Imaginea pusă la încercare

Publicat în Dilema Veche nr. 686 din 13-19 aprilie 2017
Imaginea pusă la încercare jpeg

„Astăzi a fost spînzurat pe lemn Cel ce a spînzurat pămîntul pe ape“ se intonează la denia (vecernia) din Joia Mare. Versul e de o princiară frumuseţe. Îmbină puterea suverană a lui Christos şi suveranul lui sacrificiu. Într-o imensă, concisă simetrie, alătură gestul inaugural al Supremului şi umilitatea Lui ultimă. Străbate cu verticala crucii întreg realul.

Cuvîntul e, iată, în stare să ex­pri­me articularea paradoxală a celor două extreme. Imaginea e în stare de aşa ceva? Cum pot fi redate vizual patimile lui Christos fără a pierde coprezenţa, în El, a divinului şi a umanului, fără a eluda tensiunea între chin, deriziune, răstignire, moarte şi lumina Lui nelumească? Maeştri răsăriteni şi apuseni au izbutit să dea expresie plastică acestei teme centrale pentru creştinism, acestei paradoxale coprezenţe.

În Răsărit, icoana pascală însăşi oferă una dintre soluţii. Cum se ştie, scena e plasată în închiderea ultimă a lumii, înfăţişează iadul destrămat. Din centrul acestui spaţiu sumbru izbucneşte mandorla de lumină orbitoare, iradiată de Christos. În unele variante, El ţine crucea ca pe o armă a victoriei. (Potrivit unei linii foarte puternice în primele secole creştine, Iisus e celebrat, gîndit, interiorizat mai ales drept Christos învingător, izbîndind asupra tuturor închiderilor care separă lumea de divin.) Pe fondul obscur, irizîndu l cu razele ei, mandorla (ovalul ca migdala) semnifică, potrivit unui simbolism consacrat, „forma infinită“ a slavei divine, densa ei strălucire transcendentă. Aceeaşi lumină a strălucit pe muntele Taborului, la Schimbarea la Faţă.

Iar în mijlocul mandorlei, Christos e de o impetuoasă, aproape violentă dinamică: păşeşte cu pas uriaş peste resturile infernului, întinzînd braţele pentru a-i trage afară pe Adam şi pe Eva. Trupul lui şiroind de lumină e el însuşi o cruce triumfătoare. Are un elan ascensional care depăşeşte suveran „gravitaţia“ lumii, a finitudinii, a morţii. Aşa arată scena la mînăstirea Mîntuitorului în Chora (acum Khariye Djami), în Fanar, la Istanbul, restaurată în secolul al XIV-lea de Theodor Metochites (1270-1332). Înalt demnitar bizantin, filozof comentator al anticilor, savant şi poet, în jurul căruia se aduna un distins cerc de studii, Metochites a conceput programul iconografic al ctitoriei sale ca pe un dialog între imagine şi inscripţie imnică, exaltîndu-şi reciproc expresivitatea.

O altă soluţie se află într-una din chiliile de la mînăstirea San Marco, la Florenţa. Cu ani în urmă am scris (în Dilema veche nr. 13, 9-15 aprilie 2004) despre acea uimitoare imagine. Îmi permit să reiau aici o parte din text. La San Marco, Fra Angelico a pictat nu numai mirabile Bunevestiri. A pictat şi o batjocorire a lui Christos. Un specialist al picturii sale, William Hood, spune că modul în care călugărul dominican a înfăţişat scena e atipic, e o inovaţie. Imaginea se află într-o chilie, iar nu în spaţiile comune, semipublice ale mînăstirii florentine. E o imagine destinată meditaţiei călugărului în singurătate. Prin urmare, insistă Hood, chiar dacă e inovatoare, imaginea rezultă totuşi din tradiţia, din regula, din experienţa contemplativă a ordinului dominican şi se adresează unui membru al acestei comunităţi, capabil să-i perceapă codurile spirituale. Dar, pe de altă parte, ordinul acesta e dedicat predicării adevărului christic şi, ca atare, o asemenea imagine nu era sortită să susţină doar meditaţia personală. Era menită să inspire tonul unui mesaj îndreptat spre lumea din afară. Iar astăzi chiliile de la San Marco sînt deschise tuturor: orice vizitator poate privi interpretarea pe care Fra Angelico a dat-o scenei.

E o interpretare care nu adoptă linia narativă, naturalismul, drama, dolorismul. Mizează pe simultaneitate, pe tensiune şi pe paradox în evocarea episodului din Evanghelie. Scena e de o rezumativă simplitate. Christos e aşezat pe tron, pe tronul de purpură batjocoritoare al unui fals împărat. Dar are statura de supremă stabilitate a Pantocratorului. Cu ochii acoperiţi, ca într-unul dintre momentele de deriziune din casa arhiereului, deja încununat de spini, poartă în mîini sceptrul regalităţii iluzorii şi sfera universului. Dar le poartă cu autoritatea celui care le dă realitate ultimă. În preajma capului său, extrem de agresive, însă fără a-l atinge, mîini decupate evocă lovirile, un cap scuipă către obrazul lui.

În rezumativa ei simplitate, scena nu eludează deloc violenţa, agresivitatea, deriziunea; dimpotrivă, le intensifică prin contrastul între dezarticularea lor şi maiestatea Domnului lumilor pe care ele o vizează. Christos legat la ochi, încins cu spini, livrat tuturor batjocurilor îndură lumea în violenţa şi precaritatea ei şi o susţine în acelaşi timp, trecînd-o spre realitatea ei reală. Inovaţia picturii lui Fra Angelico stă şi în faptul că, abătîndu se de la detaliul evangheliilor, veşmîntul lui Christos nu este aici purpura injurios regală. E veşmîntul de un alb strălucitor, veşmîntul de lumină al Transfigurării, al slavei increate. În chilia alăturată, Fra Angelico a pictat de altfel chiar Schimbarea la Faţă: e exact acelaşi chip christic, acelaşi veşmînt, aceeaşi lumină. Numai că acolo, Christos, dominînd masiv, ca şi aici, întregul spaţiu al imaginii, stă drept, cu braţele planînd în cruce asupra personajelor scenei. Un acelaşi nimb, încărcat de raze, marcat de cruce, îi încununează în ambele scene capul. În scena Schimbării la Faţă, ca şi în scena injuriilor, Christos e aceeaşi lumină transcendentă care a acceptat, din veşnicie, „să suie în sfeşnicul crucii“.

Scena de la San Marco nu dă numai o interpretare puternică şi globală actului christic. Ea pune în imagine şi o atitudine de interpretare. Pe marginea de jos a frescei, între scena propriu zi­să şi privitor, sînt figuraţi, într-o discretă reculegere, Fecioara şi Sfîntul Dominic, patronul ordinului. Nici unul nu priveşte scena în sine. Aproape cu spatele spre ea, sînt orientaţi către spectator, mediază între el şi imaginea propriu-zisă. Fecioara, cu ochii plecaţi, aşezată, are trupul adunat nu de mîhnire, ci de concentrare. Sfîntul Dominic, cu faţa de o linişte angelică, e cufundat în citirea Scripturii. Dincolo de „codul“ acestei atitudini (pentru dominicani, în mod special, rugăciunea, ca şi predica decurg din studiul şi din meditaţia asupra textului sacru), cele două personaje sugerează cum ar trebui primite, interpretate, asimilate eventual, batjocorirea şi patimile Domnului: printr-o atentă distanţă faţă de sensul lor exterior, sentimental, parţial; scena e de adus în interiorul privitorului, e de citit în sensul ei integral, cu paradoxala unire între deriziune, patimă şi lumina suverană. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.