Ioanei Pârvulescu, despre preferinţele biblice

Publicat în Dilema Veche nr. 264 din 6 Mar 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În noua ei rubrică din România literară, Ioana Pârvulescu mi-a adresat simbolic, cu graţia ei obişnuită, două articole privind întîlnirea unui om al scrisului cu Evangheliile. Nu e vorba despre demersul "tehnic" al celui care îşi pune la lucru instrumentele bine ascuţite pentru a trata genurile literare, vocabularul, corespondenţele tematice, izvoarele, istoria şi receptarea Textului. Ioana a făcut ceva mai direct, mai liber. Cu experienţa ei de literat, de critic şi de cititor pasionat, ea s-a întrebat dacă Evangheliile pot fi gustate ca literatură şi ne-a spus ce gust au pentru ea. Ne-a amintit de asemenea, aproape muzical, cum sună "începuturile" unor mari texte literare, cum răsună în multe dintre ele acordurile biblice. A ascultat şi ne-a pus să ascultăm prospeţimea de neşters a unor fraze evanghelice. Ea mi-a amintit astfel întrucîtva de Simone Weil, care era de părere că cea mai bună dovadă a dumnezeirii lui Christos stă în frumuseţea cuvintelor şi a faptelor lui. Sînt cuvinte şi fapte "fără de ce" (Ioana a cercetat această temă medievală care ajunge pînă la Angelus Silesius, tradus de ea în româneşte, şi pînă la Heidegger), cuvinte şi fapte care nu se lasă epuizate de verigile cauzalităţii obişnuite, ci o răsuceşte pe aceasta spre o gratuitate eliberatoare. În mod voit, cred, Ioana a venit în faţa Textului fără auxiliare critice, neînsoţită de instituţiile tradiţionale ale interpretării. A avut curajul să se confrunte singură cu el. Şi-a pus la lucru propria competenţă, a privit textul din unghiurile, reunite, ale specialităţii şi ale sensibilităţii ei. Nu e acesta pînă la urmă unul dintre modurile cele mai profitabile de a te raporta la textul sacru? Nu are el în fond să ne spună fiecăruia dintre noi ceva personal, decisiv pentru persoana noastră? Aşa ne îndeamnă Kierkegaard să citim Evangheliile: direct, ca pe un mesaj care ne priveşte nemijlocit, care propune fiecăruia o interogaţie, un program transformator, formulat exact pe potriva noastră adîncă. Se socoteşte, dintr-un punct de vedere similar, că printre cele patru sensuri ale fiecărui verset din Coran, există unul care se referă la ceea ce vrea Dumnezeu să facă din cititor prin intermediul pasajului în cauză, la felul cum El îl interpelează/formează pe cititor prin acel verset. E un mod de a concepe Textul drept avînd însuşirea universalului capabil să înfăşoare particularul tuturor destinelor omeneşti, împreună cu libertatea fiecăruia. Că a ales un mod personal de a se raporta la Text, Ioana o arată prin faptul că îşi declară preferinţele pentru o anumită Evanghelie, pentru o anumită temă sau un tip de discurs. Îndemnată de ea (şi în acord cu ea), m-am gîndit la acele episoade din Evanghelii " rare, dar puternice " ale întîlnirii personale, în singurătate, cu Christos. Există în Evanghelia după Ioan două scene în care Iisus nu e înconjurat de mulţime sau de ucenici, ci stă faţă în faţă cu un partener uman, Cel singur faţă în faţă cu un singur. La miezul zilei, cînd soarele nu lasă umbră, e întîlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă (Ioan, 4, 3-29). Noaptea se petrece întîlnirea cu Nicodim (Ioan, 3, 1-21). În amîndouă, Christos îşi presează partenerul de dialog să pătrundă în propriul lui adînc, dincolo de nivelul individual cu care e obişnuit, dincolo de reprezentările şi normele care îl situează ca persoană socială. În amîndouă, Christos îşi pune, aproape cu violenţă, interlocutorul în faţa unui paradox care rămîne să lucreze (sau nu) în fiinţa fiecăruia, după disponibilitatea personală de a-i accepta tensiunea. Textul sacru însuşi, consideră tradiţiile spirituale, e unul dintre locurile privilegiate de întîlnire între cei doi parteneri. Cabala face din Tora spaţiul care înglobează întreg realul, spaţiul în care Dumnezeu şi omul se pot găsi şi se pot influenţa unul pe celălalt. La fel