o concepţie care distribuie, atotştiutoare, oamenii în „buni“ şi „răi“, tratîndu-i în consecinţă, o numim la fel. Termenul e peiorativ. Indică simplismul, nerealist, al judecăţii, în măsura în care ea mai poate fi numită judecată. Cînd o persoană, un grup, o ideologie rostuiesc aşa de perfect lumea în două tabere, fiecare dintre ele omogenă, gîndirea aţipeşte în aşternuturile siguranţei. Nu mai e solicitată, nu se mai oboseşte. Persoana sau grupul în cauză pot trece la un comportament de justiţiar, pot da drumul pulsiunilor de putere, pot să-şi drapeze în cauză absolută pornirile cele mai brutale: suspiciunea, resentimentul, ura, violenţa. „Celălalt“, fiind răul, trebuie să dispară: prin marginalizare, excluziune, la limită anihilare. După aceea, totul va fi bine…

Slavă actualităţii, nu ducem lipsă de „maniheisme“. Populismele, meştere în materie, prosperă. În Franţa, grădină a democraţiei liberale, „vestele galbene“ dau cel mai uluitor exemplu. Nu afişează doar „Macron, demisia!“, ci emit valuri de violenţă grasă care merg pînă la „Macron, HARA KIRI“ şi la o efigie a preşedintelui decapitată (cf. Le -Point, 22.12.2018). „Sionist împuţit!… ai să mori, o să mergi în iad!… cară-te!… Noi sîntem poporul!… Franţa e a noastră!“, i-au aruncat lui Alain Finkielkraut – în miezul Parisului, în cartierul Montparnasse – unii dintre manifestanţii galbeni. Izbucnirea antisemită a stîrnit imediat, în Franţa, o vastă reacţie de condamnare şi respingere (politicieni, intelectuali, media, opinie publică). Fenomenul „vestelor galbene“, dincolo de revendicări socio-economice îndreptăţite, pune în faţa ochilor francezi scenariul maniheist al urii. Arată ce barbarie poate aduce el cu sine.

Dar „maniheismul“ are mulţi adepţi. Fundamentalismele religioase, ideologiile totalitare, naţionalismele brute dau, din belşug, exemple. În ţesătura încîlcită a imediatului, în diversitatea confuză a lumii, toate pretind că pot tranşa cu o clarviziune transcendentă, cu un discernămînt de-a dreptul divin, cu sentinţe absolute. Autorul/adeptul scenariului maniheist se proclamă, dacă nu Dumnezeu însuşi, măcar reprezentantul lui autorizat, portavocea Lui. (În cazul totalitarismelor atee, înlocuitorul Lui.)

„Occidentul e Satana“, clamează radicalismele musulmane, ostaşe ale unui „război sfînt“. Pentru mişcarea evreiască Gush Emunim, „marea ţară a Israelului“, făgăduită evreilor în Biblie, e destinată să devină „pămîntul Mîntuirii“. În 1995, Iţhak Rabin va fi asasinat fiindcă, retrocedînd teritorii palestinienilor, a contrariat acest „absolut mesianic“ (vezi Alain Dieckhoff, „Les visages du fondamentalisme juif en Israël“, Cahiers d’études sur la Méditerranée orientale, nr. 28, 1999). În România interbelică, Mişcarea lui Zelea Codreanu se intitula Legiunea Arhanghelul Mihail. Nici mai mult, nici mai puţin.

Nu mai e nevoie aşadar de un tărîm de sus, de unde principiile, arhetipurile, îngerii să orienteze conştiinţele, să le susţină libertatea. Nu mai e nevoie de un Acolo spre care să tindem. Nu. Realităţile ultime stau la îndemîna inginerilor sociali şi a fundamentaliştilor. Ei construiesc „cerul pe pămînt“: un cer nu numai plicticos prin finitudine, ci respingător prin ura şi violenţa cu care e impus.

