Lui Horia Bernea

Publicat în Dilema Veche nr. 836 din 27 februarie - 4 martie 2020
Lui Horia Bernea jpeg

În februarie 2000, Muzeul Ţăranului Român aniversa, printr-o sumă de evenimente, zece ani de la înfiinţare. În februarie 1990, ministrul Culturii, Andrei Pleşu, îl numise pe Horia Bernea director, iar în cei zece ani artistul crease, avînd alături alţi pasionaţi în frunte cu Irina Nicolau, o instituţie, un stil, o nouă muzeologie recunoscută printr-un premiu european. La sfîrşitul anului aniversar, Horia Bernea murea la Paris. Lăsa în urmă o instituţie, un stil, o nouă muzeologie. Şi cîţiva oameni formaţi (şi fermecaţi) de modul lui de lucru. Acest text îi este dedicat.

* * *

Cultura europeană a moştenit de la filozofia veche ideea că frumuseţea e strălucirea adevărului, chiar a Adevărului. O anumită frumuseţe, desigur, nu cea superficială, fabricată, „înşelătoare“. Ci una simplă, care ţi se impune, exaltantă. Ceea ce precumpănea, în această temă, era că, pentru realităţile spirituale, ultime, singura cale de a se manifesta sensibil este frumuseţea. Potrivit lui Platon şi lui Plotin, ea e radiaţia imediat sesizabilă, captivantă a nevăzutelor, a greu accesibilelor realităţi de „Acolo“, de „dincolo de vîrful bolţii“. Ea, frumuseţea, deschide poarta contemplativităţii, ea trezeşte ochiul interior către Idee, către transcendent. A asocia divinul cu tema frumuseţii însemna a te raporta la El din unghi noetic, a pune pe întîiul loc dorinţa de a-L cunoaşte, îndrăgostirea de adevărul Lui.

Cum văd religiile relaţia între frumuseţe şi transcendent? Apoi: are omul de astăzi, au religiile în modernitatea tîrzie atenţie faţă de frumuseţe, faţă de vectorul ei către inteligibile şi către Dumnezeu însuşi? 

Biblia începe cu desfăşurarea ordinii lumii şi, implicit, cu o revărsare de frumuseţe. În Pildele lui Solomon (8, 22-31), Înţelepciunea apare drept „moment“ prim al „Facerii“. E proiectul ei intelectual („Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui“). Şi tot ea gustă, cea dintîi, încîntarea stîrnită de opera divină. Prin înţelepciune, Dumnezeu iniţiază gestul creator şi îl oglindeşte totodată într-o admiraţie menită să se comunice în inimile oamenilor. Atunci, în început, spune Înţelepciunea, „eu eram… alături de El, desfătîndu-mă fără încetare în faţa Lui; dezmierdîndu-mă pe rotundul pămîntului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor“. În Iov, lucrurile se complică. Spectacolul firii are o frumuseţe mirabilă, dar totodată covîrşitoare. E expresia unei transcendenţe care îşi revarsă asupra eroului puterea unită cu splendoarea, amîndouă zdrobitoare. Istoria sfîntă se desfăşoară, şi ea, sub conducerea acestei Prezenţe divine care, de nevăzut şi de nefigurat, acţionează prin rigoare şi minune. 

Din punct de vedere creştin, Dumnezeu face un pas decisiv către sensibil. Fiul lui Dumnezeu, Logosul divin, îşi dă chip uman, păstrîndu-şi statura transcendentă. Cum poate fi figurat acest chip paradoxal? În primele secole creştine, reticenţa de a figura divinul incircumscriptibil era destul de răspîndită. Dar se invoca şi dreptul de a picta chipul Celui care a luat trup. Or, acceptînd „portretul Lui iconic“, trebuia el să fie admirabil? Unii autori făceau deosebirea între spiritual şi trupesc prin estetică. Păstrau frumuseţea pentru aspectul divin al lui Christos, pe cînd figura lui umană trebuia să fie una umilă, „fără chip şi fără înfăţişare“, de „om al durerilor“ (Isaia, 53, 2-3). Alţii concepeau figura umană a lui Dumnezeu ca străbătută de strălucirea slavei Lui. Găseau prefigurarea acestei transparenţe în Psalmul 44, 3: „Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor; revărsatu-s-a har pe buzele tale“. Pînă la urmă, cam de prin secolul al IX-lea, icoana „normalizată“ a lui Christos l-a figurat cu o severă, hieratică frumuseţe (cf. Gilbert Dagron, Décrire et peindre. Essai sur le portrait iconique, 2007). Dar răstignirile, cele din vremurile de nelinişte, de războaie şi de ciumă, l-au înfăţişat rănit, sîngerînd de toate relele lumii, desfigurat. Cît îi priveşte pe rugători, cei isihaşti şi alţii s-au concentrat pe icoana Schimbării la Faţă, unde chipul uman al lui Christos e cuprins de lumina ultimă şi aproape înghiţit de ea, împreună cu vederea noastră.

