La ce bun religia?

Publicat în Dilema Veche nr. 804 din 17-23 iulie 2019
La ce bun religia? jpeg

Păi, e un ajutor în viaţa de aici. Şi nu unul de rînd. Te simţi asistat, ordonat, susţinut de o instanţă mai mare decît tine, mai puternică decît ceea ce oferă resursele umane. Ai deasupra ta un donator de norme, concepţie despre lume, răspunsuri, certitudini. De acolo ţi se oferă mîngîiere, pace, sentimentul de protecţie în faţa neprevăzutului existenţial; capeţi sprijin în adversităţi, crize, suferinţă, într-o lume contradictorie, complicată, fluidă, problematică. Iar azi, cînd „dezvoltarea personală“ şi succesul au devenit o datorie impusă ideologic, religia are bune aptitudini să-ţi furnizeze sprijin şi în această privinţă. Iată cam ce aşteaptă adesea occidentalul actual de la religie, constată observatorii fenomenului religios.

Credinţa a devenit în mare parte problema, domeniul individului, a fost adusă la măsura lui. De aici şi gustul pentru oferta religioasă cît mai diversă, pentru reţete de spiritualitate, pregătite „personalizat“. De aici atracţia faţă de tradiţii extra-europene, ori mai degrabă faţă de proceduri şi scheme extrase de acolo, adaptate la cultul „insului împlinit“. De aici apariţia noilor religiozităţi, al căror sincretism nonşalant face să varieze indefinit opţiunile şi formulele credinţei. Tendinţa recentă a omului religios e să aibă „comportamente suple“, să practice soluţii religioase „à la -carte“ după principiul că „nefericirea e un scandal“ şi că religia are drept rost eliminarea lui, afirma Fran-çoise Champion, specialistă în sociologia religiilor. Ar putea părea că integrismul islamic, cu izbucnirile lui de terorism, ne confruntă cu un alt tip de concepţie religioasă. Însă mulţi extremişti s-au radicalizat în singurătate, din lipsă de statut, căutînd să şi construiască un profil eroic. Sînt faţa sumbră a aceleiaşi tendinţe.

Fie că e practicată „pe cont propriu“, fie că se păstrează într-o atmosferă mai tradiţională, religia a căpătat în mare parte calibru individual şi adresă imanentă. E căutată mai ales pentru problemele insului în viaţa de aici. Nu neapărat într-un sens „utilitar“, căci ea poate fi privită şi ca un îndreptar de viaţă demnă, generoasă, nobil omenească. Poate da repere unui izbutit parcurs terestru, unei etici superioare. Însă recursul la absolut răspunde mai ales intereselor/nevoilor/învestirii individului în cotidian şi în istorie, lăsînd adesea în penumbră orizontul „celeilalte vieţi“, destinul total al persoanei. S-a putut vorbi, şi în acest sens, de o „secularizare“ a religiei. Fiindcă ea e solicitată în funcţii care îi sînt proprii, dar care nu acoperă specificul, potenţialul, rostul ei întreg.

În fond, religia, religiile vorbesc despre „mîntuire“, aduc mesajul ei, trasează calea către ea. Iau aşadar în calcul o persoană umană mai amplă decît profilul imanent al insului, aptă să primească o viaţă nouă, o condiţie eliberată de temporal, finitudine, iluzie. Ăsta e rostul definitoriu al credinţei. Asta e miza ei specifică. Dar, aşa fiind, nu se adresează, în fond, religia tot omului, fiecărui om? Nu e persoana umană, fiecare persoană, beneficiarul credinţei? Iisus Christos, „care, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire s-a pogorît din ceruri...“, afirmă Crezul creştin. Cu condiţia unei bune vieţi spirituale pe pămînt, apoi la capătul unei Judecăţi sau unor judecăţi transtemporale, omului i se acordă salvarea. În Egiptul antic, Osiris, zeul trecut prin dezmembrare şi moarte, dăruieşte viaţă veşnică în regatul său celui care, la cîntărire, are inima mai uşoară decît pana lui Maat (dreptatea, ordinea universului). Coranul, în sura „Învierea“, se adresează fiecărui suflet. În hinduism, ideea de „eliberare“ -(moksha) din lanţul samsarei, în budism, ideea „trezirii“ sînt, evident, corelative insului, constituie strădania şi ţelul lui. Chiar şi iudaismul, unde Dumnezeu este conducătorul comunităţii prin istoria sfîntă, chiar şi aici se iveşte, mai ales după Exil, tema vieţii de dincolo, a învierii persoanei: „Oricine va fi scris în Carte va fi mîntuit“ (Daniel, 12, 2).