Termenul „maniheism“ indică astăzi simplismul brutal, care împarte lumea în „buni“ şi „răi“, în „drepţi“ şi „carenţi/vinovaţi“. Asta fiindu-i accepţiunea, are termenul vreo afinitate cu sursa lui? Se potriveşte el cu trăsăturile religiei propovăduite de Mani în secolul al III lea, ale acelui mesaj care, din Persia, s a întins la răsărit pînă în China şi la apus pînă în Africa lui Augustin, adept, iar apoi critic acerb al maniheismului? E drept că Mani, în mitul lui spiritual, pune două principii – Tatăl Măreţiei şi Prinţul întunericului – la începuturile devenirii universale, iar cele două principii se află în tensiune de-a lungul aventurii lumii. E drept că dualismul lui Mani este unul exacerbat, cvasi-sistematic. Totuşi, el nu postulează un Bine agresiv, care să-şi atace şi să-şi năruie vrăjmaşul. Nici nu propune un dualism orizontal, în care cei doi termeni sînt simetrici, „gemeni“, de acelaşi tip. Nicidecum.

În preambulul creaţiei, cele două principii, cu cele două „tărîmuri“ ale lor, se află într-o verticală vecinătate, dar şi în separaţie: primul se ridică spre „nord“ şi înălţimi, al doilea se întinde „la sud“, „împlîntat ca un cot“ la graniţa celuilalt. În tumultul orb, neistovit care dă natura regatului său, Prinţul întunericului ajunge să la un moment dat la limita celeilale lumi. Atras de Lumină, o atacă pentru a şi-o supune. Însă Tatăl Măreţiei nu are pe cine să trimită împotriva agresorului, căci fiii lui „sînt zămisliţi numai pentru pace“. Cel creat pentru a înfrunta pericolul, „Omul Primordial“, coboară spre agresor, este învins şi făcut captiv. Aşa apare amestecul. Iată unul dintre episoadele care prefigurează destinul lumii şi al umanului, spune Simone Pétrement într-o foarte frumoasă carte, Eseu asupra dualismului la Platon, la gnostici şi la maniheeni (1947), excelent tradusă de Ioana Munteanu şi Daria Octavia Murgu, publicată la Editura Symposion (1996): „printr-un dezastru al spiritului şi o înfrîngere a binelui în faţa răului“. Tot destinul ulterior al lumii – care se joacă pe o scenă verticală – constă în actele prin care Tatăl Măreţiei extrage umanul şi fărîmele de lumină din puterea întunericului, pînă cînd, la încheierea operei, cele două tărîmuri vor reveni la separaţie. Acestei universale alchimii i se dedicau, înăuntrul lor, adepţii maniheeni – care păzeau riguros lecţia non-violenţei primordiale, care păstrau totodată conştiinţa că separaţia e eschatologică, iar lumea/condiţia umană e amestec.

Simone Pétrement, cunoscută pentru studiul dualismelor din Antichitatea tîrzie, în special al gnosticismului (Le Dieu séparé, Cerf, 1984), revine de cîteva ori la accepţiunea deformată, improprie în care e folosit în mod curent astăzi termenul „maniheism“. În primul rînd, spune ea, Mani şi maniheenii, avînd conştiinţa condiţiei umane ca „amestec“, plasau efortul separaţiei în interioritatea umană, nu îl obiectivau în segregaţii exterioare. „Dualismul maniheean e în primul rînd distincţie în om, nu între oameni“. Pe urmă, e un dualism vertical, nu orizontal. Nu e tensiune între doi termeni de acelaşi grad, de aceeaşi natură; e raport între niveluri de calitate diferită, nesimetrice, e afirmare a unei transcendenţe, încordare către ea. Fie el platonician, maniheean sau creştin, dualismul spiritual e vertical. Apocalipsa nu vorbeşte, şi ea, despre o finală separaţie: Prinţul întunericului încarcerat în abis, umanul repatriat în lumina Ierusalimului de sus? Orientarea către separare, efortul decantării interioare revin umanului, deplina separaţie însă îl depăşeşte, revine Polului divin la încheierea lumii. Aşa spune şi parabola grîului şi a neghinei (Matei, 13, 24-30), expresiv comentată de Andrei Pleşu în „Despre problema răului“ (Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017).

Merită, cred, să păstrăm în minte sensul originar al termenului „maniheism“, adresa lui către interioritate, răbdarea lui luminoasă. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.