Islamul proclamă că „ale lui Dumnezeu sînt cele mai frumoase nume“ (Coranul, 7, 180). De asemenea, că „Dumnezeu este frumos şi iubeşte frumuseţea“. Dar, sub interdicţia severă de a da divinului un chip, cultura musulmană a suspectat/refuzat tema unei frumuseţi „personale“, pîndite, se presupune, de riscul antropomorfismului. Însă misticii au intonat extatic dorinţa şi presimţirea ei. Rabia (secolul al VIII-lea): „Dacă te iubesc din frică de infern, arde-mă în infern şi dacă te iubesc în speranţa paradisului, nu-mi face parte de paradis; dar dacă te iubesc doar pentru Tine însuţi, nu mă lipsi de frumuseţea Ta veşnică“.

Într-un fel sau altul, orice tradiţie spirituală – cînd invocă ori figurează Supremul – îi asociază frumuseţea. Pentru căutătorii lui Dumnezeu, calea strălucirii se îmbină desigur cu calea rigorii, a uscăciunii, a crizelor. Dar, de-a lungul şi la capătul amîndurora, îi atrage frumuseţea de dincolo de trăsături a Celui dorit. Dorinţa acelei realităţi, pentru care frumuseţea este radiaţie, este vector, ea îi mînă.

De partea lui, „veacul“ nu încurajează discursul frumuseţii. Secolul XX a trecut lumea prin oroarea celor două războaie şi a celor două totalitarisme. Secolul actual ne-a pus în faţă ororile fanatismului religios. Ele nu prea dau materie pentru admiraţie. Iar dacă generozitatea inspirată de credinţă, asistenţa celor vulnerabili, caritatea rămîn vii, ele stau mai degrabă de partea milei, nu a splendorii. Dumnezeu are astăzi mai degrabă chip de suferinţă, de sacrificiu, de prezenţă care îndură, alături de om, crizele veacului. Pe urmă, s-ar putea ca ştiinţele omului şi mai ales ştiinţele sociale să contribuie şi ele la dezinteresul faţă de „estetica divinului“. Căci tind, în genere, să situeze tematica religioasă în incinta socio-culturalului, o studiază sub categoriile puterii, ale identităţii, ale ideologiei. 

Cît despre reflexivitatea religioasă, ea are de analizat/denunţat reducţiile pe care timpul nostru le aplică divinului. Şi există destui gînditori care au luciditatea şi curajul de a lua asupra lor „funcţia critică“ a unei credinţe vii, despre care vorbea Părintele Scrima. Însă temele dominante privesc, astăzi, libertatea transcendentă căreia îi răspunde libertatea umană, creativitatea credinţei confruntată cu datele modernităţii tîrzii, atotprezenţa lui Dumnezeu şi exigenţa de a o recunoaşte, înţelege, asuma. În vremea noastră, angajarea faţă de transcendent nu alege în primul rînd linia frumuseţii. Nu ea ne este familiară.

Iată de ce, cînd Horia Bernea a făcut eseul muzeal despre Cruce, el a propus parcă o noutate. Sau o redescoperire. În ansamblul lui, de o unitară vibraţie, eseul acesta e un discurs de frumuseţe. Mai mult: un discurs vizual al frumuseţii semnificative. Departe de a fi fermecător doar în sens plastic, el solicită înţelegerea şi chiar văzul spiritual; e încărcat de sugestii, simboluri, sensuri ale întîlnirii între divin şi uman. Acolo, frumuseţea recuperează ceva din calitatea ei de vector.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.