cu recitarea şi studiul Torei, recitarea Coranului înseamnă să interiorizezi mesajul divin, să devii cutia lui de rezonanţă. În Apocalips, Cartea trebuie mîncată, gustul ei trebuie să îţi coboare de pe buze pînă în măruntaie. Medievalii vorbeau despre ruminatio, despre "mestecarea" Textului. Într-o expresie simbolică sau alta, apare mereu tema travaliului necesar pentru ca Textul să devină o instanţă interiorizată formativă. În volumul Raţiunea gesturilor în Occidentul medieval, antropologul Jean-Claude Schmitt face o frumoasă analiză legată de iniţialele istoriate ale unui manuscris cistercian de la începutul secolului al XII-lea. Literele sînt alcătuite de corpurile unor călugări care treieră, taie lemne, culeg viţa-de-vie, care trudesc într-un fel sau altul. Dar nu această muncă le contorsionează, cu o ingenioasă graţie, trupurile. "Corpul nu există aici " spune J.-C. Schmitt, decît în măsura în care formează litera. Corpul răsucit e supus literei, Cuvîntului şi nu constrîngerilor unei tehnici pragmatice". Ceea ce se figurează simbolic " spune autorul " nu este munca fizică, ci munca monahului de a se alipi de Text prin copierea, studiul, interpretarea lui. E munca de a se conforma Textului, de a intra în Text. J.-C. Schmitt compară acest manuscris cu unul din secolul al XIII-lea unde muncitorul şi munca sînt figurate funcţional, în imagini care fixează Textul în realul imediat, atenuîndu-i tensiunea verticală. Intimitatea dintre cititor şi text s-a modificat, simbolul îşi schimbă accentul, înclinînd să devină alegorie. Cultura europeană a păstrat totuşi pînă tîrziu capacitatea de a se hrăni din Text. Pînă în secolul al XIX-lea, învăţămintele, episoadele, personajele biblice au constituit un depozit tematic important pentru toate artele. Ele ofereau reperele Bibliei întîlnite pretutindeni, inteligibile pentru oricine, normative pentru cei mai mulţi. Pînă pe la mijlocul secolului al XX-lea, chiar dacă aceste teme şi-au micşorat locul în imaginarul comun, ele au continuat să fie înţelese şi raportate la textul lor sursă. În legătură cu ultimele decenii specialiştii vorbesc, în schimb, despre "decreştinizarea" mentalului european. Ei indică astfel nu numai abandonarea practicilor şi a convingerilor religioase, ci pur şi simplu ignoranţa culturală în ce priveşte universul biblic şi, pe cale de consecinţă, ignoranţa omului european în ce priveşte un vast domeniu al culturii sale. Această pierdere a memoriei, această ignoranţă de sine a europenilor a început să-i alerteze chiar pe responsabilii culturali oficiali. În Estul ca şi în Vestul european, problema predării în şcoală a tematicii religioase e dezbătută, se propun diferite soluţii, se încearcă formarea profesorilor. Trei sînt, în mare, variantele posibile: predarea, de tip cateheză, a religiei; prezentarea tradiţiilor spirituale din unghiul ştiinţelor religiei; studiul referinţelor creştine în cadrul disciplinelor umaniste (istorie, literatură, filozofie, istoria artei), al ştiinţelor sociale şi politice. Cea din urmă variantă acoperă cel mai bine problema memoriei şi a identităţii europene. Dar nu e vorba aici doar de formarea tinerilor, ci de reapariţia în spaţiul public, în mediul cultural a referinţelor religioase. Fără cunoaşterea cadrelor creştine în care s-au mişcat atîtea secole cultura şi societatea continentului, omul de azi, intelectualul de azi riscă să devină un străin în propria lui civilizaţie. E aşadar de dorit ca specialistul în domeniile umaniste şi sociale să amintească public orizontul religios în care a evoluat vreme îndelungată obiectul lui de studiu; e profitabil ca specialistul să se apropie de textele şi de tematica creştinismului din unghiul competenţelor sale. În spaţiul public, în conştiinţa noastră se pot reînnoda astfel legăturile " atîta vreme fireşti " între spiritualitate şi cultură. Firescul cu care a procedat, în această chestiune, Ioana Pârvulescu e cu atît mai preţios.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.