Intolerabila libertate a muzeografiei lui Horia Bernea

Trebuie să revin, de astă dată cu neplăcere, la subiectul Muzeul Ţăranului Român. De curînd, o comisie de audit a Ministerului Culturii a fost acolo în control. Ea a făcut desigur audit din plin, dar, dincolo de gestiune şi finanţe, s-a investit mai ales în chestiuni de fineţe, într-o hermeneutică muzeală. Cu o fineţe de bocanc, raportul ei către ministrul Culturii, adus oficial la cunoştinţa conducerii Muzeului, recomanda desfiinţarea expunerii lui Horia Bernea. Citez din raport: "Ideal ar fi ca, odată cu definitivarea lucrărilor de consolidare a clădirii, muzeul să fie pregătit cu o expoziţie permanentă nouă ca tematică, prin care să fie puse în valoare şi alte obiecte din patrimoniul extrem de valoros, de aproape 90.000 de bunuri culturale mobile, al muzeului şi, bineînţeles, cu alt mobilier pentru expunere" (mobilier conceput, bineînţeles, de Horia Bernea special pentru a susţine expunerea, pentru a-i mări expresivitatea). Nu cred că membrii Comisiei MCC ignoră diferenţa dintre audit şi hermeneutică. Dacă ar încurca domeniile, ei ar fi nu numai incompetenţi, ci un pericol pentru cultura românească şi nu mă îndoiesc că ministrul Culturii - un om al nuanţelor, al rigorii - i-ar fi îndepărtat din Minister. Om al nuanţelor, ministrul Adrian Iorgulescu linişteşte presa, alertată de noua ameninţare care paşte Muzeul european al anului 1996: e vorba doar despre o recomandare, un document fără putere oficială, iar domnia sa nu intenţionează să distrugă MŢR. Dar nimeni nu crede că el ar avea intenţia şi mai ales timpul, în ultimele lui săptămîni de ministeriat, să se ocupe atît de drastic de MŢR. Oricine îşi dă seama că "recomandarea" funcţionarilor MCC nu e decît o încercare a mării cu degetul, un program de viitor, încurajat probabil de sperate schimbări politice, aduse de alegeri. E semnalul de raliere a muzeografiei conservatoare, care continuă să creadă că etnologia şi muzeografia ei sînt un soi de învăţămînt ideologic aplicat, un discurs care conduce vizitatorii încolonaţi spunîndu-le clar ce au voie să gîndească. Toţi "pontifii Cîntării României" sînt sufocaţi de libertatea muzeografiei lui Horia Bernea, de îndrăzneala cu care ea pune în spaţiu "eseuri", problematici, perspective diferite asupra unei teme, îndemnînd vizitatorul să devină el însuşi hermeneut al materiei muzeale (desigur, nu în sensul comisiei MCC). Toţi "preoţii semidocţi ai patrimoniului", cum îi numeşte petiţia de protest a MŢR postată pe Internet, sînt iritaţi de faptul că muzeul conceput de Horia Bernea nu are etichete şi că respinge discursul-etichetă, care te lămureşte scurt şi plat ce e cu lumea ţărănească. Pe toţi îi exasperează calitatea definitorie despre care vorbea Andrei Pleşu la zece ani de la înfiinţarea MŢR, anume că "nu oferă o imagine ideologizată a ţăranului, ci propune dialogul cu structurile şi reperele civilizaţiilor tradiţionale". Pe toţi îi roade faptul că MŢR e un muzeu împotriva muzeificării. Surpriza asocierilor de obiecte şi de sensuri simbolice, frumuseţea compoziţiilor estetice, născătoare de bucurie şi de înţeles, rafinamentul şi îndrăzneala mijloacelor muzeale îi mîhnesc, îi indignează, nu-i lasă să doarmă. Acum patru ani, cînd directorul de atunci al MŢR, Dinu Giurescu, şi conducătoarea secţiei Conservare, Georgeta Roşu, au desfiinţat două săli, am crezut că este vorba doar despre nocivitatea unor cazuri izolate de istorici şi muzeografi conservatori. Recomandarea comisiei MCC dovedeşte că aceste cazuri stau în continuitatea unui întreg mediu profesional, care împînzeşte încă cu ideologia lui cenuşie instituţiile culturale de stat. O altă dovadă e atacul la adresa