Lista lui Eco
Muzeul Louvre l-a invitat pe Umberto Eco să aleagă o temă şi să o prezinte publicului francez pe durata lunii noiembrie 2009. El a optat pentru "Vertijul listei", căreia îi consacră titlul omonim, apărut (simultan) la editura Flammarion. O magnifică publicaţie, în stilul celor coordonate anterior " Istoria Frumuseţii şi cea, simetrică, a Urîţeniei. Cu diferenţa că, de astă dată, Eco figurează pe copertă ca unic autor. Volumul " preţioasă carte de artă, cu numeroase reproduceri color " analizează conceptul listei ca instrument epistemologic. Fiecare capitol este însoţit, pe lîngă imagini, de un florilegiu: texte literare, religioase, savante etc., chemate să documenteze "intrarea" respectivă. Lista " fie ea poetică sau practică " pare atotprezentă în economia tuturor civilizaţiilor (deşi Eco se limitează la sfera europeană). Ea nu este doar figură a retoricii sau coagulare a fanteziei, ci şi grilă de organizare a realităţii, prin acumulare, selecţie sau catalogare. Avem un instinct arhivistic " susţine Eco " şi e greu să-l contrazicem. Orice cultură favorizează anumite metode de a stoca mesajele. Limbile sînt fatalmente idiomuri, dar tind spre un soi de bibliotecă virtualmente universală, precum cea din reveria borgesiană, sau doar spre combinaţia dintre selecţia naturală (produsă bunăoară prin incendii) şi selecţia politică (operată prin cenzuri, damnatio memoriae). În tipologia avansată de Umberto Eco apar liste de enumerare, de obiecte indicibile, de locuri, de mirabilia " specialitatea enciclopediilor medievale ", dar şi liste moderne: haotice, mediatice, interşanjabile, anormale. O sursă abundent exploatată rămîne colecţionismul " sub toate formele sale ", de la cabinetul de curiozităţi, pînă la pinacoteci şi galeriile private. Umanist, semiolog, autor de thriller-uri gotice, bibliofil " Eco îşi solicită cu succes respectivele ipostaze pentru a ne ţine cu sufletul la gură şi a ne comunica "vertijul listei" " astfel încît, după lectură, percepem parcă lumea dintr-o altă perspectivă: cu ochii lui Homer şi ai lui Isidor din Sevilla, cu mintea lui Newton şi gustul lui Rabelais... Labirintul "listelor" ocupă furtiv întregul nostru imaginar, dar îşi pierde potenţialul anxios sub călăuzirea acestui psihopomp rafinat. Eco vînează pe toate terenurile şi dovedeşte o vervă intelectuală menită să revalideze diferenţa dintre cunoştinţe şi cunoaştere, tensiunea eternă dintre informaţie şi înţelegere... Deşi ascunsă în romane, tablouri alegorice, viziuni mistice, geografii eshatologice, genealogii sacre, litanii, oratorii, meniuri de restaurant sau cataloage de expoziţie, lista se bucură " pînă la urmă " de o centralitate inestimabilă: ea persistă, adesea, în detrimentul propriilor sale obiecte. Diogene Laertios, Photius (şi alţii) au compus antologii care au salvat fragmente din opere altminteri dispărute. Lista anticipează şi vindecă fatalitatea amneziei, salvînd esenţialul (tocmai pentru că îl instituie). Dilemele, aporiile, matematica şi logica "listei" sînt prezente, interliniar, în excursul lui Eco: adevărate condimente ale sobrei beţii la care autorul ne invită, cu o multitudine (pe alocuri zăpăcitoare) de argumente şi exemplificări. Lista " sursă de ordine " poate funcţiona şi în contexte aparent aberante. Un exemplu: Iisus Hristos, Cezar, Cicero, Ludovic al IX-lea, Gilles de Rais, Hitler, Raymondus Lullus, Mussolini, Lincoln, Kennedy, Saddam Hussein, Pietro Micca, Damiens şi... să zicem Ceauşescu pot figura împreună în seria personalităţilor care... nu au murit în patul lor! Nu e de neglijat nici cazul listei care devine formă, sub penelul baroc al lui Arcimboldo... În fine, motivele de a vă procura cartea " sper şi într-o proximă traducere românească " sînt prea multe pentru a face, aici, lista lor exhaustivă. Important e că avem şi noi, în România, stat-membru al Uniunii Europene, listele noastre. De pildă, lista neagră a intelectualilor care trebuie lichidaţi, măcar verbal, pentru delict de opinie.