În practicarea ei tîrziu modernă sau în varianta ei tradiţională, religia apare ca un „serviciu orientat spre om“ (şi, prin el, spre comunitate), creat pentru el, în slujba lui. Numai atît? Celălalt, polul transcendent al religiei, e doar un donator de norme, de posibilităţi, de daruri pentru om? Binevoitor, înţelept, răbdător, dar cîteodată iritat de neghiobia şi relele creaturii sale, teribil atunci şi pedepsitor? Atît aşteaptă credinciosul de la religia sa? Să i ofere, lui ca individ şi comunităţii sale, beneficii în viaţa de aici şi, eventual, în cea de dincolo? De asta au perseverat în religie/religii oamenii de-a lungul şi de-a latul geografiei, ale timpului? Nu tocmai. Nu doar asta i-a pasionat, atras, interpelat. Textele sacre, experienţa şi reflecţia religioasă spun mai mult.

În centrul religiei stă posibilitatea de a-l întîlni pe Cel cu totul altul: a intra în raza Lui de prezenţă, a-i suporta alteritatea/ascunderea/absenţa, a nu te lăsa desprins de căutarea/invocarea Lui. O spune Iisus însuşi: „Viaţa veşnică înseamnă să te cunoască pe Tine... şi pe Iisus Hristos pe care l-ai trimis“ (Ioan 17, 3). „Eram o comoară ascunsă. Mi-a plăcut să mă fac cunoscut...“, afirmă Dumnezeu într-o spusă a profetului Muhammad. Religia e aşadar „cunoaştere a lui Dumnezeu“. Acolo, El însuşi se oferă omului într-un raport de intimitate. În expresia misticilor, această intimitate ia forme radicale, unitive. Potrivit creştinului Evagrie (secolul IV): „Iubirea e o stare ce copleşeşte sufletul intelectual; în virtutea ei, nu mai poate iubi nimic în această lume decît cunoaşterea lui Dumnezeu“. Iată mărturia lui Rûmî, poet mistic musulman din secolul al XIII-lea: „Doar pe Unu îl caut, pe Unu îl ştiu, pe Unu îl văd, pe Unu îl chem... Sînt beat de cupa iubirii, nu am ce face cu cele două lumi...“ Plotin nu ar fi respins formularea acestui elan.

Desigur, e vorba despre experinţe şi formulări de vîrf, rare chiar în vremuri tradiţionale. Şi mai rare în lumea tîrziu modernă. Dar tema „cunoaşterii Lui“ străbate, nedezminţit, religiile şi timpul. Pînă astăzi. Astăzi, nu numai oamenii credincioşi ori interesaţi de spiritual îşi simt dreptul unei reflecţii libere, al interogativităţii, al căii personale în cadrul religiei lor. Bisericile dau atenţie, şi ele, astăzi, libertăţii religioase şi de conştiinţă. O susţin. Or, cînd persoanele şi instituţiile recunosc acest principiu, ele nu respectă doar un principiu al laicităţii liberale. Ele recunosc tocmai acea capacitate umană de a stabili un raport de cunoaştere/intimitate cu divinul. Asta au în comun cei doi parteneri: libertatea cu care se orientează unul spre celălalt, efortul de a-şi articula, fiecare, libertatea proprie cu libertatea celuilalt.

În acest caz, nu mai e vorba despre individualism religios, despre utilizare „interesată“ a credinţei, despre funcţia ei „consolatoare“. Prin libertatea religioasă şi de conştiinţă – recunoscută de indivizi, de Biserici şi de mentalul laic –, tema „cunoaşterii lui Dumnezeu“ rămîne expresivă, rămîne vie. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.