Institutului Cultural Român, cu tirul de audit la care e supus şi restrîngerea aproape pînă la jumătate a bugetului său. Nici ICR nu practică o demagogică politică de imagine a României. E în ton cu instituţiile occidentale de prezenţă culturală naţională în străinătate, organizează lucruri vii, neconformiste. Îi supără, aşadar, pe naţionaliştii de tribună. Revenind la Muzeul Ţăranului, au uitat oare potrivnicii lui ce campanie publică îndelungată a stîrnit mutilarea de acum patru ani? Au uitat cîţi oameni de cultură, începînd cu Andrei Pleşu, alături de apropiaţi ai lui Horia Bernea şi de admiratori ai muzeografiei sale, au protestat, determinînd demisia directorului MŢR şi, odată cu alegerea lui Vintilă Mihăilescu ca director, restaurarea celor două săli, "Ferestre" şi "Timp"? Au uitat cum presa a ţinut acest subiect în atenţia publică luni de zile? Dacă suprimarea unui fragment din expunerea Bernea s-a izbit de o opoziţie atît de eficace, cum pot ei crede că vor izbuti să suprime întreaga lui muzeografie? Ziarele au semnalat din plin actuala intenţie de distrugere. Petiţia de protest lansată de Muzeul Ţăranului a primit deja peste 2700 de semnături de vizitatori revoltaţi de agresiunea împotriva MŢR. Directorul Vintilă Mihăilescu şi echipa muzeului sînt hotărîţi să dea protestului răsunet public îndelungat şi, probabil, să facă din atitudinea comisiei MCC o temă de meditaţie culturală mai largă. Muzeografia lui Horia Bernea, configurată între 1990 şi 2000, e revoluţionară în domeniu, recunoscută ca un vîrf al muzeografiei europene actuale prin premiul "Muzeul european al anului" 1996. Kenneth Klark, distins istoric de artă şi preşedinte al Comietului EMYA, nu avea rezerve în admiraţie. Directorul general al Marelui Luvru a fost fermecat de expunerea MŢR. Ea e un reper nou în muzeografia românească, un tip de expunere care poate stîrni emulaţie. Tocmai această muzeografie e judecată drept "datată" de birocraţii patrimoniului, tocmai ea este tratată drept o simplă expoziţie temporară, tocmai ea e de aruncat la coş, ca să i se şteargă urma? Nu sînt multe instituţii în cultura românească de azi care să meargă bine. Muzeul Ţăranului s-a alcătuit sub conducerea lui Horia Bernea ca un nou stil de instituţie, modelată de autoritatea unui mare artist şi om de muzeu. Eleganţa acestui stil, libertatea lui unită cu soliditatea studiului, verva cu care îl invita pe vizitator să-i împărtăşească logica sînt lucruri rare în instituţiile de cultură româneşti. Tocmai acest stil de instituţie primeşte calificări diminuante de la o comisie MCC de audit? MŢR este unul dintre puţinele locuri culturale de arătat vizitatorului în Bucureşti, unde o mulţime de români şi de străini vin şi revin cu bucurie. Tocmai o asemenea reuşită e de suprimat? Pe deasupra, lucru poate şi mai rar, MŢR a izbutit să-şi continue fără mimetism stilul aparte, chiar după moartea lui Horia Bernea şi a Irinei Nicolau. Odată cu venirea lui Vintilă Mihăilescu la conducere, muzeul şi-a regăsit dinamismul. Ioana Popescu, directorul Direcţiei Cercetare, şi Lila Passima au completat foarte izbutit expunerea permanentă. Au loc expoziţii, colocvii şi programe europene de etnologie. Atelierele de creaţie pentru copii, tîrgurile, colaborarea cu librăria Cărtureşti, Clubul Ţăranului - cafeterie a muzeului - fac din MŢR un loc bucureştean de bună dispoziţie, de viaţă culturală europeană. Şi tocmai acest loc, cu buna lui dispoziţie culturală, trebuie anulat? Dacă nu au izbutit acum patru ani, manevrele acestea nu vor izbuti nici acum. Oamenii de cultură, presa, opinia publică (şi, e de sperat, MCC) nu vor tolera distrugerea unei valori aparte din patrimoniul cultural românesc.