Jihadul ca fapt cotidian
După atentatele de Paștele catolic, petrecute în Lahore, Pakistan, Mircea Cărtărescu exclama pe Facebook: „Mi-e rușine că sînt om!“ Peste 70 de noi victime (mai ales femei și copii) ale talibanismului islamist! Și asta la numai cîteva zile după atentatele comise la Bruxelles, în centrul simbolic al Uniunii Europene. De fapt, seria neagră e aproape continuă și înconjoară ca o fîșie îndoliată un perimetru menit să sufoce nucleul civilizației occidentale. Violența organizată de celulele teroriste lovește din Coasta de Fildeș pînă în inima Anatoliei, din Siria, martiră, pînă la sala Bataclan din Paris. Riscăm banalizarea acestui rău pe filiera „breaking news“, urmate de valurile unor comentarii neputincioase sau de revelația atîtor structuri de forță (servicii secrete, poliții, jandarmerii) subminate de frică și neglijență. Știm că frica pune stăpînire pe societățile occidentale din două motive: Europa n‑a mai cunoscut războiul intern din 1945, iar noile media reverberează emoțiile colective foarte rapid și amplu.
M-a interesat un fenomen direct legat de recrudescența terorismului islamist pe sol european: revenirea culpabilizatoare la tema creștinismului invizibil. Stînga socialistă (cu verii săi comuniști) e de părere că, pentru a scăpa de noi atentate, trebuie să generalizăm secularismul: nu europenii sînt vizați, ci mai curînd creștinii, „competitori“ ai islamului. Cu cît mai multă laicitate, cu cît mai puțin creștinism, cu atît mai puține incitări la adresa islamului european „discriminat“. Aici, laicitatea rimează penibil cu lașitatea… Dreapta (de toate culorile) spune că, dimpotrivă, stînga a debilitat identitatea europeană și, iată, murim fără să mai avem de ce și pentru ce să organizăm o rezistență eficace. Secularizarea, pe care unii filozofi ai religiei o văd ca pe un rod al creștinismului „matur“, e ireversibilă. Și e bine ca statul și confesiunile religioase să rămînă distincte, conlucrînd pentru binele public. Dar nici cu toleranța exagerată nu ne putem apăra căminul, familiile și valorile care ne fac europeni. Trebuie prin urmare să detabuizăm creștinismul: să legitimăm discursul despre libertate și demnitatea persoanei umane, pentru că ele (ca supreme corolare evanghelice) ne definesc esențial modul de viață. Să înțelegem că revenirea la patrimoniul creștin și la învățătura lui Iisus Hristos nu reprezintă un caricatural „nou Ev Mediu“, ci mai degrabă singurul remediu spiritual menit să fortifice moral rezistența noastră de lungă durată în fața terorismului islamist.
Oricît de puțin încîntătoare va fi această perspectivă, urmează un război îndelungat, episodic, udat cu valuri de sînge, în piețele centrale ale metropolelor noastre, pe care jihadiștii le vor golite și reocupate cu turbane, săbii și versete coranice. Un război pe care trebuie mai întîi să-l cîștigăm la nivelul credinței democratice și al solidarității creștine, fără complexele absurd induse de corectitudinea politică. Nu e nevoie nici de panică populistă fascistoidă, nici de defetism colectiv, nici de stîngism utopic. E nevoie de omenia elementară a 500 de milioane de oameni care, tocmai pentru că trăiesc în sfera tradiției creștine, vor pacea, dar și dreptatea, vor libertatea, care se opune structural fundamentalismului politico-religios.
Mi se pare urgent consensul bipartizan asupra reprimării legale dure a terorismului islamic. Trebuie înăsprită legislația antitero în cele 28 de state membre UE. Ar fi extrem de oportună amplificarea schimbului transatlantic de date referitoare la rețelele teroriste (intelligence sharing). Și mai trebuie ca politicienii moderați să pună în cui super-precauțiile PC, pudibonderiile discriminării pozitive, subvențiile sociale pentru familiile islamiste ai căror șomeri se instruiesc la „seminariile“ ISIS din Siria și Irak. Dacă ei vor fi incapabili să producă anticorpii meniți să apere civilizația iudeo-creștină, misiunea aceasta va fi uzurpată de propriii noștri extremiști, care alimentează extremismul global.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
